Articol de GSP - Publicat sambata, 17 ianuarie 2009 00:00
Criză. Acesta e cuvîntul pe care îl auzi cel mai des în Giuleştiul fotbalistic al anului 2009. Fără stăpîn, lipsit de o stabilitate financiară atît de necesară în ziua de astăzi şi ameninţat de pericolul de a ieşi astfel din topul Ligii I, Rapidul se hrăneşte, aşa cum a mai făcut-o şi cu multe alte ocazii, din "farmecul vieţii". Cît timp va avea suporteri care să-i cunoască istoria şi va fi iubit pentru asta, clubul va supravieţui oricăror dificultăţi întîlnite.
Copiii de azi au deschis ochii cu echipa campioană creată de Mircea Lucescu în 1999, părinţii lor au aclamat campioana din 1967 a lui Valentin Stănescu, însă prima ramură de dragoste pentru formaţia alb-vişinie a încolţit în 1923.
Regretatul gazetar sportiv Ioan Chirilă a dedicat spaţii ample în cărţile sale foştilor jucători ai Rapidului din diverse perioade ale existenţei clubului, povestind, din perspectiva acestora, trăirile, emoţiile şi sacrificiile pe care le-au făcut în tricoul echipei Uzinelor CFR. În anul în care Gazeta Sporturilor va reedita şi va pune la dispoziţia cititorilor "Integrala Ioan Chirilă", gsp.ro vă oferă un story din epoca romantică a fotbalului, care poate ne va face să înţelegem mai bine de ce acest sport a devenit în timp cel mai iubit în lume:
"Potcoava Giuleştilor. 12 mai 1938.
Se simte apropierea marelui sezon internaţional al Rapidului. Lume multă în tribună. Dimineaţa şi după-masă. Vintilă sprintează, păstrînd miraculos mingea între ghete. Giussy Baratki se joacă cu răbdarea copiilor din spatele porţii. Aproape toate mingile trimise de el revin pe în teren, lovind barele la încheieturi, cînd în dreapta, cînd în stînga. La cealaltă poartă, Ionică Bogdan susţine un meci de antrenament împotriva a cinci copii. Copiii sînt desculţi. Bogdan de asemenea. Îşi respectă adversarii. Azi e ultimul antrenament în preajma meciului cel mare. Pentru că la 15 mai, în Giuleşti, Rapid întîlneşte Venusul în semifinala Cupei României".
Ioan Chirilă redă în continuare o discuţie între Ministrul de Interne, vicepreşedinte al FRF, Gabriel Marinescu (poreclit Împăratul), şi un subaltern de-ai săi, în care înaltul oficial solicită imperios victoria Venusului în faţa Rapidului, la o diferenţă cît mai mare de scor şi prin orice mijloace. În sfîrşit, ziua meciului:
"Rapid: Negru - Wetzer II, Roşculeţ - Vintilă, Răşinaru, Rafinschi - Bogdan, Moldoveanu, Baratki, Auer, Cuedan.
Venus: David - Sfera, Albu - Lupaş, Juhasz, Demetrovici - Ene, Ploeşteanu, Humis, Petea, Vîlcov, Iordache.
Elemente indispensabile pentru reconstituire:
- atmosferă sud-americană în tribune
- Joc în mare viteză. Multe peste tempoul care se atribuie în general anului 1938.
- Umbre plutind pe gazon (sursa: fumul locomotivelor în manevră)
Crainicul: Sîntem în minutul 117. Mai sînt, deci, trei minute. Rezultatul continuă să fie 1-1. Echipele sînt realmente epuizate. Negrii trag de timp. Acest 1-1 din Giuleşti e pentru ei o adevărată victorie. Un singur om nu admite: Împăratul.
Mingea e la Iordache, demarează pe tuşă, urmărit de Vintilă. Atacă Vintilă. Cîştigă mingea. E liber... O pasă lungă. Mingea e la Auer, care îl deschide dintr-o bucată pe Bogdan. A trecut de Demetrovici, de Albu, a intrat în careu. Centrare scurtă, Baratki! Goool! Gol din vole! Mai sînt două minute de joc şi Venusul va fi eliminat din nou din Cupa României. Deşi torţele nu apăruseră în 1938, cred că licenţa poate fi admisă ca aparţinînd entuziastului, dintotdeauna, public giuleştean"
Enervat la culme şi rănit în orgoliu, ministrul Gabriel Marinescu nu a digerat deloc eşecul, ameninţînd la final: "Vă arăt eu, acarilor!". Ca urmare, în seara acelei zile, patru dintre cei mai buni fotbalişti ai Rapidului, Auer, Rafinschi, Vintilă şi Baratki au fost luaţi pe sus de Poliţie imediat după banchetul în cinstea victoriei împotriva lui Venus. Motivul? Verificarea actelor :). Pe 16 mai, managerul Rapidului, Costantin Ardeleanu, a mers la ministrul Gabriel Marinescu pentru a cere rejucarea partidei în schimbul eliberării jucătorilor săi. Împăratul a acceptat, revanşa urmînd să se dispute pe 21 mai, tot în Giuleşti. Nu înainte ca Baratki şi Auer să promită că vor înscrie cîte două goluri în poarta Venusului.
"21 mai 1938.
E abia ora 11, dar lumea curge dinspre Podul Basarab şi dinspre Bucureştii Noi. "Potcoava" atrage totul. Nimeni nu pricepe de ce Rapid, învingătorul, ar cere rejucarea, iar bănuielile încep să crească. Cu mult timp înainte de începerea jocului, tribunele sînt din nou pline, copiii acoperă turnul de afişaj, ca iedera, iar în gura potcoavei s-au făcut şi amenajări speciale, folosindu-se scări de zugravi şi instalaţii de decor. Se face apel la toate sursele de imaginaţie pentru a obţine cîţiva centimetri de înălţime (...).
Rapid conduce în minutul 45 cu 4-1.. Baratki două, Auer două. Aşa cum au promis la eliberarea din arest. Împăratul înghite cu o sete de înecat. Abia îşi trage răsuflarea: «Impotenţii, epavele». După pauză, calvarul continuă, dar Rapid renunţă la goluri şi vrea să-şi savureze victoria. Spre final, Vintilă are chef de joacă. Îi pasează intenţionat lui Humis, liber la 30 de metri de poarta lui Negru: «Cuştica, azi e ziua ta onomastică. Dă şi tu un gol»". Şi s-a făcut 4-2".
Reclamat la Rege pentru faptul că i-a arestat pe cei 4 rapidişti după primul succes în faţa Venusului, Ministrul Gabriel Marinescu vrea să salveze aparenţele propunîndu-se preşedinte de onoare al Rapidului. Solicitarea îi este acceptată, iar peste cîteva zile cere o nouă audienţă la Rege: «Majestate, am venit să pun capăt calomniilor la adresa mea. Priviţi ziarele. Cel care i-a arestat pe cei 4 rapidişti, cum se spune, nu este altul decît preşedintele de onoare al Rapidului». Răspunsul a venit prompt:«De cînd, Gavrilă?». «Împăratul», vrînd să cîştige timp, face semne disperate spre culise. În cele din urmă apare şi mult aşteptatu Ghiţă Pristanda, care pune capăt dialogului, strigînd cît îl ţinea gura: «Muzica! Muzica!!»"
Poveste extrasă din cartea lui Ioan Chirilă "Finala se joacă astăzi".
Criză. Acesta e cuvîntul pe care îl auzi cel mai des în Giuleştiul fotbalistic al anului 2009. Fără stăpîn, lipsit de o stabilitate financiară atît de necesară în ziua de astăzi şi ameninţat de pericolul de a ieşi astfel din topul Ligii I, Rapidul se hrăneşte, aşa cum a mai făcut-o şi cu multe alte ocazii, din "farmecul vieţii". Cît timp va avea suporteri care să-i cunoască istoria şi va fi iubit pentru asta, clubul va supravieţui oricăror dificultăţi întîlnite.
Copiii de azi au deschis ochii cu echipa campioană creată de Mircea Lucescu în 1999, părinţii lor au aclamat campioana din 1967 a lui Valentin Stănescu, însă prima ramură de dragoste pentru formaţia alb-vişinie a încolţit în 1923.
Regretatul gazetar sportiv Ioan Chirilă a dedicat spaţii ample în cărţile sale foştilor jucători ai Rapidului din diverse perioade ale existenţei clubului, povestind, din perspectiva acestora, trăirile, emoţiile şi sacrificiile pe care le-au făcut în tricoul echipei Uzinelor CFR. În anul în care Gazeta Sporturilor va reedita şi va pune la dispoziţia cititorilor "Integrala Ioan Chirilă", gsp.ro vă oferă un story din epoca romantică a fotbalului, care poate ne va face să înţelegem mai bine de ce acest sport a devenit în timp cel mai iubit în lume:
"Potcoava Giuleştilor. 12 mai 1938.
Se simte apropierea marelui sezon internaţional al Rapidului. Lume multă în tribună. Dimineaţa şi după-masă. Vintilă sprintează, păstrînd miraculos mingea între ghete. Giussy Baratki se joacă cu răbdarea copiilor din spatele porţii. Aproape toate mingile trimise de el revin pe în teren, lovind barele la încheieturi, cînd în dreapta, cînd în stînga. La cealaltă poartă, Ionică Bogdan susţine un meci de antrenament împotriva a cinci copii. Copiii sînt desculţi. Bogdan de asemenea. Îşi respectă adversarii. Azi e ultimul antrenament în preajma meciului cel mare. Pentru că la 15 mai, în Giuleşti, Rapid întîlneşte Venusul în semifinala Cupei României".
Ioan Chirilă redă în continuare o discuţie între Ministrul de Interne, vicepreşedinte al FRF, Gabriel Marinescu (poreclit Împăratul), şi un subaltern de-ai săi, în care înaltul oficial solicită imperios victoria Venusului în faţa Rapidului, la o diferenţă cît mai mare de scor şi prin orice mijloace. În sfîrşit, ziua meciului:
"Rapid: Negru - Wetzer II, Roşculeţ - Vintilă, Răşinaru, Rafinschi - Bogdan, Moldoveanu, Baratki, Auer, Cuedan.
Venus: David - Sfera, Albu - Lupaş, Juhasz, Demetrovici - Ene, Ploeşteanu, Humis, Petea, Vîlcov, Iordache.
Elemente indispensabile pentru reconstituire:
- atmosferă sud-americană în tribune
- Joc în mare viteză. Multe peste tempoul care se atribuie în general anului 1938.
- Umbre plutind pe gazon (sursa: fumul locomotivelor în manevră)
Crainicul: Sîntem în minutul 117. Mai sînt, deci, trei minute. Rezultatul continuă să fie 1-1. Echipele sînt realmente epuizate. Negrii trag de timp. Acest 1-1 din Giuleşti e pentru ei o adevărată victorie. Un singur om nu admite: Împăratul.
Mingea e la Iordache, demarează pe tuşă, urmărit de Vintilă. Atacă Vintilă. Cîştigă mingea. E liber... O pasă lungă. Mingea e la Auer, care îl deschide dintr-o bucată pe Bogdan. A trecut de Demetrovici, de Albu, a intrat în careu. Centrare scurtă, Baratki! Goool! Gol din vole! Mai sînt două minute de joc şi Venusul va fi eliminat din nou din Cupa României. Deşi torţele nu apăruseră în 1938, cred că licenţa poate fi admisă ca aparţinînd entuziastului, dintotdeauna, public giuleştean"
Enervat la culme şi rănit în orgoliu, ministrul Gabriel Marinescu nu a digerat deloc eşecul, ameninţînd la final: "Vă arăt eu, acarilor!". Ca urmare, în seara acelei zile, patru dintre cei mai buni fotbalişti ai Rapidului, Auer, Rafinschi, Vintilă şi Baratki au fost luaţi pe sus de Poliţie imediat după banchetul în cinstea victoriei împotriva lui Venus. Motivul? Verificarea actelor :). Pe 16 mai, managerul Rapidului, Costantin Ardeleanu, a mers la ministrul Gabriel Marinescu pentru a cere rejucarea partidei în schimbul eliberării jucătorilor săi. Împăratul a acceptat, revanşa urmînd să se dispute pe 21 mai, tot în Giuleşti. Nu înainte ca Baratki şi Auer să promită că vor înscrie cîte două goluri în poarta Venusului.
"21 mai 1938.
E abia ora 11, dar lumea curge dinspre Podul Basarab şi dinspre Bucureştii Noi. "Potcoava" atrage totul. Nimeni nu pricepe de ce Rapid, învingătorul, ar cere rejucarea, iar bănuielile încep să crească. Cu mult timp înainte de începerea jocului, tribunele sînt din nou pline, copiii acoperă turnul de afişaj, ca iedera, iar în gura potcoavei s-au făcut şi amenajări speciale, folosindu-se scări de zugravi şi instalaţii de decor. Se face apel la toate sursele de imaginaţie pentru a obţine cîţiva centimetri de înălţime (...).
Rapid conduce în minutul 45 cu 4-1.. Baratki două, Auer două. Aşa cum au promis la eliberarea din arest. Împăratul înghite cu o sete de înecat. Abia îşi trage răsuflarea: «Impotenţii, epavele». După pauză, calvarul continuă, dar Rapid renunţă la goluri şi vrea să-şi savureze victoria. Spre final, Vintilă are chef de joacă. Îi pasează intenţionat lui Humis, liber la 30 de metri de poarta lui Negru: «Cuştica, azi e ziua ta onomastică. Dă şi tu un gol»". Şi s-a făcut 4-2".
Reclamat la Rege pentru faptul că i-a arestat pe cei 4 rapidişti după primul succes în faţa Venusului, Ministrul Gabriel Marinescu vrea să salveze aparenţele propunîndu-se preşedinte de onoare al Rapidului. Solicitarea îi este acceptată, iar peste cîteva zile cere o nouă audienţă la Rege: «Majestate, am venit să pun capăt calomniilor la adresa mea. Priviţi ziarele. Cel care i-a arestat pe cei 4 rapidişti, cum se spune, nu este altul decît preşedintele de onoare al Rapidului». Răspunsul a venit prompt:«De cînd, Gavrilă?». «Împăratul», vrînd să cîştige timp, face semne disperate spre culise. În cele din urmă apare şi mult aşteptatu Ghiţă Pristanda, care pune capăt dialogului, strigînd cît îl ţinea gura: «Muzica! Muzica!!»"
Poveste extrasă din cartea lui Ioan Chirilă "Finala se joacă astăzi".
