Articol de Cătălin Tolontan - Publicat marti, 09 aprilie 2019 21:55
Procurorul General al României a încercat să explice azi episodul de la Aiud.
Vreme de aproape o oră, cât a ținut astăzi declarația sa de presă și întrebările care i-au urmat, Augustin Lazăr nu a rostit numele deținutului politic Iulius Filip.
S-a referit la Filip cu ”respectivul”, ”autorul scrisorii, dacă aceasta e reală”, ”deținutul” și unul dintre cei ”propozabili pentru eliberare, așa cum se spunea pe atunci”.
Nu e nevoie să împingi canapeaua lui Freud prin Ministerul Public, ca să înțelegi de ce nu i-a rostit procurorul general numele lui Iulius Filip. Îl doare. De altfel, acesta a fost și pasajul în care fața magistratului a căpătat o culoare purpurie și i s-a șters de pe buze impetuozitatea zâmbitoare cu care începuse ”precizările despre presa care manipulează”.
Augustin Lazăr a recunoscut că a fost șeful comisiei de eliberare de la Aiud care i-a refuzat de două ori eliberarea lui Iulius Filip. Nimeni serios nu-i reproșase că el îl închisese, că îl condamnase sau altceva. Doar că a fost șeful incontestabil al comisiei.
Însă a atribuit o valoare ”tehnică” comisiei de eliberare, ”o deplasare la Aiud și o ședință de o oră”.
Intenția lui Lazăr a fost ca, la sfârșitul discursului, să facă dreptate deținuților anticomuniști care au suferit din cauza procurorilor de dinainte de 1989.
Abia acum a ieșit groaznic.
”În calitate de conducător al Ministerului Public, doresc să prezint scuze instituționale pentru unele practici discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară”.
«PRACTICI DISCUTABILE»?!
Augustin Lazăr ar putea să știe că nu e nimic discutabil în ce făceau procurorii în privința proceselor politice în vremea regimului comunist! Echivocul s-a încheiat de multă vreme, domnule procuror general, ce a comis comunismul e tranșat de istorie, de lege și de decența umană.
Procesele politice împotriva disidenților, precum și sentințele și detențiile care au urmat, de la Varșovia la București și de la Sofia la Berlin, au fost acte împotriva demnității și libertăților omului. Indiscutabil.
«CARACTERIZATE PRINTR-O COMPONENTĂ ETICĂ DEFICITARĂ»?!
Nu! Reproșurile la adresa justiției comuniste în cazurile politice nu sunt de natură etică, ci țin de malignitatea integrală. Magistratura dictaturii nu a transmis o ușoară jenă morală societății, ci a reprimat prin forță drepturile universale, încălcând deseori chiar legile comuniste, așa proaste cum erau ele.
Atât a putut procurorul general al României, nici nu mai contează persoana aici, la 33 de ani după ce un deținut politic îi scria unui tânăr procuror, șeful comisiei de eliberare, după ce a aflat refuzul acesteia de a fi eliberat.
”Frate române:
Am citit caracterizarea pe care mi-aţi făcut-o şi cunosc cine v-a pus la dispoziţie materialul informativ. Reţinerea cererii ptr. liberare condiţionată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost şi sunt un om liber?
(…)
Da, frate române, ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi (…) De ce sînt în închisoare ştii dar te-ai ostenit prea puţin ca oameni să nu fie torturaţi şi schingiuiţi deşi era o atribuţiune care îţi revenea”.
Numele deținutului politic este Iulius Filip iar noi, ca societate, nici acum nu ne ostenim prea mult.
L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
