EXCLUSIV ONLINE / Steaua '86, subiect de film!

Clubul din Ghencea debutează în industria cinematografică. Gazeta vă dezvăluie în premieră cum devine Steaua partener asociat la un film de aproape doua milioane de euro, în care apare şi eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam!

Da, pare ciudat la prima vedere, dar aşa este. Clubul de fotbal Steaua face primul pas în industria de film. Şi nu oricum, ci printr-o implicare oficială, apărînd în echipa de producţie a filmului, ca producător asociat!

Veste am primit-o zilele trecute de la Dan Burlac, la Cannes. Fost corespondent ProTV, ani buni de zile, la Paris, cochetînd de multe ori chiar şi cu jurnalismul sportiv, Dan Burlac este de vreo zece ani producător de film şi se află acum pe Croisetă, fireşte, pentru a participa la Festivalul de la Cannes. Aici, el mi-a vorbit despre unul dintre proiectele de mai sus, care, iată, are strânse legături cu Steaua.

Producţia respectivă se numeşte "Visul lui Adalbert", a avut un buget impresionant, de peste 1,6 milioane de euro, şi are o distribuţie de excepţie, cu actori precum Mimi Brănescu, Gabriel Spahiu, Ozana Oancea, Anca Androne, Coca Blos, Paul Ipate şi... Helmuth Duckadam.

Da, actualul preşedinte al Stelei apare în film, cu imagini de arhivă, de la momentul de glorie al Stelei din 7 mai 1986. Pentru că acţiunea se petrece în acele vremuri, în timpul regimului comunist, mai exact pe 8 mai 1986, a doua zi după ce Steaua a cîştigat preţiosul trofeu la Sevilla. Filmul este o comedie bazată pe o poveste reală, petrecută în ziua imediat următoare cîştigării CCE. Într-o mare uzină comunistă, cea de Mecanică Fină de la Mizil, un accident de muncă este reconstituit cu o cameră de 8 mm. Numai că sub entuziasmul "nopţii magice", cu cele patru penalty-uri apărate de către Duckadam, reconstituirea devine un nou accident: muncitorul care voia să omagieze astfel ziua Partidului devine victimă şi îşi pierde mîna la strung. Personajul principal, un prelucrător prin aşchiere, devine astfel victima propriului său moment de glorie şi entuziasm. Cam aşa ar suna o scurtă descriere a filmului, care este regizat de tînărul Gabriel Achim.

«Personajul nostru voia să dedice Partidului un film despre protecţia muncii. Filmul porneşte de la momentul de glorie Sevilla, toată energia lui pleacă de acolo, din gloria echipei Steaua, un moment cînd românii, care aveau o viaţă gri şi anostă, şi-au dat seama că se poate şi altceva», spune regizorul Gabriel Achim. Care completează că «strategia noastră de marketing se va baza pe gloria lui Duckadam. Am creat o platforma multimedia, noapteamagica.ro, care este o premieră şi care îşi propune să reactiveze aceste frînturi de memorie şi să pună la păstrare fotbalul cu emoţiile, mîndria şi contextul acelor vremuri. Asta pentru că victoria Stelei în faţa Barcelonei n-a fost un eveniment doar pentru jucătorii acelei echipe legendare. Răcnetul de bucurie al eroului de la Sevilla a colorat cu tonuri de carnaval viaţa cenuşie a românilor acelor vremuri», adaugă Achim.

Steaua face parte din echipa de producţie a filmului «Visul lui Adalbert», ca partener asociat. Una dintre intenţiile producătorilor este organizarea unei proiecţii de mare anvergură, chiar pe stadionul Ghencea.

INTERVIU CU DAN BURLAC, PRODUCĂTORUL FILMULUI

«L-am produs şi pe Ioaniţoaia»
Dan Burlac vorbeşte despre anii cînd a lucrat în presa sportivă şi despre cum a ajuns Steaua să aibă legături cu lumea filmului

Prin anii 1995-2000, Dan Burlac era corespondentul ProTV la Paris. Şi omul de încredere al lui Adrian Sârbu pe toată zona. Făcea de toate, filma, producea, fotografia sau lua interviuri. Astfel, la Coupe du Monde în 1998 a fost chiar producătorul «Procesului Mondialelor», emisiunea transmisă de la Paris de Ovidiu Ioaniţoaia. Apoi, Burlac s-a mutat în lumea cinematografică şi a ajuns să lucreze ca promotion manager la filme ca "Occident", al lui Cristi Mungiu, sau «Moartea domnului Lăzărescu», al lui Cristi Puiu. Ori, ca producător asociat, în echipa filmelor «A fost sau n-a fost» şi celebrul «4, 3, 2», laureat la Cannes cu «Palme d’Or».

- Dane, acum 10-15 ani alergai ca reporter cu camera pe umeri, cîţiva ani mai tîrziu păşeai pe covorul roşu la Cannes…
- Da, au fost ani frumoşi, mereu îmi aduc aminte de ei. Îmi aduc perfect aminte şi cum eram cu tine acum 12 ani la Monte Carlo şi ne-am făcut o poză cu Carl Lewis. Ce vremuri…

- Ce viaţa aveai, stăteai la Paris…
- Ee, ştii foarte bine cît era de alergat, că eram colegi… Aveam o firmă cu Adrian Sârbu, la Paris, şi mă ocupam de tot ce se poate, de toate nevoile Pro din zonă.

- Inclusiv, parcă, emisiunile lui Ovidiu Ioaniţoaia, de la Coupe de Monde…
- Da, i-am produs atunci acele emisiuni, la Paris, iar doi ani mai tîrziu, la Europeanul din Belgia şi Olanda, la fel. Dar n-au fost singurele contacte cu jurnalismul sportiv, făceam de toate, inclusiv drumuri în Italia, pentru interviuri cu Mircea Lucescu şi alţii. Am mai scris apoi şi în Evenimentul zilei…

- Ai peste 10 filme la activ, ca producător. Vîrful e, probabil, « 4,3,2 »-ul laureat cu marele premiu la Cannes. Iar acum ai ajuns din nou aproape de fotbal, prin « Visul lui Adalbert », unde eşti producător delegat…
- E un film foarte interesant, a doua zi după triumful din 7 mai 1986. O să vezi cum muncitorii din uzină voiau să urmărească meciul, să-l vadă pe Duckadam, dar în schimb trebuiau să sărbătorească Ziua Partidului… Este o poveste cu un umor absurd…

- Îl aveţi şi pe Duckadam în film…
- Da, pe cel de atunci… Ca şi Duckadam, eroul nostru principal, un muncitor, vrea să facă ceva glorios, dar devine apoi victima propriului entuziasm şi o păţeşte.

- Auzisem că pregăteşti un film despre fotbalul nostru.
- Da, tare mi-ar plăcea, pentru că are personaje spumoase… Am ok-ul pentru un scenariu, am vorbit şi cu prietenul meu Corneliu Porumboiu, dar acum tot caut o persoană potrivită care să-mi scrie acest scenariu într-un mod cît mai captivant.

Visul lui Adalbert
O productie Green Film şi 4 Proof Film, 2011
regia: Gabriel Achim
scenariu: Cosmin Manolache & Gabriel Achim
Cu: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Coca Blos, Mimi Brănescu, Paul Ipate