FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - TURCIA, AZI, 20:15, ÎN DIRECT LA PROTV ȘI LIVETEXT PE GSP.RO

Torje trimite săgeți către Daum: "E mai bine ca selecționerul să fie român" ;)

Articol de , - Publicat joi, 09 noiembrie 2017 09:00

Revenit la națională după o pauză de un an și două luni, Gabriel Torje, 27 de ani, spune că a învățat lecția predată de Daum.

-Gabi, cum e să fii din nou la lot?
-Mă bucur să fiu din nou aici, e clar că mi-am dorit mult asta. N-am mai fost de la meciul tur cu Muntenegru... Am avut un an foarte greu în Rusia, era și greu să fiu chemat. Mă bucur însă că mi-am revenit și că prin evoluțiile mele de la echipa de club l-am convins pe noul selecționer să mă convoace. Mă simt bine, chiar sunt fericit. E o bucurie mare atunci când te întorci alături de prieteni și de colegi alături de care ai jucat mult timp.

54 de meciuria adunat Torje la prima reprezentativă, pentru care a marcat de 11 ori

"A fost o lecție pe care am învățat-o"

-Te-ai simțit nedreptățit în mandatul lui Daum?
-Nu mai vreau să mă gândesc la perioada aia. Mă uit doar la viitor, la ce am de făcut. Acum sunt din nou aici și trebuie să dau totul. A fost o lecție învățată pentru mine, a trecut un an peste mine, m-am maturizat. Gândesc cu totul altfel, o să profit de fiecare șansă. Repet, e o lecție pe care am învățat-o bine.

-Ai lucrat cu Răzvan Lucescu, cu Pițurcă, cu Daum și acum cu Contra. Poți face o comparație?
-Nu voi compara niciodată antrenorii, așa cred eu că-i mai bine. Fiecare are propriul stil, fiecare vede lucrurile altfel, gândește diferit, pregătește altfel meciurile. De la fiecare am avut de învățat câte ceva. Mai simplu, sunt total diferiți.

-Cum este naționala Turciei? Joci acolo și cunoști bine fotbalul.
 O echipă bună, cu un antrenor foarte bun, cu multă experiență. Au jucători care evoluează la cel mai înalt nivel. Cu Turcia și cu Olanda vor fi două meciuri de pregătire excelente pentru noi. Să demonstrăm că avem valoare, că suntem în formă! Avem nevoie de continuitate. Asta a lipsit mult naționalei în ultima vreme.

"Lucescu va reuși"

-Va fi mai dificil pentru că pe banca lor e Mircea Lucescu?
-E un mic dezavantaj. Ne cunoaște bine, dar cred că indiferent cine ar fi fost acum selecționer nu cred că se mai pune problema ca o echipă să nu o cunoască pe cealaltă. Suntem în 2017, sunt tot felul de programe prin care se fac analize, se urmăresc adversarii. Acum poți afla toate detaliile despre fiecare jucător în parte.

-E mai bine acum, că selecționerul nostru e român? Au fost discuții multe...
-Pentru orice națională cred că e mai potrivit un selecționer care să vină din aceeași țară. Nu numai pentru că știe bine jucătorii, dar cunoște mentalitatea lor, spiritul acelei formații. Comunicarea e mai bună, ajută jucătorii să se simtă mai bine, mai în largul lor. Așa cred că poți scoate maximum de la fiecare fotbalist.

-Au fost glume în vestiarul lui Karabukspor înaintea acestui meci?
-Și când am jucat cu Rusia și am avut acel amical contra lor s-au făcut glume. Și acum la fel. Turcii vor să câștige, vin după o campanie ratată, nu li se mai permite niciun pas greșit. E un nou început pentru ei, așa cum e și pentru noi. Sigur că în vestiar sunt tot felul de discuții, amicale bineînțeles. Sperăm ca noi să fim cei fericiți după acest meci și să putem glumi.

-Cum a fost primit Mircea Lucescu în Turcia?
-E de puțin timp selecționer, dar crede-mă că în România nu se simte cât de tare a fost el dorit în Turcia. Va face performanțe cu această națională, sunt convins de asta. Are experiență, știe ce e de făcut pentru a readuce Turcia în top. E bine că a avut aceste meciuri din actuala campanie, a testat și acum pune în aplicare ideile formate.

-Cu Olanda cum va fi?
-Olanda e în reconstrucție. Dar au rămas puternici, deși au ratat calificarea la CM. Sunt jucători valoroși, care sunt împrăștiați pe la tot felul de cluburi importante. E bine că avem parte de două teste puternice. E exact ceea ce avem nevoie pentru a ne vedea nivelul din acest moment.

"Nu există favoritisme"

-După mult timp Dinamo dă din nou un selecționer. Au fost discuții că trecutul unui antrenor poate influența selecția...
-Nu contează faptul că Mister e fost dinamovist. Ok, e bine pentru Dinamo că dă antrenorul, dar la națională n-are nicio importanță. Niciodată n-a fost vreo problemă. Nu se fac favoritisme, nu se pune problema de așa ceva. Vorbim despre prima reprezentativă, n-are nicio importanță de unde vii sau cu cine ții. Suntem o familie.

-Ce mesaj ai pentru fani?
-Îmi doresc ca lumea să vină să ne susțină în continuare, să fie lângă noi. Avem nevoie de suporteri. Contează mult pentru noi să-i avem în tribune. Îi așteptăm la stadion în număr cât mai mare, îmi doresc să nu-i dezamăgim în aceste două meciuri. Sper să fie alături de noi 90 de minute. 

"A fost o atmosferă fantastică la acel meci câștigat cu 1-0 la Istanbul. A fost un meci greu, Turcia avea o echipă foarte bună. A fost important că am arătat ca o familie, am fost foarte uniți. Am scos un rezultat mare, dar nu suficient pentru a ne califica"

"E o siglă nouă, o schimbare pentru echipamentul naționalei. Sper să ne poarte noroc și să obținem tot mai multe calificări" Gabriel Torje

Citește și:
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Campionate
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Superliga
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Superliga
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
Altele
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (12)
1724601317566697
Andrei Bogdan Nicolescu  •  09 Noiembrie 2017, 09:28

Daum trimite sageti catre Torje: "E mai bine ca jucatorii să fie straini" :))

sexilian
sexilian  •  09 Noiembrie 2017, 10:32

DOP DE STICLA DE LAPTE,NU FOTBALIST,asta e torje.......

ang3ldev1l
ang3ldev1l  •  09 Noiembrie 2017, 10:30

roman, strain, extraterestru tu oricum nu joci nimic, ai n-ai mingea, doar tu sa tragi la poarta, iar acolo in fata portii o pasa nu vrei sa dai, esti disperat sa rupi toate acoperisurile din tribune, de asta nici nu te mai chema Daum, ca esti un capos si faci doar ca tine pe teren.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează