Articol de GSP - Publicat marti, 14 octombrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 15 octombrie 2014 00:19
Victor Piţurcă a vorbit imediat după partida cîştigată de naţionala României în faţa Finlandei, scor 2-0. Selecţionerul a răspuns şi la întrebările legate de o eventuală plecare a sa.
"Sînt foarte mulţumit. Am cîştigat un meci foarte important. Cu această victorie am şters cu buretele punctele pierdute cu Ungaria. Cred că va fi o lupta între Irlanda de Nord şi România.
Băieţii au dat dovadă de mare caracter şi au reuşit să joace la un nivel fizic foarte, foarte bun. De asemenea, circulaţia balonului a fost foarte bună, mai ales în a doua repriză cînd a intrat Sînmărtean.
Dacă va apărea ceva de nerefuzat, probabil voi pleca, dar eu ştiu că n-a apărut nimic. Sînt anumite discuţii pe care le poartă impresarul meu, dar nu e ceva concret. Glumeam cu preşedintele astăzi despre acest lucru. Dacă va fi vreo ofertă, primul care va afla va fi preşedintele Burleanu. Planificasem ca Sînmărtean să joace 35 de minute", a spus Piţurcă la TVR 1.
Clasament Grupa F
1. Irlanda de Nord 6-1 9p
2. ROMÂNIA 4-1 7p
3. Finlanda 4-4 4p
4.Ungaria 3-3 4p
5. Grecia 1-4 1p
6. Feroe 1-6 0p