Directorul din afara redacţiei » Portret emoţionant realizat de Iulia, fiica lui Ioaniţoaia: "Ovidiu, tatăl meu!"

Am crescut într-o casă cu multe cărţi, albume de artă şi meciuri de fotbal la  televizor. Îl vedeam pe tata stînd mult timp cu o carte în mînă, luam şi eu una şi mă aşezam frumuşel lîngă el, deşi nu ştiam încă să citesc, dar mi se părea că doar fiind acolo fac şi eu ceva important!

Mă plictiseam repede şi schimbam cartea cu un Larousse sau un album de artă, măcar aveau poze.

“Cine e nenea?”, întrebam nedumerită punînd degetul pe poza unui domn cu aer sumbru. “Velázquez”, venea răspunsul. “Ia încearcă să spui Ve-láz-quez!”. Şi în felul ăsta ajunsesem să ştiu de Picasso, de Van Gogh şi de Renoir înainte să învăţ să scriu sau să citesc.

Apoi urma lecţia de astronomie, tata lua globul pămîntesc pe care eu îl foloseam pe post de minge, aprindea lampadarul şi îmi spunea: “Imaginează-ţi că lampadarul e Soarele, iar ăsta e Pămîntul. Ştiai că Pămîntul se roteşte în jurul Soarelui?”. Şi începea el, cu globul în mînă, să se învîrtă în jurul lampadarului. “Dar nu doar că se învîrte în jurul soarelui, ci şi în jurul axei sale”, şi, ca să fie mai convingător, se rotea şi el o dată cu globul pămîntesc.

“Acum vino şi tu!”, îmi spunea. “Tu eşti Luna, vino să te învîrţi în jurul Pămîntului!”. Astfel, în mişcarea de rotaţie şi de revoluţie din sufragerie, cădeau victime scaune, vaze, firul de la telefon, însă nu ne păsa, rîdeam şi ne învîrteam
pînă ameţeam. Fără să ne dăm seama, jocul nostru avea să devină povestea vieţii noastre, o poveste în care el e Pămîntul şi eu sînt Luna.

La mulţi ani, tati!

DESPRE PORECLE ŞI IUBIRE!

Ne sunăm de două ori pe zi, uneori chiar de trei, deşi locuim în acelaşi oraş, şi ne vedem de cîteva ori pe săptămînă. Sînt şi zile mai agitate cînd nu apucăm să vorbim şi în jurul prînzului simt o nelinişte greu de explicat, parcă ceva lipseşte şi îmi dau seama că nu am vorbit cu tata. Pun mîna pe telefon şi îl sun. “Ce faci, Gufos?”. “Nu prea mă bagi în seamă, Ciobi”, vine replica lui şi rîde. “Nici tu pe mine”, nu mă las eu mai prejos.

Gufos vine de la Guf care vine de la Goofy, cîinele lui Walt Disney, îi spun aşa de cînd eram copil, iar Ciobi se pierde în negura istoriei noastre comune, eram
prea mică să îmi amintesc de unde vine. Alteori sună pe facetime, i se pare cool mai ales cînd e înconjurat de oameni, în redacţie la Gazetă sau într-un restaurant
cu prietenii.

Mă prinde de cele mai multe ori nemachiată sau boţită de somn. “Uitaţi-o pe fie-mea”, arată cu mîndrie ecranul telefonului în care eu mă agit să găsesc cel mai întunecat loc din casă. “Ce faci, tată, de ce stai pe întuneric?”.

“Arăt ca 14 din cărţi, nu vreau să mă vezi aşa”, îi răspund uşor încurcată. “Ba nu, eşti frumoasă, semeni cu mine”, şi rîde cu poftă.  Ultimul telefon mi-l dă seara, tîrziu, pentru că sîntem amîndoi păsări de noapte. “Am sunat să-ţi spun că te iubesc”. “Şi eu pe tine, noapte bună, Gufos!”.

Astăzi, de ziua lui, l-am sunat la 12 noaptea să îi cînt “Mulţi ani trăiască”, iar el era dispus să-mi ofere orice doar ca să tac.

Acum aştept nerăbdătoare să vadă Gazeta şi probabil mă va suna să-mi zică “Ce faci, Ciobi, te-ai apucat de scris?”.

10 lucruri mai puţin ştiute despre tata

1. Este foarte priceput la ping-pong, iar cînd are un adversar slab, înlocuieşte paleta cu un papuc pentru a-i oferi un avantaj. Eu nu am fost niciodată în stare să profit, m-a bătut de fiecare dată.

2. Se simte ca peştele în apă în restaurantele de fiţe, unde de cele mai multe ori, după ce studiază meniul, cere cu candoare o roşie şi trei felii de brînză telemea.

3. Este foarte up-to-date cu tehnologia, are computer, tabletă, smartphone, citeşte bloguri, presă online şi sună pe facetime, mai ales cînd sînt nemachiată şi în pijama.

4. Nu imi aduc aminte să-l fi văzut vreodată purtînd cravată, iar la evenimentele cu ştaif rezistă cu stoicism îmbrăcat în costum şi are probabil toată simpatia pentru cavalerii medievali în armură.

5. La un moment dat am avut un şoarece în cămară pe care l-am prins într-o capcană în care nefericitul urma să se sufoce. Tata nu a suportat ideea, aşa că a luat capcana, s-a urcat în maşină şi a eliberat şoricelul pe cîmp.

6. Are o răbdare ieşită din comun, m-a învăţat tabla înmulţirii, o scrisese cu markerul pe faianţa din bucătărie, că poate văzînd-o tot timpul îmi şi intră în cap. Mă întreba “ia spune, tată, cît fac 7x8?”. Eu mă uitam la el cu o privire goală, ofta şi spunea “OK, hai să încercăm 6x8”. Pînă la urmă m-a învăţat, nu mai ştiu exact cîţi ani a durat.

7. Joacă bowling pe consola Wii, aleargă pe banda, tot timpul are ceva de făcut şi nu pare să se plictisească vreodată.

8. Nu ştie să gătească, e stingher în bucătărie, iar apogeul său gastronomic constă în prepararea unui ceai.

9. Nu suportă mucurile de ţigară în scrumieră, atunci cînd fuma, schimba scrumiera după fiecare ţigară, acum nu mai fumează, dar le numără pe ale mele.

10. I-ar fi plăcut să fiu băiat, fiindcă atunci cînd mergeam pe stadion, pentru mine lucrurile în teren se întîmplau prea repede, iar cînd mă întreba de o fază îi spuneam senină, “n-am văzut, vreau reluarea”.