Articol de Răzvan Prepeliţă - Publicat joi, 14 octombrie 2010 00:00
Lucescu avea dreptate. Sîntem un popor labil psihic pentru că am avut de-a lungul istoriei gimnaşti care şi-au riscat sănătatea pentru a asculta cîteva minute sunetul imnului. Pentru un buchet de flori la aeroport. Pentru lacrimile de bucurie ale altora. Citind reportajul din Gazeta Sporturilor despre boala fostei mari gimnaste Cati Szabo tresari.
Eşti la birou şi lista cu 'must to be done' e brusc uitată iar valorile se reordonează timp de cîteva secunde. Ştii că în spatele podiumului sînt ani de muncă însă nu ai avut niciodată acces la adevăratul preţ plătit de eroii de pe soclu. Pentru că ei nu se plîng, pentru că ei nu defilează, nu protestează, nu ne deranjează. Rămîn la fel peste ani. După atîta timp dinspre ei se aude doar ecoul imnului. Şi tresărim la fel şi acum.
Cînd Hagi vorbea cu Lucescu junior în studioul GSPTV a venit remarca selecţionerului: "Ai vorbit fără să fiu de faţă!".Avea încă odată dreptate. Hagi vorbise. De mai multe ori. Iar discursurile lui au fost atît de pătrunzătoare, încît ne-a convins să îi strigăm numele pe străzi ani de zile. Unul dintre ele, cel din 94 a fost, vorba lui Ţopescu: "Extraordinar…!"
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
