Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 iunie 2025 11:43 / Actualizat miercuri, 25 iunie 2025 11:43
Într-o lume în care viteza dictează ritmul vieții, somnolența pare, la prima vedere, un simplu efect secundar al oboselii moderne. Însă ce se întâmplă atunci când această stare trece de granița unei reacții firești și devine o prezență constantă, apăsătoare, în fiecare zi? În această dezbatere interactivă, te invit să privim somnolența nu doar ca pe un simptom, ci ca pe un semnal de alarmă al corpului — un mesaj subtil, dar insistent, pe care organismul încearcă să ni-l transmită.
Somnolența – când devine ea periculoasă?
Somnolența este acea stare de toropeală, acea cădere lentă într-un somn care nu e nici adânc, nici odihnitor, ci mai degrabă o capitulare. În mod normal, ea poate apărea după o noapte albă sau în urma unui efort intelectual prelungit. Dar atunci când somnolența apare zi de zi, chiar și după un somn aparent suficient, când devine tovarăș nedorit la volan sau la birou, nu mai vorbim despre ceva firesc. Este, poate, glasul corpului care strigă că ceva nu este în regulă.
Dincolo de oboseală - somnolența ca simptom tăcut
Creierul lucrează ca o orchestră. Fiecare instrument — neurotransmițători, hormoni, circuite nervoase — trebuie să cânte la unison. Când ritmul încetinește, când notele devin disonante, apare somnolența. Ea poate fi rezultatul unui dezechilibru subtil, cum ar fi o disfuncție tiroidiană sau o dereglare neurologică, precum narcolepsia. Alteori, vinovate sunt afecțiuni tăcute: apneea în somn, sindromul picioarelor neliniștite sau depresia mascată. Dar adevărata provocare este că somnolența se deghizează: poate semăna cu oboseala, cu lipsa de motivație sau cu nevoia de relaxare. Și astfel, o ignorăm. Zi după zi.
Neurofeedback – o revoluție tăcută în combaterea somnolenței
Cu ajutorul tehnologiei BrainMap, putem „cartografia” activitatea cerebrală și descoperi dacă undele cerebrale sunt prea lente, prea haotice sau pur și simplu neechilibrate. Neurofeedbackul oferă un antrenament personalizat pentru creier, o formă de terapie care nu impune, ci educă.
Implicând semnale auditive și vizuale, această metodă devine un fel de oglindă pentru activitatea ta cerebrală. Creierul învață, se auto-corectează, își recapătă ritmul natural. Iar rezultatul? Claritate, vigilență, energie — starea opusă somnolenței cronice.
Poate te regăsești în acele dimineți când cafeaua devine ritual, dar nu și remediu. Poate adormi în autobuz, la semafor sau în timpul unei întâlniri. Dacă da, e timpul să-ți asculți corpul. Nu-l mai forța cu energizante, nu-l mai păcăli cu reprize scurte de odihnă. Încearcă să înțelegi de ce e atât de obosit. Somnolența nu e doar o stare. Este un diagnostic în așteptare.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
