GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  GAZETA CU DVD

Gazeta Sporturilor vă oferă joi, 2 decembrie, filmul istoric "Agora" » Teroare în templu

Articol de - Publicat joi, 25 noiembrie 2010 00:00

Rachel Weisz priveşte la stele din mijlocul războaielor religioase

Fanatici calcă pe cărbuni încinşi, zei vechi prăbuşindu-se peste mulţimi încrîncenate, gînditori care măsoară umbra planetelor, ultimii preoţi ai lui Zeus şi primii episcopi, soldaţi romani şi parabalani, braţul armat al creştinismului de la începuturi. Lumea din "Agora" este, de fapt, o ciocnire spectaculoasă dintre lumi.

În secolul IV după Hristos, Alexandria avea, încă, o viaţă culturală bogată şi cea mai mare bibliotecă din lume. Frumoasa filosoafă Hypatia preda cursuri de matematică şi cerceta cerul ca să afle dacă Pămîntul se roteşte, ce formă are şi de ce nu cad oamenii cu capul în jos, împrăştiaţi prin Cosmos.

"Talibanii" din Antichitate
Armonia Hypatiei şi a fabuloasei cetăţi e ameninţată de conflictele dintre creştini şi păgînii adoratori ai zeităţilor greco-romane, apoi dintre creştini şi evrei. "Agora" este un film istoric, dar cu trimiteri grave la prezent.

Războiul tuturor timpurilor, spune filmul lui Alejandro Amenabar (Oscar pentru "Marea dinăuntru"), nu este cel dintre credincioşi şi necredincioşi, ci dintre fiinţa gînditoare şi fanatism. "Povestea se desfăşoară în antichitate, dar face aluzie la talibani, la războiul contra terorii şi la distrugerea  Muzeului Naţional al Irakului", comenta "The Guardian".

Amfiteatre de lux
Decorurile pentru "Agora" au fost construite în Malta, pe acelaşi loc unde s-a ridicat Colosseumul pentru "Gladiatorul" şi zidurile pentru "Troia". 50 de milioane de euro s-au cheltuit, dar a meritat: cetatea antică a fost adusă la viaţă cu tot cu temple, amfiteatre, pieţe şi grădini. Amenabar n-a vrut să renunţe nici la numele mari din distribuţie. A ales-o pe Rachel Weisz (Oscar pentru "Prietenie absolută") în rolul Hypatiei încă înainte de a scrie scenariul.

"Impunător vizual şi ambiţios ca naraţiune, filmul lui Amenabar aduce pe ecran unul dintre momentele-cheie ale istoriei moderne", scria "Variety". "Gazeta Sporturilor" vă invită joi, 2 decembrie, să plonjaţi în vremurile cînd oamenii, dacă nu se uitau la stele, îşi dădeau unul altuia cu zeii în cap.

Rachel Weisz priveşte la stele din mijlocul războaielor religioase

Fanatici calcă pe cărbuni încinşi, zei vechi prăbuşindu-se peste mulţimi încrîncenate, gînditori care măsoară umbra planetelor, ultimii preoţi ai lui Zeus şi primii episcopi, soldaţi romani şi parabalani, braţul armat al creştinismului de la începuturi. Lumea din " Agora" este, de fapt, o ciocnire spectaculoasă dintre lumi.

În secolul IV după Hristos, Alexandria avea, încă, o viaţă culturală bogată şi cea mai mare bibliotecă din lume. Frumoasa filosoafă Hypatia preda cursuri de matematică şi cerceta cerul ca să afle dacă Pămîntul se roteşte, ce formă are şi de ce nu cad oamenii cu capul în jos, împrăştiaţi prin Cosmos.

"Talibanii" din Antichitate
Armonia Hypatiei şi a fabuloasei cetăţi e ameninţată de conflictele dintre creştini şi păgînii adoratori ai zeităţilor greco-romane, apoi dintre creştini şi evrei. "Agora" este un film istoric, dar cu trimiteri grave la prezent.

Războiul tuturor timpurilor, spune filmul lui Alejandro Amenabar (Oscar pentru "Marea dinăuntru"), nu este cel dintre credincioşi şi necredincioşi, ci dintre fiinţa gînditoare şi fanatism. "Povestea se desfăşoară în antichitate, dar face aluzie la talibani, la războiul contra terorii şi la distrugerea  Muzeului Naţional al Irakului", comenta "The Guardian".

Amfiteatre de lux
Decorurile pentru "Agora" au fost construite în Malta, pe acelaşi loc unde s-a ridicat Colosseumul pentru "Gladiatorul" şi zidurile pentru "Troia". 50 de milioane de euro s-au cheltuit, dar a meritat: cetatea antică a fost adusă la viaţă cu tot cu temple, amfiteatre, pieţe şi grădini. Amenabar n-a vrut să renunţe nici la numele mari din distribuţie. A ales-o pe Rachel Weisz (Oscar pentru "Prietenie absolută") în rolul Hypatiei încă înainte de a scrie scenariul.

"Impunător vizual şi ambiţios ca naraţiune, filmul lui Amenabar aduce pe ecran unul dintre momentele-cheie ale istoriei moderne", scria "Variety". "Gazeta Sporturilor" vă invită joi, 2 decembrie, să plonjaţi în vremurile cînd oamenii, dacă nu se uitau la stele, îşi dădeau unul altuia cu zeii în cap.

Citește și:
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Stranieri
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele

GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Superliga

„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Cupa Romaniei
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (4)
sibelius
sibelius  •  04 Decembrie 2010, 19:21

@redsef: Personajele sunt reale. Faptul ca personajul nu are 50 de ani cand e omorat si nici nu exista fostul sclav credincios ca sa-i curme suferinta nu face povestea mai putin reala. Pe de alta parte Troia E O POVESTE. Alexandru e intr-adevar un film prost.

had3s89
had3s89  •  30 Noiembrie 2010, 21:23

un film bun,dar nu spectaculos.sincer,ma asteptam la mult mai mult,dar ca orice film "americanizat" e de-nteles.in orice caz,mesajul e clar:crestinii faceau ceea ce fac acum musulmanii.....va recomand sa-l cititi pe Mika Waltari,in general are carti legate de cultura crestina,dar si antichitatea romana si egipteana

redsef2005
redsef2005  •  30 Noiembrie 2010, 17:35

Daca va uitati la Agora ca la un film istoric faceti o imensa greseala, pentru ca va veti enerva. (Daca nu aveti habar de istorie nu o sa aveti aceasta problema!). Este, daca vreti, "istorie" a la Hollywood (cum au fost si "Troia", "300", ultimul "Alexandru" sau serialul "Spartacus"): fabulatie cat cuprinde, personaje fara nici o legatura cu cele reale, o poveste care nu tine in nici un caz de istorie, ci e o parabola personala a lui Amenabar.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează