Articol de GSP - Publicat luni, 14 iulie 2008 00:00
Ciclistul Tom Simpson a fost primul britanic purtător de tricou galben în Turul Franţei, ambasador sportiv al Marii Britanii şi campion mondial pe şosea. Povestea pasiunii sale pentru ciclism s-a încheiat tragic în 1967, la vîrsta de 30 de ani, pe una dintre cele mai infernale ascensiuni din lume, infamul Mont Ventoux.
Tom Simpson a trecut la profesionism la vîrsta de 22 de ani şi şi-a construit renumele pe baza victoriilor din cursele clasice. În opt ani alergaţi pentru echipa Peugeot-BP, englezul născut pe 30 noiembrie 1937 a cîştigat curse precum Turul Flandrei (1961), Bordeaux-Paris (1963), Milano-Sanremo (1964), Turul Lombardiei (1965) sau Paris Nice (1967). În 1965, a îmbrăcat “tricoul-curcubeu”, de campion mondial pe şosea, în San Sebastián (Spania), devenind al doilea ciclist din istorie numit Sportivul Anului de BBC (după Reg Harris).
Performanţele sale în probele de contratimp şi ciclism de pistă, dar şi abilităţile sale în etapele de podiş şi coborîre îl recomandau drept un pretendent constant la victoriile de etapă din Marea Buclă. În 1967, Tom Simpson avea deja în picioare cîteva Tururi ale Franţei, luase argintul în trei etape din anul precedent şi privea încrezător un an în care ocupase deja prima poziţie în Cursa Soarelui. Lucrurile aveau să se complice în momentul în care rutierul britanic şi-a forţat gloria.
bun-de-munte.JPGSe spune că Mont Ventoux este o căţărare pe care pentru a o duce pînă în vîrf ai nevoie de o anumită doză de masochism. O ascensiune infernală, repetată frenetic de organizatorii Marii Bucle, un omagiu pentru peisajele naturale spectaculoase din Hexagon. Pe 13 iulie 1967, Tom Simpson avea în faţa sa un zid abrupt şi mătăhălos, sumbru şi înfiorător, acoperit cu grohotiş alb şi praf înecăcios, un munte pe care rafalele de vînt puternic îi înghiţeau pe întîrziaţi şi care avea să fie escaladat pe versantul cel mai abrupt, cel de răsărit. Ba mai mult, englezul trebuia să se lupte cu o echipă slabă şi epuizată, o căldură sufocantă şi apăsătoare, dar şi cu încăpăţînarea organizatorilor care stabiliseră prost locurile de rehidratare şi limitaseră cantitatea de apă la doar doi litri de ciclist.
colaps.jpgEtapa a început cum nu se poate mai bine. Simpson a aşteptat şiret primele pante ale ascensiuni, după care a decolat spre vîrf, în momentul în care legenda spune că termometrul dintr-o cafenea aflată la mijlocul căţărării a pleznit în timp ce arăta peste 54 de grade Celsius. Englezul s-a folosit de furia acumulată de-a lungul ultimilor ani, dar şi de conştiinţa care îi spunea că e în criză de timp ca să mai poată spera la prea multe de la Turul Franţei, şi a forţat permanent, dar s-a văzut întrecut rapid de cinci rutieri printre care şi Jan Janssen, viitorul cîştigător de etapă. Simpson a strîns din dinţi şi s-a aruncat disperat într-o urmărire fără speranţă. Pe o căldură infernală, cu doar doi kilometri înainte de finalul ascensiunii, Tom a început să facă volte pe şosea şi să vorbească singur, dînd impresia că e la capătul puterilor. S-a prăbuşit pe marginea drumului, dar a fost ajutat de un spectator să se ridice în şa şi să parcurgă în zig-zag ultimii 500 de metri din viaţă. Cu spume la gură, încleştat de umerii ghidonului, Simpson a ţipat încruntat în elicopter.jpgtimp ce se prăbuşea pe coasta muntelui: “Go on, go on!”. Încăpăţînarea omului născut în Haswell s-a dovedit fatală. Elicopterul care realiza transmisia TV l-a dus de urgenţă la un spital din apropiere, doar pentru a fi constatat decesul. Buzunărelele tricoului alb pe care îl purta Simpson au adăpostit trei tuburi de amfetamine, din care unul fusese deja golit. Cauza morţii a fost combinaţia dintre epuizare, amfetamine, alcool (foarte răspîndit în acea vreme, sînt martori care l-au văzut pe englez înghiţind un pahar cu whisey şi un pastis la Bedoin, punctul de început al căţărării) şi lupta interioară dusă dincolo de limite.
La 41 de ani după incident, observăm cum Tom Simpson a predat o lecţie inutilă. Caravana Turului Franţei stă pe un butoi de pulbere şi vigilenţa organizatorilor este pusă la încercare constant. Ambiţia continuă să fie dublată de stimulente şi lipsă de loialitate, iar una dintrele cele mai frumoase competiţii din lume se luptă cu propria umbră. De aceea, povestea tragică a lui Tom Simpson trebuie reconvocată odată cu fiecare escaladare de Mont Ventoux.
Ciclistul Tom Simpson a fost primul britanic purtător de tricou galben în Turul Franţei, ambasador sportiv al Marii Britanii şi campion mondial pe şosea. Povestea pasiunii sale pentru ciclism s-a încheiat tragic în 1967, la vîrsta de 30 de ani, pe una dintre cele mai infernale ascensiuni din lume, infamul Mont Ventoux.
Tom Simpson a trecut la profesionism la vîrsta de 22 de ani şi şi-a construit renumele pe baza victoriilor din cursele clasice. În opt ani alergaţi pentru echipa Peugeot-BP, englezul născut pe 30 noiembrie 1937 a cîştigat curse precum Turul Flandrei (1961), Bordeaux-Paris (1963), Milano-Sanremo (1964), Turul Lombardiei (1965) sau Paris Nice (1967). În 1965, a îmbrăcat “tricoul-curcubeu”, de campion mondial pe şosea, în San Sebastián (Spania), devenind al doilea ciclist din istorie numit Sportivul Anului de BBC (după Reg Harris).
Performanţele sale în probele de contratimp şi ciclism de pistă, dar şi abilităţile sale în etapele de podiş şi coborîre îl recomandau drept un pretendent constant la victoriile de etapă din Marea Buclă. În 1967, Tom Simpson avea deja în picioare cîteva Tururi ale Franţei, luase argintul în trei etape din anul precedent şi privea încrezător un an în care ocupase deja prima poziţie în Cursa Soarelui. Lucrurile aveau să se complice în momentul în care rutierul britanic şi-a forţat gloria.
bun-de-munte.JPGSe spune că Mont Ventoux este o căţărare pe care pentru a o duce pînă în vîrf ai nevoie de o anumită doză de masochism. O ascensiune infernală, repetată frenetic de organizatorii Marii Bucle, un omagiu pentru peisajele naturale spectaculoase din Hexagon. Pe 13 iulie 1967, Tom Simpson avea în faţa sa un zid abrupt şi mătăhălos, sumbru şi înfiorător, acoperit cu grohotiş alb şi praf înecăcios, un munte pe care rafalele de vînt puternic îi înghiţeau pe întîrziaţi şi care avea să fie escaladat pe versantul cel mai abrupt, cel de răsărit. Ba mai mult, englezul trebuia să se lupte cu o echipă slabă şi epuizată, o căldură sufocantă şi apăsătoare, dar şi cu încăpăţînarea organizatorilor care stabiliseră prost locurile de rehidratare şi limitaseră cantitatea de apă la doar doi litri de ciclist.
colaps.jpgEtapa a început cum nu se poate mai bine. Simpson a aşteptat şiret primele pante ale ascensiuni, după care a decolat spre vîrf, în momentul în care legenda spune că termometrul dintr-o cafenea aflată la mijlocul căţărării a pleznit în timp ce arăta peste 54 de grade Celsius. Englezul s-a folosit de furia acumulată de-a lungul ultimilor ani, dar şi de conştiinţa care îi spunea că e în criză de timp ca să mai poată spera la prea multe de la Turul Franţei, şi a forţat permanent, dar s-a văzut întrecut rapid de cinci rutieri printre care şi Jan Janssen, viitorul cîştigător de etapă. Simpson a strîns din dinţi şi s-a aruncat disperat într-o urmărire fără speranţă. Pe o căldură infernală, cu doar doi kilometri înainte de finalul ascensiunii, Tom a început să facă volte pe şosea şi să vorbească singur, dînd impresia că e la capătul puterilor. S-a prăbuşit pe marginea drumului, dar a fost ajutat de un spectator să se ridice în şa şi să parcurgă în zig-zag ultimii 500 de metri din viaţă. Cu spume la gură, încleştat de umerii ghidonului, Simpson a ţipat încruntat în elicopter.jpgtimp ce se prăbuşea pe coasta muntelui: “Go on, go on!”. Încăpăţînarea omului născut în Haswell s-a dovedit fatală. Elicopterul care realiza transmisia TV l-a dus de urgenţă la un spital din apropiere, doar pentru a fi constatat decesul. Buzunărelele tricoului alb pe care îl purta Simpson au adăpostit trei tuburi de amfetamine, din care unul fusese deja golit. Cauza morţii a fost combinaţia dintre epuizare, amfetamine, alcool (foarte răspîndit în acea vreme, sînt martori care l-au văzut pe englez înghiţind un pahar cu whisey şi un pastis la Bedoin, punctul de început al căţărării) şi lupta interioară dusă dincolo de limite.
La 41 de ani după incident, observăm cum Tom Simpson a predat o lecţie inutilă. Caravana Turului Franţei stă pe un butoi de pulbere şi vigilenţa organizatorilor este pusă la încercare constant. Ambiţia continuă să fie dublată de stimulente şi lipsă de loialitate, iar una dintrele cele mai frumoase competiţii din lume se luptă cu propria umbră. De aceea, povestea tragică a lui Tom Simpson trebuie reconvocată odată cu fiecare escaladare de Mont Ventoux.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
