Articol de GSP - Publicat luni, 10 martie 2025 16:17 / Actualizat luni, 10 martie 2025 16:21
Sportul aduce numeroase beneficii pentru sănătate, dar implică și riscuri, mai ales atunci când este practicat la un anumit nivel.
Printre cele mai comune accidentări în rândul sportivilor se numără fracturile (rupturi ale oaselor) care pot apărea în urma unor accidentări, lovituri puternice, căzături sau suprasolicitări repetate.
Fracturile necesită o diagnosticare precisă și un tratament adecvat atât pentru a asigura o recuperare completă cât și pentru a preveni complicațiile.
În continuare, vom analiza trei tipuri de fracturi, frecvent întâlnite la sportivi, explicând cum se produc, cum pot fi diagnosticate și care sunt cele mai eficiente metode de tratament.
1. Fractura de stres – când suprasolicitarea afectează oasele
Fractura de stres este frecvent întâlnită la sportivi și reprezintă una dintre cele mai comune leziuni asociată cu activitatea specifică a alergătorilor, săritorilor, jucătorilor de baschet, fotbal, handbal sau volei și chiar dansatorilor (balet sau dans sportiv).
Acest tip de fractură apare ca urmare a unui stres repetitiv asupra osului, fără a fi necesară o traumă directă.
Există mai multe tipuri de fracturi de stres, în funcție de localizare:
Fractura de stres a tibiei – frecvent întâlnită în sporturile de alergare, atletism, fotbal, handbal, etc
Fractura de stres a metatarsienelor – comună la sporturile care implică sărituri, atleți sau dansatori
Fractura de stres a femurului – mai rară, dar poate apărea la sportivii de anduranță.
Deoarece simptomele apar progresiv, cu evoluție de la o recție de stres la o fractură propriu zisă, sportivii tind să ignore durerea inițială, de cele mai multe ori singurul simptom, ceea ce poate duce la agravarea fracturii.
Pentru un diagnostic corect, medicii recomandă investigații imagistice precum radiografiile, CT sau RMN de membre, care oferă imagini detaliate ale structurilor osoase și permit identificarea precoce a leziunilor.
Tratament și recuperare
Fractura de stres necesită repaus, modificarea intensității activității fizice și, în unele cazuri, în funcție de gravitate, utilizare de orteze speciale, imobilizare în aparat gipsat sau intervenții chirurgicale, pentru a reduce presiunea asupra osului afectat.
În funcție de gravitatea leziunii, recuperarea poate dura între câteva săptămâni și câteva luni.
2. Fractura claviculei – o accidentare frecventă în sporturile de contact
Fractura de claviculă este frecventă în sporturile care implică impact fizic puternic, precum fotbalul, rugby-ul, sau în sporturile care pot determina căzături pe umăr sau lovitură directă în zona claviculei (ciclism, motocross, etc.).
Există mai multe tipuri de fracturi ale claviculei, printre care:
Fractura 1/3 medie (de mijloc) de claviculă – cea mai comună formă
Fractura 1/3 distală (laterală) – afectează zona unde clavicula se unește cu omoplatul
Fractura 1/3 medială – cea mai rară, situată aproape de stern
Fracturile de claviculă sunt adesea evidente prin umflături, durere intensă și deformarea vizibilă a osului. Pentru un diagnostic precis, medicii folosesc radiografii și CT de umăr, pentru diagnosticarea fracturilor, mai ales în cazurile unde sunt necesare detalii suplimentare despre alinierea osoasă sau tipul de fractură (simplă, multifragmentară sau cominutivă).
Tratamentul variază în funcție de severitatea fracturii. Cele mai multe cazuri necesită purtarea unei orteze sau a unui bandaj în formă de „8” timp de câteva săptămâni.
În cazurile severe, care implică deplasarea fragmentelor osoase, scurtarea importantă a claviculei, sau afectarea capetelor articulare, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru alinierea și fixarea oaselor cu ajutorul unor plăci metalice și șuruburi.
Recuperarea include exerciții de mobilitate și întărire a musculaturii pentru a preveni rigiditatea și a reda funcționalitatea completă a umărului.
3. Fractura maleolară – cel mai frecvent tip de fractură întâlnită la sportivi
Fractura maleolară este o accidentare frecvent întâlnită în sporturi ce implică mișcări bruște de pivotare sau aterizări, cum ar fi fotbal, baschet, tenis sau gimnastică. Aceasta afectează una sau mai multe maleole– proeminențele osoase de pe fiecare parte a gleznei, (fracturi bimaleolare sau trimaleolare).
Simptomele includ durere intensă, umflare, deformare a gleznei afectate, echimoze și imposibilitatea de a susține greutatea corpului pe piciorul afectat.
Diagnosticul se stabilește prin consult clinic acociat cu cel imagistic, radiografie sau, în cazuri mai complexe, RMN sau tomografie computerizată, pentru a evalua detaliile leziunii și/sau afecțiuni asociate (rupturi ligamenatare sau leziuni ale cartilajului de acoperire din articulația gleznei).
Fracturile maleolare pot fi tratate fie conservator, ortopedic, prin imobilizare ghipsată sau cu orteză de mers tip walker, fie chirurgical, dacă există o deplasare a fragmentelor osoase, afectare bi- sau trimaleolară sau leziuni ligamentare asociate.
Recuperarea depinde de gravitatea leziunii, dar poate dura între 6 și 12 săptămâni, incluzând kinetoterapie pentru restabilirea mobilității și a forței musculare.
Fracturile sunt printre cele mai frecvente accidentări în sport și pot avea un impact semnificativ asupra performanței și carierei unui sportiv.
Diagnosticarea corectă, utilizarea investigațiilor imagistice avansate precum CT sau RMN și un plan de tratament adecvat sunt esențiale pentru o recuperare completă și reluare a activității fizice specifice.
Prevenția joacă, de asemenea, un rol important – respectarea tehnicii corecte în timpul antrenamentelor, încălzirea adecvată și folosirea echipamentului de protecție pot reduce considerabil riscul de fracturi.
Dacă te confrunți cu simptome de fractură sau ai suferit o accidentare, consultă un specialist cât mai rapid pentru a evita complicațiile și a reveni în siguranță pe terenul de joc.
Disclaimer: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului.
Surse:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
