DIVERSE  ·  REPORTAJ

Gazeta Sporturilor a remarcat câțiva tineri talentați care au făcut spectacol la ediția din weekend de la Cupa Satelor » Trei propuneri pentru viitor

Campioana Cupa Satelor FOTO frf.ro +7 FOTO
Campioana Cupa Satelor FOTO frf.ro

Articol de — Luni, 13 Mai

Duminică, la Cumpăna, județul Constanța, au avut loc finalele Cupei Satelor, competiție U13 organizată de FRF împreună cu AFIR și Asociațiile Județene de Fotbal.

La capătul de sud al Constanței, drumul se bifurcă în dreptul unui giratoriu, purtându-ne către două lumi total diferite. Dacă o luăm înainte, ajungem în stațiunile de pe Litoral sau spre granița cu Bulgaria, trecută de mulți români plecați în vacanță. Dacă facem dreapta, mergem spre Cumpănă. O comună de aproape 20.000 de locuitori, care în ultimii ani le-a făcut cu ochiul constănțenilor sătui de aglomerația urbană.

Câțiva kilometri de drum bun și apare semnul care ne anunță că am trecut granița localității. O îmbinare între nou și vechi, cu vile cochete sau blocuri aflate în construcție și casele vechi sau “cutiile de chibrituri” ridicate pe vremea de dinaintea Revoluției. Curățenie, stegulețe tricolore, magazine, cam asta se vede pe șoseaua principală. Pe străduțele lăturalnice, mai este mult de lucru, ba chiar unele nu sunt încă asfaltate.

stadion

Cea care duce spre noul complex sportiv, inaugurat în urmă cu mai puțin de o săptămână a fost pietruită deocamdată. Nici parcarea din fața stadionului nu este gata încă, dar gazdele promit că totul se va rezolva în săptămânile următoare.

De la meci la malul mării

Dar baza sportivă este altceva, parcă vine din altă lume. Un stadion micuț, dar modern, o tribună cu aproape 1.000 de locuri, acoperită, teren sintetic, pistă de atletism, o clădire nou-nouță care adăpostește vestiarele, un minirestaurant cu un fel de loje, birouri, cam tot ce este nevoie din punct de vedere administrativ.

Alături, terenuri de tenis, de handbal, de volei, de baschet. Oamenii din comună se mândresc, chiar dacă unii strâmbă din nas, pentru că încă mai așteaptă canalizarea sau gazele. Mulți au ales să vină la sfârșitul săptămânii trecute pe stadion și să încurajeze echipa locală la prima competiție organizată pe noua arenă.

Cupa Satelor la fotbal, competiție pusă în scenă de FRF, pentru copiii sub 13 ani. După câteva luni de meciuri, care au implicat peste 800 de echipe din toată țara, 8 și-au câștigat dreptul să joace în faza finală sub ochii unor foști fotbaliști pe care-i văzuseră doar la televizor, Belodedici, Vlădoiu, Geolgău. În primele două zile s-au jucat meciurile din grupă și semifinale. În timpul liber, copiii veniți de la țară au dat o fugă până în stațiunea Mamaia și au văzut marea. Mulți dintre ei, pentru prima oară.

Ruginoasa-i campioana!

Ziua de duminică a fost pentru finale. Prima oară, cea pentru bronz, dintre Sânmartin (Bihor) și Rudeni (Ilfov), care a oferit celor prezenți doza de dramatism a loviturilor de departajare. Au câștigat bihorenii, mai norocoși la loteria de la punctul cu var.

Apoi a venit momentul mult așteptat, marea finală, cu lovitura de începere dată de invitatul special, Ianis Hagi. Și arbitrată de Sebastian Colțescu, proaspăt revenit de la Londra, unde a făcut parte din brigada românească care a condus o semifinală din Europa League. Pe teren, echipele din Cumpăna și Ruginoasa, care se mai întâlniseră în grupe, când ieșenii câștigaseră cu 3-0. Și de această dată tot ei au câștigat, dar un pic ceva mai greu, cu 1-0.

O victorie care-i duce pe copiii din Ruginoasa să vadă din nou marea, dar cea din Norvegia. În iunie, la Oslo, alături de tricolori, la meciul din preliminariile Euro 2020.

campioana

Premiile individuale

  • Florin Doroftei (Ruginoasa) – Golgheterul turneului final
  • Dorin Moise (Cumpăna) – Cel mai bun jucător al finalei
  • Daniel Moldovan (Sânmartin) – Cel mai bun portar al turneului
  • Iulian Curcă (Ruginoasa) – Cel mai bun jucător al turneului

Singură printre băieți

Printre participanții la turneu s-a regăsit și o fată, Andreea Micloș, care joacă la Feldioara (Brașov) și îl are idol pe Cristiano Ronaldo.

andreea miclos

“Pot să joc orice post, dar locul meu pe teren este în fața porții, pe partea dreaptă. Sunt fundaș. Nu a fost greu, chiar dacă am fost singura fată. Toți verișorii mei fac fotbal și am început să mă joc cu ei. Antrenorul m-a văzut în curtea școlii și m-a luat la echipă, așa am ajuns aici. Acum mă gândesc să merg la fotbal, visul meu este să ajung la echipa națională feminină”
Andreea Micloș

Trei propuneri pentru viitor

Desemnat cel mai bun jucător al turneului, Iulian Curcă (Ruginoasa) a atras privirile tuturor. În vârstă de 13 ani, joacă pe postul de fundaș central și a fost deja la două preselecții pentru echipa națională la această categorie de vârstă. Înalt, precis și elegant în mișcări, a condus o apărare care nu a primit niciun gol la turneul final.

“A fost o competiție dificilă, cu multe emoții, dar s-a încheiat cu bine. Joc fundaș, dar idolul meu este Messi, iar din țară îmi place de Denis Man. Mă bucur că l-am văzut pe Ianis, prezența lui parcă ne-a încărcat cu energie”
Iulian Curcă

iulian curca

Chiar dacă are doar 12 ani, Dănuț Nichifor a fost “argintul viu” de la mijlocul terenului pentru câștigători. Fiul primarului de la Ruginoasa poartă numărul 10 pe tricou și a fost pentru scurt timp și la Academia Hagi.

“Nu s-a acomodat, era prea mic și părinții l-au luat acasă după două săptămâni. Dar sper că acolo va ajunge când va crește, pentru că este decar adevărat și domnul Hagi caută decari”, a explicat antrenorul său.

“A fost un turneu greu, dar am muncit și așa am ajuns campioni. Vreau să mă întorc la Academia, pentru că idolul meu din țară este Ianis”, a spus timid micuțul jucător.

danut nichifor

Eroul gazdelor, cu două goluri în semifinală, Daniel Cristescu (Cumpăna) i-a cucerit asistența cu tehnica sa, driblingul fiind arma sa principală. Atacantul de 12 ani, care îl are idol pe Dybala, visează să joace la Steaua. “A fost frumos, chiar dacă am pierdut, pentru că înfrângerile fac parte din viață”, a explicat acesta foarte serios.

daniel cristescu

“Sunt momente frumoase, unice, pe care nu le mai întâlnești după ce crești. Sportul este în primul rând sănătate și te educă, așa că este foarte important pentru copii să participe la astfel de turnee. Le-am spus să aibă ambiție, pentru că asta face diferența, indiferent de cât talent ai”
Ianis Hagi



Azi mulți au confirmat divorțul lor, iar acum s-a aflat despre gestul incredibil al lui Reghe față de Anamaria Prodan! L-a costat 310.000 de euro

Libertatea

Comentarii (1)

Mecanicacd Srl  •  13 Mai 2019, 22:06

raduta de la DINAMO a participat????????????????

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
06:00 Tenis, WTA

Turneul din Seul

Digi 4
07:00 Tenis, WTA

Turneul din Osaka

Digi 2
13:00 Tenis, WTA

Turneul din Guangzhou

Digi 2, Digi 3
15:00 Fotbal, UEFA Youth League

Atletico Madrid - Juventus

Digi 4, Telekom 4, Look Sport
17:00 Fotbal, UEFA Youth League

PSG - Real Madrid

Digi 4, Telekom 4, Look Sport
18:00 Handbal M

Dinamo - Kristianstad

Digi 2, Look Sport 3
19:45 Fotbal, Liga Campionilor

Olympiakos - Tottenham

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:45 Fotbal, Liga Campionilor

Club Brugge - Galatasaray

Digi 2, Look Sport, Telekom 2
20:00 Handbal M

Flensburg - Elverum

Digi 4
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

PSG - Real Madrid

Digi 1, Look Plus, Telekom 1
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Atletico Madrid - Juventus

Digi 2, Look Sport, Telekom 2
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Bayern Munchen - Steaua Roșie

Digi 3, Look Sport 2, Telekom 3
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Șahtior Donețk - Manchester City

Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3
Program TV complet

Liga 1