GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  COMEMORARE

VIDEO+FOTO 12 ani fără Nicolae Dobrin » FC Argeș l-a comemorat pe „Gâscan” la cimitirul Sfântu Gheorghe

Articol de GSP - Publicat sambata, 26 octombrie 2019 21:15

Astăzi, 26 octombrie, s-au împlinit 12 ani de la moartea lui Nicolae Dobrin, un geniu al fotbalului românesc.

Pe 26 octombrie 2007, la două luni după ce împlinise 60 de ani, Nicolae Dobrin, „Prințul din Trivale”, a murit, răpus de o boală necruțătoare, cancerul.

„Gâscanul” a fost condus atunci pe ultimul drum de aproximativ 5.000 de fani, la Pitești, într-o zi în care a plouat torențial.

Astăzi cerul a fost senin și Dobrin a fost comemorat de staff-ul și conducerea lui FC Argeș, care au mers la cimitirul Sfântu Gheorghe. De la ora 18:00, suporterii și-au făcut și ei apariția pentru a-l comemora pe „Gâscan”. 

„Magicianul din Trivale va rămâne pentru totdeauna în inimile suporterilor alb-violeţi care îi aduc un omagiu în fiecare an la această dată. Sâmbătă dimineaţă, fotbaliştii de la FC Argeş, staff-ul tehnic şi cel administrativ al clubului din Trivale, doamna Gica Dobrin şi fiul Dănuţ, o parte dintre foştii colegi de ehipă şi juniorii de la şcoala de fotbal care poartă numele Gâscanului au mers la cimitirul Sfântu Gheorghe pentru a-i aduce un omagiu Prinţului din Trivale”, se arată pe pagina de Facebook a FC Argeş

+1 FOTO

„3 puncte cu Buzăul pentru memoria lui Nicolae Dobrin!”

Fotbaliștii de la FC Argeș își doresc să cinstească memoria lui Nicolae Dobrin cu o victorie în meciul de luni, de la ora 18, cu SCM Gloria Buzău. Jucătorii alb-violeți au declarat la unison că vor dedica cele 3 puncte „Prințului din Trivale”.

Andrei Prepeliță, mijlocaș FC Argeș: ”L-am cunoscut pe nea Gicu. Am avut această oportunitate. Pe lângă fotbalistul care a fost, a fost și un om extraordinar!. Ne dădea sfaturi bune, uneori ne lua pe teren și ne arăta câte ceva din lucrurile pe care trebuie să le facem. Era la un alt nivel față de noi!. Am venit astăzi să comemorăm 12 ani de la dispariția sa. Ne pare rău că nu mai este printre noi și vrem ca luni să câștigîm și să-i dedicăm victoria!”.

Vasile Buhăescu, atacant FC Argeș: ”Personal nu l-am cunoscut. Nu l-am prins nici când juca, însă am văzut foarte multe imagini cu dânsul ca să îmi dau seama că a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români. Am venit astăzi să-i aducem un omagiu. Sperăm ca luni să câștigăm cu Buzăul și să-i dedicăm cele 3 puncte”.

Ionuț Năstăsie, căpitanul echipei FC Argeș: ”Este o zi tristă pentru fotbalul argeșean și toată lumea fotbalului. Pentru mine este o onoare să îmbrac tricoul echipei pentru care dânsul a făcut istorie. Sperăm ca luni să câștigăm și să-i dedicăm victoria”.

Badea: ”Vrem să-i cinstim memoria tot timpul!”

Ionuț Badea, antrenorul echipei FC Argeș regretă enorm dispariția „Magului din Trivale”: ”Ca orice comemorare, este un prilej de aducere aminte, dar și un moment de tristețe că nea Gicu nu mai este printre noi de 12 ani. Mă încearcă amintiri plăcute din ultima perioadă de viață pentru că l-am cunoscut mai bine Am devenit antrenor în perioada aceea când începuse să nu se simtă bine. Mă bucur că am reușit cât de cât să-l cunosc și că am avut plăcerea să discut cu o persoană care tot timpul avea un gest de afecțiune pentru cei cu care intra în contact. Pentru noi Gicu Dobrin este cel mai mare jucător român al tuturor timpurilor. E un moment în care ne gândim cu respect și vrem să-i cinstim memoria tot timpul cu satisfacția lucrului bine făcut. Întotdeauna el obținea victoriile cu gesturi magice și goluri”.

Speriatu: ”A fost ca un tată pentru mine!”

Andrei Speriatu, fostul coleg de echipă al Prințului din Trivale, are multe amintiri plăcute trăite cu Nicolae Dobrin: ”E o durere în sufletul meu că nu mai este printre noi. A fost și va rămâne unul dintre jucătorii de excepție ai fotbalului românesc, poate și a celui internațional. Am avut marea onoare să joc cu dânsul. A fost pentru mine ca un tată. Ca și o amintire care mi-a venit acum în minte, în drumul spre stadion, pe 17 martie 1978, a fost prima mea convocare la lotul național și am fost împreună cu nea Gicu. Ne dorim să readucem fotbalul piteștean acolo unde a fost și cred că s-ar bucura să audă acest lucru”.

Gica Dobrin: ”Nu-mi pare rău că n-am rămas la Madrid”

Gica Dobrin, soția „Fotbalistului Nepereche” nu regretă că a rămas în România, deși soțul său a fost ofertat de marele Real Madrid: ”Eu v-am spus întotdeauna multe cuvinte. Astăzi vă spun mai puține. Am fost întrebată dacă îmi pare rău că nu am rămas la Real Madrid. Nu ne pare rău. Ce primeam la Real Madrid nu plătește bucuria de astăzi. Și cred că am spus totul cu asta”.

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (7)
piet
piet  •  27 Octombrie 2019, 09:36

Cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor,urmat de Balaci,Aurica Radulescu,Marcel Raducanu si baronul din Ovidiu!

iobag
iobag  •  27 Octombrie 2019, 16:55

Radulescu n-a trait destul cat sa intre in topul ala. Si Dobrin n-a ajuns sa joace la nivelul la care a jucat Hagi, oricat de talentat a fost.

836620189762069
Constantin Nita  •  27 Octombrie 2019, 15:25
Postat de dobrinibamus pe 27 Octombrie 2019, 01:02

Singurul jucator de GENIU .., restu ... umplutura !!

Au mai fost si altii , contemporani cu el , dar nu de talia sa .

Vezi toate comentariile (7)
Comentează