FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

ROMÂNIA // Numai Cosmin Contra nu poate! GSP a găsit două exemple care contrazic principalul alibi al selecționerului

Articol de , , - Publicat vineri, 13 septembrie 2019 09:00

Alibiul principal al lui Cosmin Contra e faptul că nu are la dispoziție jucători de calitate, dar două naționale care nu sunt cu nimic mai presus decât noi, Finlanda și Kosovo, s-au comportat mult mai bine ca ”tricolorii” și sunt aproape de surprize.

Nu-i mai avem pe Hagi, Popescu, Răducioiu și Ilie Dumitrescu. Nu-i mai avem nici măcar pe Mutu, Chivu și Rădoi, iar valoarea actualilor jucători nu mai e atât de mare încât să ne permită să avem pretenții pentru a obține calificarea la un turneu final, mai ales în fața unor naționale care au fotbaliști mai bine cotați și care evoluează la cluburi mai mari.

Cât de valabil e acest alibi? Cosmin Contra, 43 de ani, poate prezenta lista echipelor de la care aduce jucători la lot, iar acestea nu mai sunt nici pe departe unele de prim-plan pe continent. La acest capitol suntem sub Suedia și Norvegia.

Totuși, există exemple în actualele preliminarii cu naționale care stau poate chiar mai rău decât noi, dar s-au descurcat mult mai bine în grupe măcar comparabile cu a noastră, dacă nu chiar mai dificile!

E vorba despre două naționale care n-au însemnat nimic până acum în fotbal: Finlanda și Kosovo, ultima fiind și cel mai nou primită națională de către UEFA! Ambele au avut parte de un parcurs bun sau foarte bun în preliminarii și au și reușit câteva victorii asupra unor naționale respectabile la nivel de nume: Cehia, Bulgaria, Bosnia, Grecia.

Iar jucătorii lor nu joacă nici în campionate mai bune decât Pușcaș și compania și nici la echipe mai importante. De fapt, România e peste aceste formații. Și pentru o comparație cât mai elocventă, GSP a luat în calcul câte un meci din ultima "dublă": România - Spania 1-2, Finlanda - Grecia 1-0 și Kosovo - Cehia 2-1.

Aproape la toate capitolele, România e superioară: numărul jucătorilor care evoluează la echipe ce sunt în grupele Europa League, care sunt campioane sau care sunt în Top 5 campionate din Europa, Spania, Anglia, Italia, Germania, Franța.

Spre deosebire de noi, Finlanda și Kosovo au reușit câteva victorii extrem de valoroase în faza grupelor, în timp ce 90% din punctele câștigate de Contra până acum, adică 9 din 10, au fost luate cu Insulele Feroe și Malta!

Finlanda a fost tot în urna a 4-a! Kosovo în a 5-a!

Nici una dintre cele două naționale n-a fost mai sus decât România la tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor. Noi ne-am aflat în urna a 4-a, unde s-a plasat și Finlanda. În schimb, Kosovo a fost chiar mai jos. În urna a 5-a și a prins o grupă foarte grea, alături de Anglia, Cehia, Bulgaria și Muntenegru! 

Ele sunt sigure de baraj! Noi, nu!

Spre deosebire de România, care stă la mâna altor echipe pentru a prinde eventualul baraj de Liga Națiunilor, Finlanda și Kosovo nu vor fi eliminate definitiv din cursa pentru accesul la Euro în cazul în care vor rata calificarea prin intermediul preliminariilor. Ambele au câștigat grupa de Liga Națiunilor din care au făcut parte și au locul asigurat în play-off.

Finlanda a fost prima în Divizia C, unde s-a aflat și România, într-o serie cu Ungaria, Grecia și Estonia, în timp ce Kosovo a jucat în Divizia D, ultima, într-o grupă foarte ușoară, cu Azerbaidjan, Feroe și Malta. România va juca baraj doar în cazul în care nicio echipă clasată în spatele nostru în Liga Națiunilor nu se va califica prin actualele preliminarii. Chiar Kosovo ne-ar putea scoate din play-off, dar și Slovenia are șanse importante de a prinde Euro!

ROMÂNIA // Numai Cosmin Contra nu poate! GSP a găsit două exemple care contrazic principalul alibi al selecționerului

România, la meciul cu Spania, scor 1-2 *
Lyon - Lecce, Ufa, Sassuolo, Ludogoreț, Gaziantep - CFR, Ajax, Slavia Praga - Reading, Ludogoreț
* echipele de club la care au evoluat titularii din meciurile respective

3jucători din primul "11" au provenit de la echipe care vor fi în grupele Champions League: Tătărușanu (Lyon), R. Marin (Ajax), Stanciu (Slavia Praga)

3fotbaliști din această echipă joacă la echipe din primele 5 campionate ale Europei: Tătărușanu (Franța), Benzar și Chiricheș (Italia)

5jucători sunt de la formații care sunt campioane în țara lor: R. Marin (Ajax), N. Stanciu (Slavia), Deac (CFR), Grigore și Keșeru (Ludogoreț)

Finlanda, la meciul cu Grecia, scor 1-0 *
Leverkusen - Montreal, Hacken, Pafos, Genk - Minnesota, Midtjylland, Rangers, Esbjerg - BATE Borisov, Norwich
* echipele de club la care au evoluat titularii din meciurile respective

2jucători din primul "11" au provenit de la echipe care vor fi în grupele Champions League: Hradecky (Leverkusen) și Uronen (Genk)

2fotbaliști din această echipă joacă la echipe din primele 5 campionate ale Europei: Hradecky (Germania), Pukki (Anglia)

2jucători sunt de la formații care sunt campioane în țara lor: Uronen (Genk) și Tuominen (BATE)

Kosovo, la meciul cu Cehia, scor 2-1 *
Nottingham - St. Liege, Verona, Kalmar, Huddersfield - Lucerna, Sandhausen - Basel, Swansea, Odd - Fenerbahce
* echipele de club la care au evoluat titularii din meciurile respective

0jucători din primul "11" au provenit de la echipe care vor fi în grupele Champions League

1fotbalist a avut Kosovo în primul "11" la meciul cu Cehia care să evolueze la o echipă din primele 5 campionate ale Europei: Rrahmani (Italia)

0jucători sunt de la formații care sunt campioane în țara lor

Contra și-a făcut singur viața grea

Dacă România ar fi câștigat cu 2-0, în loc de 1-0, în ultimul meci din Liga Națiunilor, deplasarea cu Muntenegru, foarte probabil în momentul de față ar fi avut un singur adversar pentru locul 2, pe Suedia, nu și pe Norvegia. Așa însă, România a picat în urna a 4-a la tragerea la sorți a preliminariilor și, în afara Spaniei, are alte două contracandidate! 

Un argument în plus că altfel ar fi stat lucrurile dacă eram într-o urnă superioară. Dintre toate cele 10 echipe din urna a 3-a, de unde a venit Norvegia, jumătate sunt acum pe unul dintre primele două poziții care asigură calificarea: Slovacia, Turcia, Irlanda, Irlanda de Nord și Finlanda. În schimb, din urna a 4-a, unde s-a aflat și România, o singură națională e acum pe loc de calificare, Slovenia! Dintre posibilele adversare pe care le-am fi putut avea din această urnă, în locul Norvegiei, s-ar fi numărat reprezentative precum Albania, Cipru, Lituania, Georgia, Estonia, Muntenegru.

CLASAMENT GRUPA F

PROGRAMUL ROMÂNIEI

  • 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00)
  • 15 octombrie 2019: România – Norvegia (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: România – Suedia (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Spania – România (ora 21:45)

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (25)
observator_federal
observator_federal  •  13 Septembrie 2019, 11:44
Postat de Cornaciu Raul pe 13 Septembrie 2019, 11:13

Uita-te in primul la meciurile din SUA si la cotele jucatorilor din acel campionat. Este la fel ca si la arabi. Nationala ar trebuii sa se bazeze pe fotbalistii care joaca in Europa si in special in Cupele Europene ca au experienta meciurilor tari, cu jucatori de valoare mare. Legat de convocari o sa existe mereu discutii, dar eu personal nush de ce nu a fost introdus Paun care trece printr-o forma foarte buna, Burca, Rotariu care deasemenea sunt in grupele EL.

Cine se mai ghidează după cotațiile Transfermarkt, un site cu servicii gratuite și ale cărui cotații au fost contrazise de sumele reale din transferuri? Și de ce s-ar baza Naționala pe jucători din campionatul Cehiei mai degrabă decât MLS? Mai aruncă și tu o privire pe site-urile din MLS, eventual pe cel al NYCFC, vezi câtă lume vine la meciuri, câți fotbaliști pierd echipele în etapele care se suprapun cu jocurile inter țări programate de FIFA sau UEFA și vezi ce sponsori sau din ce grupuri de echipe fac parte... Mitriță are doar 24 de ani și o experiență extraordinară și nu cred că ai văzut multe goluri precum ale lui Mitriță (le poți revedea și pe cele din Liga 1) la ”selecționații” noștri. Goluri la New York ar fi înscris mai multe dacă i s-ar fi permis de mai multă vreme să bată loviturile libere (că de penaltyuri -deși Torrent l-a desemnat ca al 3-lea executant - nu a putut fi vorba).

864670430247166
Cornaciu Raul  •  13 Septembrie 2019, 11:17
Postat de petrucj pe 13 Septembrie 2019, 10:48

Cu ambele echipe am jucat bine pe final de meci. E ciudat dar și cu Spania s-a întâmplat la fel. Ceva e greșit în formula de start.

Nu e suficient sa joci doar pe final de meci. Norvegia ne-a presat aproape tot meciul. Eu as merge pe ideea ca au lasat-o mai usor pe final de meci, avand in vedere rezultatul avut. Cu Spania am jucat cu un om in plus si in plus Spania nu mai este super echipa de alta data cu Puyol, Pique, Iniesta, Xavi, Fabregas, Xabi Alonso, David Villa, David Silva, Diego Costa.

864670430247166
Cornaciu Raul  •  13 Septembrie 2019, 11:13
Postat de observator_federal pe 13 Septembrie 2019, 10:57

Ești o victimă a presei gigiste... tu nu știi (nu înțelegi) câți bani se rulează acum în soccer în America. Și dacă City Football Group, care deține și clubul Manchester City printre altele, a decis să pornească un proiect la New York punând antrenor pe cel ce a fost secund (colaborator cu aceleași principii despre joc) lui Guardiola 16 ani și alegându-și printre primele achiziții un român - printre atâția brazilieni, argentinieni etc. - ar trebui să realizezi, în sfârșit, ce bun fotbalist este Mitriță în viziunea celor care chiar sunt în fotbalul mare... Cât despre convocările lui Mitriță la Națională, acestea au fost foarte puține și nici minutele de joc acordate nu au fost suficiente... Îmi amintesc cum Contra o dată i-a lăsat pe craioveni ”acasă” să sărbătorescă câștigarea Cupei, altă dată nu a introdus niciunul în joc spunând că o să-i introducă în meciul Naționalei la Craiova (și atunci i-a introdus pe rând..). Ți-aș aduce aminte doar că primele goluri ale lui Țucudean și Cristi Manea la Națională au venit din acțiunile lui Mitriță, poate revezi și foarfeca lui spectaculoasă din Lituania... Tu probabil ai reținut DOAR ce ți-a repetat presa gigistă, adică ratarea din finalul Serbia-România (apropo, în comentariile presei, fecesebiștii din Națională nu ratează niciodată, ei au doar ”marile ocazii”...) și ”comportarea neprofesionistă” de la ultima lui convocare - condamnată aprig de toată massmedia, mă mir că nu i s-a retras cetățenia română și confiscat bunurile...

Uita-te in primul la meciurile din SUA si la cotele jucatorilor din acel campionat. Este la fel ca si la arabi. Nationala ar trebuii sa se bazeze pe fotbalistii care joaca in Europa si in special in Cupele Europene ca au experienta meciurilor tari, cu jucatori de valoare mare. Legat de convocari o sa existe mereu discutii, dar eu personal nush de ce nu a fost introdus Paun care trece printr-o forma foarte buna, Burca, Rotariu care deasemenea sunt in grupele EL.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează