GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Mircea Lucescu şochează după Dosarul Transferurilor: "Aceste femei habar nu au ce e fotbalul!" :O

Articol de GSP - Publicat luni, 10 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 10 martie 2014 16:10

Cei 8 oameni de fotbal implicaţi în Dosarul Transferurilor au fost condamnaţi la închisoare cu executare, iar Mircea Lucescu a rămas şocat după verdictul judecătoarelor.

"Este o imagine total negativă în afară după aceste condamnări. M-au surprins aceste decizii. Au fost judecaţi de două femei care habar nu au ce înseamnă fotbalul. Mai umani au fost procurorii care au cerut pedepse mai mici.

Libertatea este cea mai importantă. Nu am vrut să intervin pînă acum, dar nu a existat nici un motiv pentru a ajunge la aceste pedepse. Nu mă simt deloc bine după aceste condamnări.

Oamenii aceia au adus şi foarte multe beneficii fotbalului românesc. Îmi pare rău că s-a întîmplat aşa şi îmi pare rău pentru familiile lor", a spus Mircea Lucescu la Dolcesport.

Cine sînt cele două judecătoare
Mădălina Anca Alexandrescu, preşedinta completului şi cea care a răspuns mereu glumelor acuzaţilor, a fost implicată în cazurile "Marius Petcu", “Trancă” şi „Păcurariu”: ţinteşte, în 2014, un loc la ÎCCJ. Codruţa Strîmb s-a aflat la primul caz de anvergură la Curtea de Apel, unde a ajuns în septembrie. Citeşte prezentarea făcută de GSP celor două judecătoare.

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (190)
pancone84
pancone84  •  11 Martie 2014, 19:53

Si de ce ar trebui sa stie fotbal? Sunt fotbaliste sau sunt la procesul etapei? Au judecat niste infractori nu au antrenat. Foarte tari femeile astea.

mimnea
mimnea  •  11 Martie 2014, 17:24

inseamna ca si el cunoaste legile ,precum doamnele fotbalul

liberal
liberal  •  11 Martie 2014, 14:31

Despre M.Lucescu aveam o parere buna.Nu extraordinara,dar buna.Cu tranvaiul care trebuia sa acorde prioritate marelui antrenor , am inteles ca era pe fond de soc.Dar sa debitezi asemenea ineptii...,ma duce la gandul ca a inceput sa semene cu Ianucovici si altii de aceeasi joasa speta.

Vezi toate comentariile (190)
Comentează