Articol de GSP - Publicat luni, 14 iulie 2008 00:00
Ştiaţi care au fost marile etape din evoluţia sistemelor de joc? Fotbalul, "sportul rege" al Mapamondului, este de de peste o sută de ani fidel aceluiaşi principiu: ca o echipă să marcheze mai multe goluri decît adversarele sale. Dar cum regulile jocului s-au schimbat de mai multe ori de-a lungul timpului, şi inovaţiile tactice au adus modificări semnificative felului în care evoluează cei 22 de fotbalişti din arenă.
Anglia din anii 1870 (1-2-7)
Abilităţile individuale au dominat jocul de început alechipei naţionale a Angliei. Fotbalistul aflat în posesie se arunca ofensiv spre poarta adversă, acţiunile încheindu-se fie cu gol, fie cu pierderea posesiei. Cei 3 jucători care asigurau defensiva, porneau de asemenea în dribling către poarta adversă după ce recuperau balonul, de aici rezultînd şi scorurile astronomice înregistrate la partidele din perioada de pionierat a fotbalului.
Scoţia din anii 1870 (2-2-6)
Jocul scoţienilor era unul bazat mai mult pe echipă şi structurat pe pasarea balonului. O a doua linie a apărării era închegată prin sacrificarea unui atacant. La prima vedere, părea o formulă mai defensivă, însă de fapt era un stil superior jocului de dribling al englezilor.
Sistemul piramidă (2-3-5)
Crearea mijlocaşului central cu rolul unui coordonator de joc cu multă libertate a fost trăsătura dominantă a sistemului piramidă în anii '80. El a oferit spaţiu şi varietate, fiind utilizat la vremea respectivă de Blackburn Olympic, dar şi de reprezentativa Uruguayului la Campionatul Mondial găzduit şi cîştigat în 1930.
Ştiaţi care au fost marile etape din evoluţia sistemelor de joc? Fotbalul, "sportul rege" al Mapamondului, este de de peste o sută de ani fidel aceluiaşi principiu: ca o echipă să marcheze mai multe goluri decît adversarele sale. Dar cum regulile jocului s-au schimbat de mai multe ori de-a lungul timpului, şi inovaţiile tactice au adus modificări semnificative felului în care evoluează cei 22 de fotbalişti din arenă.
Anglia din anii 1870 (1-2-7)
Abilităţile individuale au dominat jocul de început alechipei naţionale a Angliei. Fotbalistul aflat în posesie se arunca ofensiv spre poarta adversă, acţiunile încheindu-se fie cu gol, fie cu pierderea posesiei. Cei 3 jucători care asigurau defensiva, porneau de asemenea în dribling către poarta adversă după ce recuperau balonul, de aici rezultînd şi scorurile astronomice înregistrate la partidele din perioada de pionierat a fotbalului.
Scoţia din anii 1870 (2-2-6)
Jocul scoţienilor era unul bazat mai mult pe echipă şi structurat pe pasarea balonului. O a doua linie a apărării era închegată prin sacrificarea unui atacant. La prima vedere, părea o formulă mai defensivă, însă de fapt era un stil superior jocului de dribling al englezilor.
Sistemul piramidă (2-3-5)
Crearea mijlocaşului central cu rolul unui coordonator de joc cu multă libertate a fost trăsătura dominantă a sistemului piramidă în anii '80. El a oferit spaţiu şi varietate, fiind utilizat la vremea respectivă de Blackburn Olympic, dar şi de reprezentativa Uruguayului la Campionatul Mondial găzduit şi cîştigat în 1930.
Sistemul WM
Acest sistem a fost propus pentru prima oară de Herbert Chapman la Arsenal în 1925, ca o soluţie pentru evitarea legii ofsaidului. Formula a permis apariţia a doi mijlocaşi defensivi şi a doi ofensivi, iar fundaşii jucau în lateral pentru a contracara ameninţarea extremelor. Mijlocaşii defensivi se confruntau cu pericolul atacanţilor de interior stîng şi drept (creîndu-se astfel "lupta de la mijlocul terenului"). Extremele au devenit principalii declanşatori ai atacurilor.
Sistemul WW (Ungaria anilor 1950)
Creat de antrenorul maghiar Marton Bukovi, sistemul WW avea rolul de a desface WM-ul lui Herbert Chapman. Un atacant central foarte avansat a fost retras în postura unui coordonator de la centru, permiţînd atacanţilor de interior să forţeze înaintarea şi să exploateze spaţiile. Deseori descris ca 3-5-2 sau 3-3-4, este privit ca un prototip pentru 4-2-4-ul campioanei mondiale Brazilia din anii 1958 şi 1970.
Catenaccio (1-4-3-2)
Părintele "catenaccio" este Helenio Herrera, fostul antrenor de legendă al lui Inter Milano. Al cincilea fundaş, liberoul, a fost introdus pentru a închide apărarea şi pentru a interveni în cazul în care un atacant reuşea să treacă de zidul de patru fundaşi din faţa lui, responsabili fiecare cu marcajul om la om.
Minunea fără aripi (4-4-2)
Sistemul a fost realizat prin renunţarea la extreme şi retragerea unui atacant în linia de mijloc. Această nouă formulă avea să conducă la o implicarea mai mare a fundaşilor la faza de construcţie şi la dezvoltarea unor relaţii de joc foarte eficiente.
Sistemul 4-3-3
Această variantă aducea doi atacanţi alături de vîrful central şi oferea o mai mare mobilitate defensivei de a trece la atac şi de a intra în linia de mijloc. În momentele de presiune, mijlocaşii puteau fi îndemnaţi să atace prin pase lungi, în adîncime.
Fotbalul Total (Olanda 1974)
Fotbalul total al Olandei genialului Johan Cruyff era dependent de mobilitatea fizică, inteligenţa tactică şi de un grup de jucători talentaţi. Forţa creativă din spatele acestei desfăşurări de forţe consta în ţesătura de pase, în demarcarea şi schimbarea poziţiilor. În această formulă a evoluat liberoul.
Sistemul 3-4-3
Constatarea faptului că nu erau necesari patru fundaşi pentru a marca doi atacanţi a făcut ca echipe ca unele echipe să aibă patru jucători la mijloc, cu un atacant, sprijinit din spate de două extreme.
Sistemul 3-5-2
Formula în care au ieşit campioane mondiale Argentina (1986) şi Brazilia (2002) este una foarte flexibilă. Mijlocaşii de mare mobilitate creează spaţii în atac şi în acelaşi timp închid mijlocul terenului pentru un număr superior de jucători în zona centrală şi urcînd în număr mare în avanposturi. Această formulă este o variantă a sistemului 5-3-2, care este mai mult orientat spre defensiva cu un singur libero.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
