Articol de GSP - Publicat marti, 05 mai 2020 14:42
Din Hall of Fame-ul celor mai longevivi și mai influenți tehnicieni fac parte Guy Roux, Alex Ferguson, Valeriy Lobanovskiy, dar și Mircea Lucescu, Ilie Oană și Florin Halagian
Antrenorul de fotbal este mereu sfătuit să nu despacheteze o perioadă bună după preluarea postului. Se știe că riscurile de a fi demis sunt foarte mari, iar ele nu dispar niciodată. Doar performanța constantă le acoperă cu puțin praf, ușor de spulberat la primul vânt suflat de o înfrângere neașteptată. Istoria fotbalului a fost însă scrisă de tehnicieni care au rezistat celui greu test posibil: timpul. Nimeni n-ar fi pariat la numirea lui Ferguson, Wenger sau Roux că aceștia vor rezista zeci de ani pe acele posturi. Au făcut-o, iar poveștile lor sunt demne de documentarele inspiraționale de la Hollywood.
Dar să-i cunoaștem pe cei 10 magnifici, printre care ne-am permis să strecurăm 3 mari români!
1. Guy Roux, 44 de ani la Auxerre (1961-2005)
O cifră imposibilă și care nu va mai fi egalată de nimeni aparține acestui francez incredibil. Guy Roux și-a legat viața și cariera de Auxerre, club pe la care au trecut de-a lungul timpului Daniel Niculae și Gabriel Tamaș. După 25 de ani ca jucător în tricoul burgunzilor, Roux a fost numit antrenor principal în 1961, iar șansele i-au fost mereu potrivnice. Și când te gândești că prima performanță notabilă, finala Cupei Franței, a venit abia 18 mai târziu, urmată de promovarea în Ligue 1 (1980) și titlul de campioană (1996) n-ai cum să nu te întrebi: cum de a rezistat atât? Guy Roux înseamnă Auxerre, iar Auxerre va însemna Guy Roux, Cavaler și Ofițer al Legiunii de Onoare pentru totdeauna.
2. Willie Maley, 43 de ani la Celtic (1897-1940)
Willie Maley ar fi fost pe placul oricărui patron de club din ziua de azi, acesta refuzând constant achiziția de jucători consacrați, preferând să crească tineri talentați din propria pepinieră. A strâns de pe străzile din Glasgow imigranți irlandezi foarte săraci, puști scoțieni din familii catolice modeste și tot ce nu avea loc în altă parte. A făcut la Celtic mai mult decât o academie de fotbal, a făcut un cămin. Cu acești băieți a câștigat 16 titluri de campion și 14 Cupe ale Scoției, dar și 1,045 din cele 1,614 meciuri ale sale la cârma echipei. Willie Maley a fost un colos și pentru că n-a plecat nici măcar o zi de la Celtic, preferând retragerea imediat după plecarea sa, în 1940. După război, fără Willie Maley, Celtic a mai câștigat titlul abia în 1954, cu 4 ani înainte de moartea fostului antrenor.
3. Alex Ferguson, 27 de ani la Manchester United (1986-2013)
Când vine vorba de antrenori longevivi pe banca unei singure echipe, gândurile zboară la Alex Ferguson. Ei bine, Sir Alex e pe locul 3 în acest top cu cei 27 de ani ai săi ca antrenor al lui Manchester United. Venit după 8 ani la Aberdeen și unul pe banca naționalei Scoției, englezii i-au dat puține șanse necarismaticului tehnician. Bobby Charlton, un nume cu mare greutate în fotbalul englez, a fost adus însă la United ca să umple vidul de notorietate creat după plecarea legendarului Matt Busby, iar acesta a fost din prima zi pro-Ferguson. L-a salvat de multe ori de la demitere în primii săi ani pe Old Trafford, iar consecințele se știu: 13 titluri în Premier League, 5 FA Cup, două Ligi ale Campionilor și un loc rezervat la masa celor mai mari manageri din istoria fotbalului.
4. Francky Dury, 27 de ani la Zulte Waregem (1990–1993, 1994–2001, 2012 - prezent)
Un nume mai puțin cunoscut din cauza anvergurii echipelor antrenate, Francky Dury merită totuși aplauze în picioare pentru cei 27 de ani numărați pe banca celor de la Zulte Waregem, până la apariția acestui articol. Asta pentru că în 2020, acesta încă este în funcție la trupa de primă ligă belgiană, alături de care a bifat doar două Cupe ale Belgiei și un loc 2 în campionat. Cum de a ajuns la cifra 27, în ciuda acestor realizări modeste, doar șefii lui Zulte pot răspunde. Cert este însă că Francky Dury a promovat spre beneficiul financiar al lui Waragem o serie de jucători tineri, ultimii fiind frații lui Hazard, Kylian și Thorgan, iar acest lucru a fost profitabil și suficient.
5. Arsene Wenger, 22 de ani la Arsenal (1996-20018)
Rar pot fi scrise povești ca ale lui Arsene Wenger, iar dacă cineva s-ar fi încumetat totuși s-o facă în 1996, ar fi fost mai degraba o comedie în genul Jerome K. Jerome, nu ceva cu mușchetarii lui Alexandre Dumas. Când AS Monaco te concediază că ai dus echipa pe locul 17, iar singurul loc de muncă pe care îl găsești e la celălalt capăt al lumii, la Nagoya Grampus Eight, e greu să mai speri că vei face istorie în fotbalul european. Și totuși, Arsenal l-a ales pe el în 1996, chiar dacă s-a mai spus că in discuții a fost și legendarul Johan Cruyff. Francezul a început să populeze Highbury cu conaționali, Vieira, Petit, Anelka, Henry și alții, iar pe mâna lor au venit și succesele. 3 titluri, 7 FA Cup plus o finală de Liga Campionilor pierdută în fața Barcelonei cu 2-1, în ultimele 14 minute de joc. Ce succes ar fi fost pentru el, chiar pe Stade de France din Paris, dar chiar și așa, Wenger se citește acum „Vengăr”, nu “Vanje”, datorită lui Arsenal și ai celor 22 de ani petrecuți în nordul Londrei.
6. Valeriy Lobanovskiy, 19 ani la Dinamo Kiev (1974–1982, 1984–1990, 1997–2002)
Da, pentru tinerei, Valeriy e acel moșulică despre care nu-ți dădeai seama că e în viață decât la pauză, când mergea după jucători la cabine pentru câteva scurte indicații. Pentru ucraineni, Lobanovskiy e însă un nume la auzul căruia se ridică de pe scaun, cu șapca sau căciula în mână, indiferent de echipa de club cu care simpatizează. Valeriy Lobanovskiy se confundă cu Dinamo Kiev, pe care a condus-o spre 13 titluri de campioană, majoritatea urmate de prezențe în grupele Ligii Campionilor. Florin Cernat și Tiberiu Ghioane sunt doi jucători români care au avut onoarea să lucreze cu el, iar referințele au fost clare: Valeriy Lobanovskiy, un gigant respectat în toată fosta Uniune Sovietică, care putea fi oricând președinte, dacă ar fi candidat. Nu are anii legați la cârma lui Dinamo doar pentru că a fost solicitat și prin alte părți, dar Valeriy a revenit mereu acasă.
7. Vittorio Pozzo, 19 ani selecționer al Italiei (1929–1948)
Marii manageri ai vremurilor moderne au la îndemână toate cărțile necesare ca să învețe și să se creeze doar pentru că în trecut au profesat antrenori ca Vittorio Pozzo. Un gentleman în afara terenului, Pozzo a fost un pionier al tacticizării fotbalului și inventatorul cantonamentelor de dinaintea meciurilor, pe cât de folosite de antrenorii care l-au succedat, pe atât de urâte de jucători și de familiile acestora. Don Vittorio a condus Italia spre două titluri mondiale consecutive, 1934 și 1938, și a fost primul care s-a folosit de portița naturalizării, aducându-i să joace sub culorile Italiei pe toți cei plecați în lume, dar care aveau origini peninsulare. S-a numit legea Oriundi, semn că nu spaniolii, nemții sau englezii au pus coada la prună cu acest procedeu.
8. Florin Halagian, 13 ani la FC Argeș (1972-1973, 1974-1981, 1985-1988, 1999-2000 și 2001-2002)
În această galerie selectă de mari antrenori care și-au lăsat amprenta timp de decenii pe o echipă de club sau pe o națională, cazul lui Pozzo, au loc și cel puțin 3 români. Florin Halagian a fost un mare manager și e destul de păcat că mulți îl țin minte mai mult prin celebrele sintagme gen „focul la ei”, „ai, n-ai mingea, dai la poartă” sau prin șapcă norocoasă cu Chicago Bulls. Armeanul, cum era acesta poreclit, a fost un tehnician care și-a lăsat amprenta pe fotbalul românesc, dar mai ales pe FC Argeș, club cu care a câștigat două titluri de campion (1972 și 1979). Iar dacă vorbim despre cât de mare a fost Gicu Dobrin în acei ani, trebuie să vorbim și despre cât de mare a fost antrenorul său, Florin Halagian: IMENS! Și el, ca și Lobanovskiy la Dinamo Kiev, are întreruperi la cârma lui FC Argeș, dar și faptul că a fost întotdeauna recuperat de piteșteni după ce a mai făcut-o și pe Dinamo campioană sau după o aventură ca selecționer al României, tot o formă de longevitate este.
Superbet te așteaptă online cu o mare varietate de pariuri sportive și cu cote de senzație!
9. Mircea Lucescu, 12 ani la Șahtior Donețk (2004-2016)
Mircea Lucescu n-a fost niciodată tipul de antrenor globetrotter, iar acesta a fost și motivul pentru care l-a ales Rinat Akhmetov la comanda lui Șahtior Donețk. Magnatul avea nevoie de un om stabil, alături de care să construiască o nouă forță în fotbalul ucrainean și nu numai. Lupta pentru supremație cu Dinamo Kiev a fost grea la început, dar apoi victoria a fost totală pentru Lucescu și ai lui. 8 titluri, 6 Cupe, 7 Supercupe și, cel mai important, un trofeu european râvnit obsesiv: Cupa UEFA 2008-2009. Rar un antrenor român va mai conduce o echipă străină timp de 12 ani, iar de aceste performanțe nici nu mai vorbim.
10. Ilie Oană, 12 ani la Petrolul Ploiești (1952–1964)
Un caz de român cu o longevitate de invidiat pe banca unei echipe românești este cel al lui Ilie Oană. Născut în anul marii noastre Uniri, 1918, în statul american Indiana, Oană a fost adus de părinții săi înapoi în România după Primul Război Mondial. A început fotbalul la Șoimii Sibiu, dar inima sa a devenit galben-albastră în 1939, când a ajuns la Petrolul Ploiești. Găzarii l-au cucerit atât ca jucător, cât și ca antrenor și l-au păstrat timp de 27 de ani, ultimii 12 ca antrenor principal al echipei. De numele lui Ilie Oană se leagă titlurile din 1958 și 1959 ale Petrolului, jumătate din totalul adunat până azi de prahoveni. Din respect pentru Ilie Oană, stadionul din Ploiești îi poartă numele.
de Gigi Stancu, Superbet
Citește și:
Fotbalul și pariurile fac casă bună! Ei sunt cei mai tari 6 jucători!
