GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

Arsenal – Manchester City: „Cetățenii” au două egaluri și două înfrângeri în cele mai recente patru „directe

Articol de - Publicat sambata, 01 februarie 2025 19:04 / Actualizat sambata, 01 februarie 2025 19:04

Neînvinsă în ultimele cinci meciuri oficiale disputate în toate competițiile, perioadă în care a obținut patru victorii, Arsenal se pregătește să primească duminică vizita lui Manchester City, în cadrul etapei cu numărul 24 din Premier League.

Formația oaspete vine și ea după două succese, 3-1 cu Chelsea, în campionat, și 3-1 cu Club Brugge, în Liga Campionilor. „Cetățenii” au avut mult de tras în aceste partide, însă au beneficiat și de naivitatea adversarilor. Meciul cu Chelsea a început cu un gol marcat de londonezi în minutul 3, după care formația de pe Stamford Bridge a comis numeroase erori, cauzate de media de vârstă scăzută a lotului aflat sub comanda lui Enzo Maresca. Manchester City a profitat de avantajul experienței și, în cele din urmă, a câștigat destul de confortabil.

4este locul ocupat de Manchester City în campionat. „Cetățenii” au 41 de puncte, cu 6 mai puține decât Arsenal (locul 2)

A urmat partida cu belgienii, iar City s-a văzut din nou condusă. În minutul 45, Club Brugge a deschis scorul la capătul unei reprize pe care o dominase. Totuși, atitudinea bătăioasă din prima parte a meciului s-a transformat într-una prudentă pentru formația din Belgia, iar elevii lui Guardiola au ieșit mult mai determinați de la cabine și au marcat de trei ori după pauză.

13etape fără înfrângere are Arsenal în Premier League. „Tunarii” sunt neînvinși acasă în cele 11 runde disputate. City, pe de altă parte, e neînvinsă în cele mai recente 6 etape și a câștigat doar 5 dintre cele 12 deplasări, pierzând în patru rânduri

Cu toate acestea, prestațiile recente ale echipei din Manchester sunt departe de cele din ultimele sezoane, iar orice adversar bine organizat și suficient de îndrăzneț îi poate pune probleme. Întrebarea este dacă Arsenal reprezintă un astfel de adversar. După cum bine știm, „tunarii” au avut evoluții oscilante, atât din punct de vedere al formei, cât și al implicării, iar prestațiile lor sunt deseori criticate de propriii suporteri.

21de goluri a primit Arsenal, care are cea mai bună apărare din Premier League, la egalitate cu Liverpool. City a marcat 47 de goluri și are al doilea atac din întrecere, după cel al „cormoranilor”

În ultimele două săptămâni, clubul londonez a obținut rezultate pozitive: două victorii în Premier League (2-1 cu Tottenham și 1-0 cu Wolves) și o remiză (2-2, pe teren propriu cu Aston Villa). De asemenea, a câștigat și partidele cu Dinamo Zagreb și Girona din Liga Campionilor, scor 3-0, respectiv 2-1. În competiția continentală, Arsenal a terminat pe un excelent loc 3, în vreme ce Manchester City a încheiat pe poziția a 22-a.

18goluri a marcat Haaland în actuala ediție de campionat, fiind pe locul secund în topul golgeterilor, după Mohamed Salah (21 de goluri)

Partidele directe dintre cele două echipe au fost deseori echilibrate în ultimii ani. Cele mai recente patru meciuri au consemnat două succese ale lui Arsenal, care s-a impus în Supercupa Angliei din 2023 și în partida de campionat din același an, de pe teren propriu. Ulterior, „tunarii” au remizat în deplasarea din returul ediției precedente de campionat și au obținut încă o remiză, 2-2, pe Etihad, în turul sezonului curent.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Superbet propune o cotă de 1.92 pentru victoria gazdelor, în vreme ce oaspeții au cota 3.90 pentru a câștiga. Remiza a ecotată cu 3.65.

Arsenal: Raya - Timber, Saliba, Gabriel, Lewis-Skelly - Odegaard, Partey, Rice - Nwaneri, Havertz, Martinelli

Manchester City: Ederson - Nunes, Akanji, Stones, Gvardiol - Silva, Kovacic, De Bruyne - Foden, Haaland, Marmoush

Citește și:
„Dădeai «bună ziua» și la clanțe, acum ești altul”. Mihai Stoica acuză modificările de comportament din vestiarul lui FCSB
Superliga
„Dădeai «bună ziua» și la clanțe, acum ești altul”. Mihai Stoica acuză modificările de comportament din vestiarul lui FCSB
Ai mai văzut așa ceva?! Portarul înscrie la ultima fază, califică dramatic echipa lui Mourinho și o scoate pe Real Madrid din Top 8! Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor
Liga Campionilor
Ai mai văzut așa ceva?! Portarul înscrie la ultima fază, califică dramatic echipa lui Mourinho și o scoate pe Real Madrid din Top 8! Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor
Kyros Vassaras a luat decizia, după controversele din UTA - Rapid: l-a reținut de la delegări!
Superliga
Kyros Vassaras a luat decizia, după controversele din UTA - Rapid: l-a reținut de la delegări!
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează