Articol de GSP - Publicat luni, 07 septembrie 2009 00:00
Istoria Poker-ului este o discuţie mult dezbătută, asemănătoare justiţiei româneşti: multă teorie şi nimic concret.
Numele jocului provine cel mai probabil din “poque” (franceză), care la rândul lui descinde din “pochen” (germană), dar nu este clar dacă originile poker-ului ca joc aparţin tot acestora. Asemănarea este mai mare cu jocul de origine persană “as nas”; în teorie jocul a fost introdus (în America prin New Orleans) coloniştilor francezi de către marinarii perşi.
Istoria arată o legătură şi cu jocul renascentist “primero” şi “brelan”. Jocul francez “brelan” a fost punctul de pornire pentru pentru “brag”, joc britanic care a încorporat şi bluffing-ul, deşi acest concept nu era deloc nou la acea vreme.
Există foarte multe teorii, însă este foarte posibil ca toate acestea să fi contribuit la jocul de poker pe care îl cunoaştem astăzi.
Actorul englez Joseph Crowell atestă că poker-ul era prezent în New Orleans în 1829, cu un pachet de 20 de cărţi şi patru jucători care mizau pe cea mai valoroasă mână.
Jocul s-a extins pe Mississippi cu ajutorul vaporaselor de tranzit între coastele de est şi vest, unde jocurile de noroc erau des întâlnite ca distracţie sau un alt mod activ de a-ţi petrece timpul.
În scurt timp s-a adoptat pachetul de 52 de cărţi şi a fost introdusă “culoarea”. În timpul Războiului Civil American au fost făcute modificări şi adaugate diferite tipuri de poker: poker draw, stud poker (varianta clasică cu cinci cărţi cu care am început majoritatea), precum şi apariţia chintei.
Au urmat încă câteva dezvoltări americane, cum ar fi wildcard-ul (1875), lowball şi split-pot poker (1900), şi comunitatea card poker (1925). Extinderea vastă şi pe alte continente, cum ar fi Asia, este atribuită în mare parte armatei americane.
Jocul şi jargonul de poker au devenit părţi importante ale culturii americane britanice. Fraze ca “ace in the hole, ace up one's sleeve, beats me, blue chip, call one's bluff, cash in, high roller, pass the buck, poker face, stack up, up the ante, when the chips are down, wild card” şi multe altele sunt folosite în conversaţia de zi cu zi, chiar şi de către cei care nu ştiu că acea parte a vocabularului lor s-a născut la o masă de poker.
Turneele aşa cum le ştim astăzi au luat amploare în cazino-urile Americii după startul World Series of Poker în 1970, în „Oraşul Păcatelor” – Las Vegas. Printre campionii acestor turnee de început WSOP se numără Johnny Moss, Amarillo Slim şi Doyle Brunson.
În aceeaşi perioadă au apărut, deloc întâmplător, şi primele volume de strategie, în special “Super System” a lui Doyle Brunson şi “The Book of Tells” de Mike Caro, urmate mai tarziu de “The Theory of Poker” de David Sklansky. De atunci însă au apărut sute de cărţi şi ghiduri referitoare la acest sport, majoritatea având la bază (şi pe copertă) experienţa şi renumele unor jucători profesionişti.
Ascensiunea poker-ului a atins cotele sale maxime în primii ani ai secolului XXI, în mare parte datorită introducerii poker-ului online şi introducerea camerei de filmat (cărţile de joc) pentru turnee, care a transformat jocul într-un sport al spectatorilor.
Toţi pasionaţii puteau privi acum acţiunea şi dramele jucătorilor şi difuzarea turneelor mari precum WSOP şi WPT aduceau o audienţă enormă tuturor distribuitorilor de semnal TV prin cablu sau satelit. Datorită extinderii rapide şi masive a evenimentelor de poker, jucătorii profesionişti au devenit treptat adevărate vedete de talie mondială şi astfel fani din toată lumea plătesc intrarea la turnee doar pentru şansa de a juca cu ei.
Poker-ul este în continuare într-o creştere constantă şi turneele online (satelit către turneele majore) sunt unul din motive, pentru că ai şansa de a-ţi câştiga locul la un turneu de talie mondială cu investiţii minime, dar mult talent.
Câştigătorii WSOP ai anilor 2003 şi 2004, Chris Moneymaker şi Greg Raymer şi-au câştigat locul la masă prin turnee satelit. Deci, se poate…
Istoria Poker-ului este o discuţie mult dezbătută, asemănătoare justiţiei româneşti: multă teorie şi nimic concret.
Numele jocului provine cel mai probabil din “poque” (franceză), care la rândul lui descinde din “pochen” (germană), dar nu este clar dacă originile poker-ului ca joc aparţin tot acestora. Asemănarea este mai mare cu jocul de origine persană “as nas”; în teorie jocul a fost introdus (în America prin New Orleans) coloniştilor francezi de către marinarii perşi.
Istoria arată o legătură şi cu jocul renascentist “primero” şi “brelan”. Jocul francez “brelan” a fost punctul de pornire pentru pentru “brag”, joc britanic care a încorporat şi bluffing-ul, deşi acest concept nu era deloc nou la acea vreme.
Există foarte multe teorii, însă este foarte posibil ca toate acestea să fi contribuit la jocul de poker pe care îl cunoaştem astăzi.
Actorul englez Joseph Crowell atestă că poker-ul era prezent în New Orleans în 1829, cu un pachet de 20 de cărţi şi patru jucători care mizau pe cea mai valoroasă mână.
Jocul s-a extins pe Mississippi cu ajutorul vaporaselor de tranzit între coastele de est şi vest, unde jocurile de noroc erau des întâlnite ca distracţie sau un alt mod activ de a-ţi petrece timpul.
În scurt timp s-a adoptat pachetul de 52 de cărţi şi a fost introdusă “culoarea”. În timpul Războiului Civil American au fost făcute modificări şi adaugate diferite tipuri de poker: poker draw, stud poker (varianta clasică cu cinci cărţi cu care am început majoritatea), precum şi apariţia chintei.
Au urmat încă câteva dezvoltări americane, cum ar fi wildcard-ul (1875), lowball şi split-pot poker (1900), şi comunitatea card poker (1925). Extinderea vastă şi pe alte continente, cum ar fi Asia, este atribuită în mare parte armatei americane.
Jocul şi jargonul de poker au devenit părţi importante ale culturii americane britanice. Fraze ca “ace in the hole, ace up one's sleeve, beats me, blue chip, call one's bluff, cash in, high roller, pass the buck, poker face, stack up, up the ante, when the chips are down, wild card” şi multe altele sunt folosite în conversaţia de zi cu zi, chiar şi de către cei care nu ştiu că acea parte a vocabularului lor s-a născut la o masă de poker.
Turneele aşa cum le ştim astăzi au luat amploare în cazino-urile Americii după startul World Series of Poker în 1970, în „Oraşul Păcatelor” – Las Vegas. Printre campionii acestor turnee de început WSOP se numără Johnny Moss, Amarillo Slim şi Doyle Brunson.
În aceeaşi perioadă au apărut, deloc întâmplător, şi primele volume de strategie, în special “Super System” a lui Doyle Brunson şi “The Book of Tells” de Mike Caro, urmate mai tarziu de “The Theory of Poker” de David Sklansky. De atunci însă au apărut sute de cărţi şi ghiduri referitoare la acest sport, majoritatea având la bază (şi pe copertă) experienţa şi renumele unor jucători profesionişti.
Ascensiunea poker-ului a atins cotele sale maxime în primii ani ai secolului XXI, în mare parte datorită introducerii poker-ului online şi introducerea camerei de filmat (cărţile de joc) pentru turnee, care a transformat jocul într-un sport al spectatorilor.
Toţi pasionaţii puteau privi acum acţiunea şi dramele jucătorilor şi difuzarea turneelor mari precum WSOP şi WPT aduceau o audienţă enormă tuturor distribuitorilor de semnal TV prin cablu sau satelit. Datorită extinderii rapide şi masive a evenimentelor de poker, jucătorii profesionişti au devenit treptat adevărate vedete de talie mondială şi astfel fani din toată lumea plătesc intrarea la turnee doar pentru şansa de a juca cu ei.
Poker-ul este în continuare într-o creştere constantă şi turneele online (satelit către turneele majore) sunt unul din motive, pentru că ai şansa de a-ţi câştiga locul la un turneu de talie mondială cu investiţii minime, dar mult talent.
Câştigătorii WSOP ai anilor 2003 şi 2004, Chris Moneymaker şi Greg Raymer şi-au câştigat locul la masă prin turnee satelit. Deci, se poate…
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
