FOTBAL  »  NATIONALA  »  GERMANIA - ROMÂNIA

Unde se joacă Germania - România » Arenă legendară pentru fotbalul românesc

Germania - România, meci din preliminariile Campionatului Mondial 2022, se va disputa la Hamburg.
Germania - România, meci din preliminariile Campionatului Mondial 2022, se va disputa la Hamburg.

Articol de - Publicat marti, 24 august 2021 19:22 / Actualizat marti, 24 august 2021 19:27

Germania - România, meci din preliminariile Campionatului Mondial 2022, se va disputa la Hamburg.

„Tricolorii” vor înfrunta Germania pe „Volksparkstadion”, o arenă de 57.000 de locuri, casa lui Hamburg, formație din liga a doua germană. Duelul se va disputa pe 8 octombrie, de la ora 21:45, în direct la ProTV și în format liveTEXT pe GSP.ro.

În duelul de pe Arena Națională, Germania s-a impus la limită în fața României, 1-0, grație golului lui Gnabry din minutul 17.

38 de ani de la Dinamo - Hamburg

Pe 19 octombrie 1983, în prima manșă din turul 2 al Cupei Campionilor, Dinamo obținea cel mai strălucitor succes în cupele europene: 3-0 cu Hamburg, nimeni alta decât deținătoarea celui mai important trofeu continental la acea dată! 

Cu numai câteva luni mai devreme, formația germană învinsese în finala CCE pe Juventus, 1-0, prin golul lui Magath. La retur, nemții i-au învins pe „câini” cu 3-2, pe același „Volksparkstadion” - detalii, pe larg, AICI.

Unde se joacă Germania - România » Arenă legendară pentru fotbalul românesc
Volksparkstadion

Rădoi a convocat lotul pentru meciurile din septembrie

Mirel Rădoi, selecționerul României, a anunțat lotul convocat pentru cele 3 partide ale naționalei din luna septembrie, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

Dintre cei 26 de jucători, nu au mai evoluat niciodată în tricoul primei reprezentative portarul Aioani, fundașii Ghiță și Rațiu, mijlocașii Cordea și Marius Marin, plus atacantul Markovici. 

De asemenea, interesant este și că Rapidul, locul doi în campionat și singura formație fără gol primit în noul sezon, nu are niciun fotbalist la lot! Asta după ce Victor Angelescu, acționarul majoritar al giuleștenilor, i-a propus public pe Claudiu Belu-Iordache (27 de ani) și Alexandru Albu (28) - detalii, AICI. 

FCSB dă cei mai mulți jucători, 4: Andrei Vlad, Andrei Cordea, Darius Olaru și Florin Tănase.

Lotul României pentru meciurile din septembrie

  • PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
     
  • FUNDAȘI: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0);
     
  • MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogoreț/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo București, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Florin Tănase (FCSB, 9/1);
     
  • ATACANȚI: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovici (Universitatea Craiova, 0/0).

Programul României din luna septembrie:

  • 2 septembrie: Islanda – ROMÂNIA, ora 21:45 – Laugardalsvollur (Reykjavik)
  • 5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21:45 – Arena Națională (București)
  • 8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora 21:45 – Tose Proeski Arena (Skopje)

    Toate partidele pot fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la ProTV.

Șanse minime să ne calificăm la Mondialul din 2022

Suntem în plină campanie pentru accederea la Campionatul Mondial din Qatar, care va avea loc în noiembrie și decembrie 2022, adică peste un an și jumătate.

Singura variantă prin intermediul căreia am putea să ne calificăm sunt preliminariile, dar am ratat startul în grupa din care facem parte. Ne-a bătut Armenia și după 3 etape suntem doar pe locul 4. Doar prima poziție merge direct la Mondial, în vreme ce ocupantele locurilor secunde vor fi la baraj.

Tot la baraj mai au acces încă două echipe grație Ligii Națiunilor, însă România nu are nicio șansă fiindcă nu a câștigat grupa din care a făcut parte. De exemplu, Ungaria, care s-a impus într-o serie complicată, cu Serbia, Turcia și Rusia, poate prinde barajul pentru Qatar datorită Nations League.

Dacă nu vom fi nici anul viitor la CM, atunci vom bifa nu mai puțin de 6 ediții consecutive la care nu luăm parte. Ultima a fost în 1998, în Franța, când am ieșit și din grupă.

Victor Angelescu, critici la adresa FRF: „Nu înțeleg cum în Moldova se poate și la noi nu!”

Citește mai multe știri despre echipele naționale:

Naționala în Ghencea! FRF, schimbare de ultimă oră » Meci tare pe „Steaua”

Continuă războiul cu Răzvan Burleanu: „Sunt scârbit de modul în care a ajuns și este condus fotbalul românesc”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
concret21
concret21  •  25 August 2021, 07:46

Suntem departe de fotbalul mare, mult prea departe. Cu asemenea personaje (Radoi Stoichita si multi altii) in fotbalul romanesc, nu e de mirare cat de jos a ajuns nivelul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează