Articol de GSP - Publicat sambata, 11 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 11 ianuarie 2014 12:22
Vineri seara a avut loc prima ediţie a Galei Premiilor AFAN. Redactorul şef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, a fost desemnat Cel mai bun jurnalist din presa scrisă.
Llista completă cu premiile AFAN
Tolontan a urcat pe scenă pentru a-şi ridica premiul şi pentru a mulţumi pentru distincţia acordată.
"Mi-am notat cîteva cuvinte, pentru că am văzut ceva mai devreme un coleg de la Digi cum a făcut o eroare nevinovată spunînd că vor fi decernate 17 sancţiuni în această seară. Pentru mine chiar este o sancţiune, pentru că apar foarte rar la televizor şi la astfel de manifestări. E o alegere şi, vorba colegilor din redacţia Gazetei Sporturilor, în momentul în care le-am spus că vin încoace: «Practic, e imposibil să te premieze pe tine, pentru că nimeni nu mai citeşte presa scrisă. E o păcăleală». :D
De ce am venit totuşi? Pentru că preţuiesc efortul AFAN, este un efort serios. Vă invit să le vedeţi sediul. Seamănă cu sediul unei televiziuni occidentale chiar. Nu vor să se vorbească despre el ca să nu se ştie cîţi bani au. :) Şi pentru că eu însumi am un temperament sindicalist încă de pe vremea cînd, acum 20 de ani, lucram la ziarul domnului Dumitru Dragomir. Regret că nu este aici, dar poate va auzi ceea ce spun. Aveam tot felul de revendicări împreună cu colegii mei. De exemplu, una absolut improbabilă, şi anume: am cerut aer condiţionat la un moment dat, în august. Dar, sincer, era un patron bun Dumitru Dragomir. Nu-mi dau seama ca şef de Ligă, e de discutat şi se va discuta multă vreme de acum înainte, dar ca patron era un patron bun.
După ce unul dintre colegii mei de atunci, Ion Predoşanu, a scris că a furat tribunele de la Progresul şi le-a mutat la Victoria, doar s-a enervat. Pe mine m-a dat afară, dar vreo 3 ore doar. A fost cea mai scurtă demitere din viaţa mea de jurnalist. Acum sînt demiteri adevărate, de ani de zile, nu de 3 ore.
Şi am mai venit din încă un motiv aici: pentru că din cînd în cînd simt nevoia să ne reamintim într-un fel cît de norocoşi sîntem. Ne ignorăm noi ziariştii şi d-voastră conducătorii, arbitrii, antrenorii, jucătorii. Ne criticăm, ne acuzăm aproape zi de zi uitînd împreună cît de norocoşi sîntem pentru că putem să facem ceva ceva ce ne place şi sîntem, culmea, şi plătiţi pentru acest lucru.
Îmi aduc aminte că, la un moment dat, într-unul dintre dialogurile pe care le-am purtat, îmi spunea Mihai Neşu că nu există un lucru mai frumos pe lumea asta decît să joci fotbal, adică ceea ce-ţi place şi visezi de cînd eşti mic, şi să fii foarte bine plătit pentru acest lucru. N-am avut o replică atunci, pentru că aşa sîntem noi, jurnaliştii: replicile inteligente ne vin la ani întîrziere, dar îmi dau seama că există ceva şi mai frumos de atît: să pretinzi că te pricepi la fotbal, să scrii asta ca jurnalist sportiv şi să fii plătit pentru asta".
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
