Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 martie 2008 00:00
GSP vă propune o nouă rubrică. “Citeşte ce nu ai văzut aseară la tv”. Urmărim toate emisiunile de sport şi-ţi facem un rezumat. Aşa că nu trebuie să te impacientezi dacă ai ratat vreo emisiune. Găseşti a doua zi de dimineaţă în GSP cele mai importante lucruri care s-au spus.
La Specialul de marţi, de la sportro, subiectul principal a fost meciul de handbal masculin dintre HCM Constanţa şi Steaua ,terminat cu scorul de 28-34, iar invitatul emisiunii a fost antrenorul HCM Constanţa, Vasile Stângă.
Vasile Stângă este cel care a câştigat singura cupă europeană, în 1989, cu Steaua.
După începutul dur al Stelei, în meciul cu HCM Constanţa, privit de către unii periculos, iar de alţii "bărbătesc", Stângă a acuzat arbitrajul care, spune el, a influenţat foarte mult rezultatul final.
"Eu nu am contestat victoria Stelei, ci maniera de arbitraj. În primele 10 minute au fost 3 faulturi care meritau cartonaşe roşii. Nu s-a respectat regulamentul internaţional. A fost un fault la cap, Georgescu a faultat cel mai dur, i-a spart nasul pivotului constănţean. Sînt jucători profesionişti, m-a mirat această atitudine. Am prins un joc slăbuţ. Dacă Georgescu era eliminat, în minutul 6, când scorul era egal, poate altul ar fi fost finalul.
Jucătorii Stelei au fost lăsaţi să joace atât de dur. Sînt stupefiat de Cazacu care ne acuză de joc dur. Eu nu acuz clubul Steaua, ci pe domnul Cazacu din cauza organizării meciului, băieţii mei când au ieşit de la încălzire au fost înjuraţi de angajaţi ca la uşa cortului. Un maseur de la Steaua a înjurat jucătorii echipei naţionale. Organizatorii au pus tobele în spatele jucătorilor mei. Dacă Georgescu era eliminat în minutul 6 nu mai dădea 8 goluri, pentru că până atunci nu dăduse nici un gol. Este o problemă mare în handbalul feminin şi masculin, faptul că foarte multe meciuri sînt decise de arbitrii. Conducerea clubului a făcut o informare către Federaţie asupra organizării şi a desfăşurării meciului. Nu asupra arbitrajului în mod special. Toma şi Stănescu, portarul naţionalei, au spus că maseurul naţionalei i-a înjurat tot meciul ca la uşa cortului".
Constantin Cazacu: "Am renunţat la serviciile lui Stângă pentru că acuza mereu arbitrajul"
Presedintele secţiei de handbal a Steaua a intervenit telefonic la Special si a comentat foarte dur cele spuse de Stinga. Un motiv poate fi şi acela că cei doi nu s-au despărţit în condiţii tocmai amiabile.
"A fost un meci de luptă, cu încărcătură emoţională mare. Era normal să joace tare. Constănţenii au început să joace dur. Stângă le-a spus să dea în jucătorii Stelei înaintea meciului. În repriza a doua nici constănţenilor nu li s-a dat un roşu meritat. Stângă nu avea alte mijloace decât jocul dur. Steaua în proporţie de 80 la sută este campioană. Galeria Stelei a fost acolo mereu. Acolo este locul ei. Am renunţat la serviciile lui Stângă pentru că acuza mereu arbitrajul".
Toma Pleşa, arbitru handbal: "Îmi reproşez aceste două faze pentru că au fost scăpări"
Arbitrul partidei Steaua - HCM este de părere că au fost făcute două greşeli, dar nu au fost voite.
"Mă surprinde ce declară domnul Stângă. Au fost nişte faze în care poate se impunea eliminarea, La Georgescu şi la pivotul slovac de la Constanţa. În rest au fost şi foarte multe simulări. Astfel de acţiuni se întâmplă de foarte multe ori în timpul unui meci. Trebuie urmărit dacă jucătorul care comite infracţiunea urmăreşte jucarea mingei sau nu.
Atacul la gât şi la cap se sancţionează cu eliminare două minute şi dacă periclitează siguranţa jucătorului, se sancţionează cu eliminare. La Georgescu se impunea descalificarea, dar într-un meci se fac foarte multe greşeli. Îmi reproşez două descalificări la Georgescu şi la pivotul slovac. Dacă nu se urmăreşte jucarea mingei se dă cartonaj roşu. Ar fi trebuit să se dea două cartonaşe roşii în acest meci. Eu cred că greşelile în timpul unui meci sînt inevitabile, dar nu eu stabilesc dacă voi fi sancţionat. Scuza antrenorilor este arbitrajul. Îmi reproşez aceste două faze pentru că au fost scăpări".
Bozo Rudici, jucător Steaua: "Trebuia să câştigăm meciul ăsta"
"A fost un joc dur. HCM a început meciul dur. Am fost atacat şi nu am zis nimic. Este un joc de bărbaţi, nu de domnişoare. Meciurile cu Constanţa, Reşita şi Dinamo sînt dure de fiecare dată. A fost un meci decisiv pentru campionat. Trebuia să câştigăm meciul ăsta. Avem meciuri mai grele în deplasare decât Constanţa. Eu am 37 de ani şi joc numai în atac".
La Fanatik Show s-a vorbit despre fotbal.
Mitran: "Arădenii şi timişorenii se pregătesc pentru derby ca de Crăciun"
Marius Mitran, directorul de imagine al UTA Arad, a fost invitat la
Fanatik Show, pe Telesport. Acesta a prefaţat derby-ul dintre arădeni
şi Poli Timişoara, care va avea loc în runda cu numărul 23.
"Poli-UTA este cel mai important meci pentru oricare dintre suporterii arădeni sau timişoreni. Acest derby rivalizează, orice s-ar spune, cu Steaua-Dinamo. Se face însă o greşeală foarte mare atunci cînd se vorbeşte despre această partidă ca fiind "derby-ul Banatului". Greşit! Aradul este parte din Ardeal, nu din Banat. Rivalitatea dintre cele două formaţii cea mai veche, avînd în vedere istoria fotbalului din aceste două zone. Primul joc de fotbal s-a jucat în România la Arad, însă prima partidă oficială a avut loc la Timişoara. Ura dintre cele două echipe a fost alimentată şi de perioada comunistă, când bănăţenii erau preferaţii regimului, beneficiind de mai multe avantaje, în timp ce UTA era discriminată.
În aceste zile, premergătoare partidei Poli-Uta, suporterii se pregătesc mai ceva ca de Paşte sau de Crăciun, cu coregrafii şi bannere. Incidente nu cred că vor mai fi. Dovadă stă un fapt petrecut în iarnă, cînd la înmormîntarea unui fan arădean, cei de la Timişoara au adus un ultim omagiu şi o coroană de flori la mormîntul celui decedat", a spus oficialul arădenilor.
Mitran: "MM l-a făcut pe Serea hoţ"
Directorul de imagine al UTA-ei, Marius Mitran, a povestit un episod petrecut anul trecut la o întrunire a FRF, la care au luat parte conducătorii din Liga I şi toţi arbitri români din lotul A.
"Anul trecut, Mircea Sandu a programat o întrunire cu şefii echipelor din Liga I. Apoi, la mijlocul şedinţei, a propus să fie aduşi dintr-o încăpere alăturată arbitrii, care avea la rîndu-le o întrunire. Atunci, Naşu' a spus către conducători: «Priviţi-vă în ochi cu arbitrii şi spuneţi-vă unii altora că nu vor mai fi neînţelegeri, că vor dispărea suspiciunile şi presiunile şi că totul va fi ok în următorul campionat».
La care MM Stoica s-a ridicat şi a afirmat: «Atîta timp cît în arbitraj va fi un bandit la drumul mare, voi considera că nu s-a schimbat nimic». Întrebat insistent cine este acel bandit, MM a răbufnit, nominalizîndu-l pe Ionică Serea", a povestit Mitran.
Iancu: "Lupescu e mînă în mînă cu UTA"
Finanţatorul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, a intervenit la Fanatik
în mijlocul unei discuţii despre arbitrajul care va fi la derby-ul
Poli-UTA, prilej pentru acesta de a-l ataca din nou pe Ionuţ Lupescu,
cel care se ocupă de delegările "fluieraşilor" din Liga I: "Nu-i ridic
osanale lui Lupescu, precum cei de la UTA, pentru că el e o nulitate.
Nu are nici o calitate, în afară de aceea de conducător al echipei
naţionale, unde chiar se pricepe.
Eu nu pot să înţeleg un lucru: de ce atunci cînd a fost întrebat dacă are ceva de-a face cu o revistă de sport la care patron era şi Nicolae Bara, patronul Aradului, Lupescu a negat? Acest fapt mă face să mă îndoiesc o dată în plus de caracterul lui. Nu mai vorbesc de felul cum i-a ajutat pe cei de la UTA atunci cînd la Oţelul - Rapid a delegat un arbitru arădean care i-a decimat pe băieţii lui Marius Stan, care doar cu voia lui Dumnezeu i-au bătut pe UTA în etapa următoare", a acuzat Iancu.