GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  

Care este cel mai bun sistem audio pentru meciurile de fotbal?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 octombrie 2018 13:44

 Imaginează-ți următoarea scenă: sâmbătă seara, berea scoasă de la rece și pusă la îndemână, gustările frumos așezate pe masă, prietenii cei mai buni pe fotoliile de lângă tine și meciul gata să înceapă. Ce lipsește din peisaj ca să fie totul perfect? Aparatura care să te ajute să te bucuri de respectivul meci la cele mai înalte standarde.

Un sistem audio de calitate îți va permite să trăiești orice experiență din plin și să te simți aproape ca și cum ai asista live la evenimentele preferate – sau, în unele cazuri, chiar mai bine decât dacă te-ai afla la fața locului.

În ofertele actuale găsești o multitudine de sisteme și mini sisteme audio, care pot fi ușor conectate la diverse surse din locuință, astfel încât să beneficiezi de sunet mult mai clar și mai puternic. Sistemele stereo sunt cele mai potrivite pentru muzică, în timp ce sistemele cu efect Surround sunt ideale pentru sport, filme și jocuri, aducând mai mult realism programului urmărit.

Cum îți alegi sistemul audio

Ce trebuie să iei în calcul atunci când cumperi și instalezi sistemul? Ei bine, începe prin a te gândi unde vei amplasa boxele și cât spațiu îți permiți să ocupi în cameră: e foarte important acest aspect, fiindcă în funcție de asta vei alege un sistem cu două boxe sau cu una singură și vei putea opta pentru mărimea care să se integreze ușor în peisaj. De asemenea, poți achiziționa un sistem audio portabil dacă știi că ești des în situația de a te ocupa de muzică la petreceri sau de a vedea meciurile în deplasare.

Atunci când așezi sistemul în cameră, ține cont de faptul că dacă pui boxele în colțurile camerei vei beneficia de mai mult volum, dar nu neapărat și de mai multă claritate. De asemenea, poate nu știai, însă obiectele masive, cum ar fi mesele, canapelele sau rafturile influențează deseori calitatea sunetului, așa că e bine să experimentezi așezarea boxelor în mai multe zone ale camerei înainte de a te decide unde e cel mai bine să le amplasezi.

Variantele dintre care poți alege diferă în funcție de necesități, buget, dar și de spațiul disponibil. De exemplu, dacă ai o locuință cu camere spațioase și înalte, te poți orienta către sistemul audio High Power Panasonic SC-UA7E-K, acesta avand atât un design elegant, cat și caracteristici tehnice excelente. Dispune de 10 difuzoare – patru tweetere de 6 cm, patru woofere de 8 cm pentru sunete din gama medie și două super woofere de 16 cm, amplasate spate în spate, pentru a elimina vibrațiile și a produce sunete lipsite de distorsiuni.

Sunetul obținut prin acest sistem umple încăperea la 180 de grade, iar prin egalizatorul presetat poți optimiza redarea conținutului audio la comentariul meciurilor de fotbal. De asemenea, cu ajutorul funcției de Voce extinsă, sunetul televizorului este redat ca și cum ar fi direcționat din ecran.

Sistemele audio moderne pot reda sunetul celorlalte aparate pe care le folosești - televizorul, telefonul sau i-pod-ul - fiind posibil să le controlezi ușor de la distanță. Ca să te asiguri că le vei putea folosi la capacitate maximă și că vei beneficia nu doar de sunet uimitor, ci și de imagine pe măsură, aruncă un ochi și pe ofertele de televizoare smart.

Cum îți îmbunătățește un smart tv vizionarea meciurilor 

Așa cum folosești un smartphone și probabil și alte aparate inteligente, menite să îți facă viața mai frumoasă, televizorul inteligent  nu ar trebui să-ți lipsească nici el din casă, fiindcă îți va îmbunătăți cu siguranță experiența audio-video.

Smart TV-ul poate fi considerat nu doar un televizor, ci și un sistem complet de entertainment, cu procesor și spațiu de stocare, ce oferă posibilități la care acum zece ani nici n-ai fi visat: acces la internet, redarea conținutului media în diverse formate și conectarea altor dispozitive, de la laptop până la telefon. Televizoarele smart au integrate diverse aplicații, iar dacă nu găsești deja instalat ceea ce cauți, poți downloada chiar tu.

Gândește-te că vei putea pune pauză în cazul fazelor tari din meciuri, le vei putea revedea ușor, astfel încât să le comentezi cu prietenii, ba chiar vei avea posibilitatea să vezi meciul online în cazul în care acesta nu e transmis pe unul dintre posturile din grila de programe tv.

Multe modele îți oferă chiar varianta de a urmări două canale simultan – dacă la aceeași oră ai două meciuri pe posturi diferite, nu-i așa că ar fi ideal să poți fi la curent cu evoluția ambelor?

Alege un televizor inteligent de la Samsung, care prin Modul Sport îți garantează imagine și sunet optime pentru evenimentele sportive, cu imagine și sunet la fel de clare și puternice de parcă te-ai afla pe teren.

Atunci când îți cumperi smart tv-ul, ține cont de diagonală: cu cât mai mare, cu atât meciurile vor fi mai aproape de tine. Nu uita să verifici sistemul de operare și, evident, rezoluția. Un televizor Ultra HD 4K te va face să trăiești din plin ceea ce se întâmplă pe ecran, la cea mai înaltă calitate.

Ține cont de calitatea și performanța aparaturii audio-video pe care o alegi, astfel încât să te bucuri de orice emisiune, meci sau film în confortul casei tale.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează