GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ACUZAȚII

Shakira are probleme serioase și riscă închisoarea! Ce dovezi au autoritățile spaniole: „Este cea mai clară fraudă fiscală pe care am văzut-o vreodată!” + Cum se apără cântăreața columbiană

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat sambata, 17 septembrie 2022 14:55 / Actualizat sambata, 17 septembrie 2022 15:53

Presa spaniolă a scos la iveală o serie de motive, bazate pe documente și mărturii, care arată că Shakira (45 de ani) a locuit în Barcelona între 2012 și 2014, și nu în Bahamas, așa cum susține și se face vinovată de fraudă fiscală, riscând ani grei de închisoare.

„Equipo de investigación”, citat de as.com, oferă noi detalii despre acuzațiile de fraudă fiscală care i se aduc Shakirei. Procuratura cere opt ani de închisoare și o amendă de până la 23 de milioane de euro pentru cântăreața columbiană pentru că ar fi încercat să dribleze plata taxelor în Spania.

Din 2012 până în 2014, cântăreața nu a depus nicio declarație de impozit, deoarece, potrivit unui document, a susținut că domiciliul său fiscal se afla în Bahamas încă din 2007, din cauza fiscalității reduse de pe acest teritoriu.

Reacția fotbalistei de la PSG după arestarea colegei care a pus la cale atacul șocant asupra ei: „Am crezut că voi muri”. Fotografii înfiorătoare
FRANȚA
Reacția fotbalistei de la PSG după arestarea colegei care a pus la cale atacul șocant asupra ei: „Am crezut că voi muri”. Fotografii înfiorătoare

Indiciile sugerează că Shakira a locuit în Barcelona în acea perioadă

Cu toate acestea, ar exista o serie de indicii care arată că Shakira se afla în Barcelona în perioada menționată. 

„Autoritățile fiscale investighează această persoană deoarece există indicii că a stat pe teritoriul spaniol mai mult de 183 de zile în anul calendaristic, care este principala modalitate de a considera că o persoană este rezidentă pe teritoriul spaniol”, explică Javier Hurtado, director al FISC-ului spaniol.

Importanța paparazzilor și a angajaților lui Shakira

Jurnaliștii și paparazzi au devenit o armată în slujba fiscului. Imaginile surprinse de aceștia sunt probă în clarificarea acuzației care i se aduce Shakirei. „Inspectorii se folosesc de fotografiile surprinse pentru a o localiza pe cântăreață în Spania”, scrie presa iberică.

Autoritățile spun că au dovezi că Shakira ar fi început să locuiască în casa lui Gerard Pique din Barcelona, după ce s-a terminat Campionatul Mondial din Africa de Sud, din 2010.

Un fost angajat al Shakirei timp de mai mulți ani susține că el și soția sa au locuit în acel apartament din Barcelona între 2010 și 2012. Această persoană a dat-o în judecată pe Shakira pentru că ar fi refuzat să-i facă un contract de muncă. Această plângere este o altă dovadă importantă care indică faptul că reședința obișnuită a cântăreței nu a fost Bahamas, așa cum a susținut pentru a se apăra.

Locuri frecventate de Shakira

O altă suspiciune a Agenției Fiscale sunt locurile frecventate de columbiancă în capitala Barcelonei în perioada investigată. Jordi Ripoll, hair-stylist-ul Shakirei, ar fi o altă piesă importantă în acuzarea columbiencei. 

„Inspectorii fiscali au început să urmărească viața Shakirei în Barcelona și au monitorizat vizitele săptămânale la hair-stylist”, spune Silvia Taulés, jurnalistă la Vanitatis.

Vizitele Shakirei la saloane de înfrumusețare și săli de sport au fost un alt indiciu esențial pentru ca autoritățile fiscale să dovedească faptul că aceasta s-a aflat în Barcelona în acei ani. 

Un total de 500 de plăți cu carduri bancare atestă această prezență, cele mai multe dintre ele către restaurante. „A venit aici de mai multe ori în 2012, 2013 și 2014. Este o tipă care zâmbea mereu și făcea poze cu clienți”, a declarat un chelner pentru „Equipo de investigación”.

Sosirea la Barcelona a lui William Mebarak și a Nidiei del Carmen Ripoll, părinții Shakirei, între sfârșitul anului 2012 și începutul anului 2013, este un alt aspect urmărit de autorități: „Dacă ai casa ta, ai familia ta, atunci bineînțeles că ai rădăcini aici. Această idee este cea care stă la baza întregii investigații”, subliniază Hurtado.

Toate aceste detalii indică faptul că Shakira s-a făcut vinovată de neglijență fiscală timp de 697 de zile, cât a petrecut în Spania în cei trei ani, potrivit autorităților.

Brandul Shakira

Brandul Shakira a devenit o mină de aur datorită semnării unor contracte cu mari companii. Un studiu realizat după Campionatul Mondial din Africa de Sud, din 2010, a estimat că veniturile sale s-au ridicat la 130.000 de euro pe zi, iar marea sa avere este depozitată în paradisuri fiscale.

„Structura economică a afacerilor Shakirei seamănă cu cea a unei multinaționale, care operează în foarte multe țări. Adică acolo unde legea îi permite să plătească cât mai puține taxe”, spune Francisco Bonatti, expert în prevenirea spălării de bani.

Artista are aceste companii în Insulele Virgine, Insulele Cayman, Statele Unite, Panama, Olanda, Malta, Luxemburg și Spania. „Este legal pentru că ea declară că locuiește în Bahamas. Legislația din această țară face ca întreaga structură pe care o are Shakira să fie absolut legală. Aceasta este marea dezbatere, dacă acel centru de decizie se află în Bahamas sau la Barcelona”.

Ce spun avocații Shakirei

Apărarea Shakirei consideră că imaginea artistei este prejudiciată, întrucât ea „a dat întotdeauna dovadă de o atitudine impecabilă și a plătit 17,2 milioane de euro, sumă pe care a fost obligată să o plătească de către Agenția Fiscală” și că toată acuzațiile nu stau în picioare.

„Aceasta este cea mai clară fraudă fiscală pe care am văzut-o vreodată. Shakira a negat că a locuit în Spania, când există dovezi copleșitoare în acest sens. Cântăreața a plătit o sumă semnificativă către autoritățile fiscale și a plătit dobânzi pentru plățile întârziate. 

Ea a făcut aceste plăți, după ce a început inspecția. Acest lucru nu împiedică impunerea de sancțiuni și, prin urmare, o condamnare”, spune președintele inspectorilor fiscali din Spania.

Shakira și Pique s-au despărțit în această vară

La începutul lunii iunie, cântăreața Shakira și fotbalistul Barcelonei, Gerard Pique, au anunțat oficial că s-au despărțit. După 12 ani împreună, cei doi s-au separat cu scandal. Fundașul Barcelonei, 35 de ani, a înșelat-o pe faimoasa cântăreață columbiană (45).

Acum, Shakira și Pique încercă să stabilească unde vor rămâne cei doi copii, Milan și Sasha. Fotbalistul vrea ca ei să crească în Catalunya, ea dorește să-i ia la Miami. 

Pique ar fi înșelat-o de mai multe ori pe Shakira! Aventură cu fosta iubită a lui DiCaprio: „Au existat întâlniri intime”

După ce relația lui Pique cu tânăra studentă Clara Marti a devenit publică, presa iberică a continuat să furnizeze informații despre viața personală a fundașului catalan. Conform jurnalistului spaniol Jordi Martin, citat de Marca, Pique ar fi înșelat-o prima dată pe Shakira în urmă cu 10 ani, cu Bar Refaeli, model israelian și vedetă TV, fostă iubită a lui Leonardo DiCaprio.

Starul Barcelonei a primit un bilețel de la o admiratoare, chiar în timpul sesiunii de autografe » Ce a urmat
Barcelona
Starul Barcelonei a primit un bilețel de la o admiratoare, chiar în timpul sesiunii de autografe » Ce a urmat

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
istet10
istet10  •  17 Septembrie 2022, 22:35
Postat de sughibughi pe 17 Septembrie 2022, 17:27

nici o surpriza, e din Columbia fata

De aia din Germania ce zici?

marius1979
marius1979  •  17 Septembrie 2022, 18:06

Messi, Neymar, Shakira…..gasca de sudamericani ***. Nui nici o surpriza

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Cornelwilde
Cornelwilde  •  17 Septembrie 2022, 17:53

Abureli .

Vezi toate comentariile (6)
Comentează