GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  ALEGERI PREZIDENȚIALE

EXCLUSIV 6 candidați mai puțin auziți au primit 7 întrebări despre sport din partea GSP: „În prima lună de mandat, arenele pleacă de la BNR, vă promit!”

Articol de - Publicat vineri, 02 mai 2025 11:14 / Actualizat vineri, 02 mai 2025 12:00

Gazeta a încercat să dialogheze cu candidații mai puțin auziți, cei aflați în coada ierarhiei în sondajele pentru alegerile prezidențiale, pe marginea sportului. Pe 27 aprilie, au fost trimise întrebări către 6 candidați cu șanse mici de calificare în turul 2, dar doar 2 au binevoit să răspundă.

  • România își va alege luna aceasta noul președinte. Turul 1 al alegerilor prezidențiale ale loc pe 4 mai, turul II fiind programat pe 18 mai.

De ce am trimis întrebările doar spre candidații din a doua parte a clasamentului? Fiindcă Victor Ponta și Crin Antonescu, de exemplu, și-au expus ideile la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, acolo unde vorbise în toamnă și George Simion.

Am vrut să aflăm părerea celorlați despre managementul banilor publici, infrastructura sportivă sau utilitatea actualei Legi a Sportului.

Daniel Funeriu, Lavinia Șandru, Silviu Predoiu, Cristian Terheș, Sebastian Popescu și John Ion Banu Muscel au primit, pe WhatsApp sau în conturile oficiale de social-media, un set identic de șapte întrebări din zone arzătoare ale sportului românesc.

Candidații menționați au avut mai bine de patru zile la dispoziție pentru a răsfoi întrebările până la publicarea articolului. Au făcut-o, în final, doar doi dintre ei. E vorba despre Sebastian Popescu, medicul veterinar care a participat și în toamnă în turul I, când a primit 14.000 de voturi, plus John Ion Banu Muscel, 64 de ani, afaceristul româno-american, venit din State pentru a candida.

Iată întrebările propuse de GSP pentru cei șase candidați:

  1. „Da sau Nu” pentru bani publici în sport? Susțineți sau vă poziționați contra sumelor generoase, uneori obscene, pe care unele primării/Consilii Județene le pompează în echipe de baschet/handbal?
  2. Vi se par multe, vi se par puține numărul stadioanelor și sălilor polivalente construite în România? O analiză recentă a GSP arată că, în 2025, Guvernul are în derulare sau în pragul contractării obiective de infrastructură sportivă (bazine, săli, patinoare, stadioane) în valoare de circa 1,8 miliarde euro!
  3. Vedeți plauzibilă o deblocare a arenelor BNR, aflate sub lacăt și nepăsare de ani de zile?
  4. Considerați că Arena Națională ar trebui să fie în administrarea Federației Române de Fotbal? Sau să rămână, la fel ca-n prezent, sub umbrela Primăriei Capitalei?
  5. Apropo de Arena Națională, sunteți pro sau contra organizării evenimentelor din afara sportului (concerte, festivaluri) pe acest stadion?
  6. Ar fi utilă, în opinia dumneavoastră, o reîmprospătare a Legii Sportului? Întreb în contextul în care există multe aspecte care au provocat discuții în contradictoriu pe acest palier. De exemplu, în contextul situației echipei de fotbal Steaua, împiedicată de lege să promoveze în prima ligă fiindcă CSA Steaua este o entitate de drept public, iar actuala lege nu permite ca o astfel de structură să devină membră în prima ligă.
  7. Diverși candidați tot aduc în discuție transformarea sportului într-o prioritate națională. Unele cifre, statistici sunt îngrijorătoare, sunt tot mai puțini copii care se îndreaptă spre sport. Aveți în programul dumneavoastră o măsură anume pe care să o luați pentru redresarea acestei situații?

De profesie medic veterinar, Sebastian Popescu, 43 de ani, a abordat in extenso temele propuse de GSP. John Ion Banu, în schimb, a apelat la răspunsuri laconice, în ton cu prestațiile pe care candidatul independent le-a avut și la dezbaterile televizate din ultimele zile.

Sebastian Popescu susține că, în cazul în care ar fi președintele României, ar prioritiza deblocarea arenelor BNR, o problemă pe care n-a putut s-o soluționeze niciun politician care a avut puterea în ultimii ani. Dincolo de clasa politică, nici Ion Țiriac și Ilie Năstase n-au avut sorți de izbândă în disputa cu cei de la BNR! Totodată, acesta abordează deschis subiectul legat de dreptul de promovare al celor de la Steaua.

Sebastian Popescu: „În prima lună de mandat, arenele nu vor mai fi la BNR!” + „Trebuie găsită o soluție pentru Steaua”

6 candidați mai puțin auziți au primit 7 întrebări despre sport din partea GSP: „În prima lună de mandat, arenele pleacă de la BNR, vă promit!”
Sebastian Popescu, la dezbaterea de la Cotroceni / Sursă foto: Imago Images

1.Nu un «da» sau «nu» sec, ci o nuanțare a răspunului. Sportul are un rol vital în societate, promovând sănătatea, educația și coeziunea socială. Sportul creează caractere, disciplinează și dezvoltă sipritul competițional. Prin urmare, susțin alocarea de bani publici pentru sport, dar cu o abordare echilibrată și transparentă. Nu sunt de acord ca banii să fie alocați fără discernământ pentru anumite echipe, fără ca acestea să și performeze sportiv. Prioritatea cheltuirii banului public la capitolul sport, trebuie să fie sportul de masă”.

2. „România are un deficit semnificativ de infrastructură sportivă modernă și accesibilă. Multe stadioane și săli sunt învechite, nepractice sau insuficiente pentru a găzdui evenimente sportive de anvergură. Investițiile în infrastructură sunt necesare, dar trebuie făcute cu cap, în baza unei strategii naționale pe termen lung. Nu este suficient să construim stadioane doar pentru a le construi. Trebuie să ne asigurăm că acestea sunt multifuncționale, accesibile, sustenabile și că răspund nevoilor comunității. Prioritatea trebuie să fie renovarea și modernizarea facilităților existente, acolo unde este posibil, și construirea de noi baze sportive în zonele cu deficit. Suma de 1,8 miliarde de euro este semnificativă și trebuie cheltuită cu maximă responsabilitate”.

În ultimii ani au fost construite mai multe stadioane la standare UEFA și FIFA, iar acest lucru este de bun augur pentru fortbalul românesc. Însă, spre exemplu, la capitolul săil polivalente, cu excepția celei de la Cluj Napoca, România este în evul mediu. Capitala nu are o Sală Polivalentă la standarde internaționale care să permită organizarea de Campionate Mondiale și Europene pentru handbal, baschet, gimnastică, volei. Ceea ce este rușinos și de neacceptat pentru un stat membru UE.

David Popovici se antrenează, în special în sezonul rece, în condiții improprii pentru a performa la nivel internațional, în continuare. Să ai un asemenea star al natației mondiale și tu ca stat să nu te preocupi să rezolvi cu celeritate problema bazinului din Capitală? Asta arată nepăsarea, indolența și proasta adminsitrare a Capitalei, din partea autorităților. Sunt indignat că avem și noi după mulți mulți ani, un sportiv remarcabil la natație și în loc să-l sprijinim, îl sabotăm prin nepăsare.

3. Situația arenelor BNR este un exemplu trist de nepăsare și incompetență. Este inacceptabil ca astfel de facilități sportive, cu o istorie și o valoare potențială imensă, să se degradeze sub ochii noștri. Situația de poate debloca rapid, dacă se vrea. Iar eu vreau. Partidul Noua Românie, din partea căruia candidez la prezidențiale, încă din 2016 a propus ca Arenele BNR să fie preluate fie de Ministerul Tineretului și Sportului (În prezent Agenția Națională pentru Sport) sau de Primăria Capitalei, pentru a fi modernizate și redate circuitului sortiv pentru români dar și pentru a se organiza anual turneul de tenis ATP 250, patronat de Ion Țiriac.

Dacă românii mă vor vota Președinte, mă voi implica rapid și direct în transferul Arenelor BNR la ANS sau Primăria Capitalei și să fie alocate de îndată fonduri publice de la bugetul de stat pentru modernizarea întregii baze sportive. Arenele BNR nu mai trebuie să rămână la Banca Națională. Bancherii au destui bani încăt să joace tenis pe banii lor, în alte baze sportive. Este o dovadă crasă de tupeu și aroganță din partea conducerii BNR cu privire la refuzul de a ceda baza sportivă. Însă vă promit că încă din prima lună de mandat, Arenele BNR nu vor mai fi la BNR. Vreau transformăm arenele BNR într-un centru de excelență pentru tenis, accesibil publicului larg și capabil să găzduiască evenimente sportive de nivel internațional”

Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
Turneul de la București, în 50 de imagini spectaculoase surprinse de fotoreporterii GSP
+45 FOTO

4. „Arena Națională este cea mai mare și frumoasă arenă din România, care din păcate nu este administrată corespunzător și nici nu este profitabilă în prezent. Dacă Primăria Capitalei nu este în stare să o administreze și întrețină, să o facă profitabilă, să o dea în administrare FRF sau unei companii care să aducă profit bugetului local. Administrarea Arenei de către FRF ar putea duce la folosirea acesteia exclusiv pentru fotbal și ar putea genera și conflicte de interese. Administrarea de către Primăria Capitalei asigură o mai mare flexibilitate în utilizarea stadionului pentru diverse evenimente, dar ar putea duce la o prioritizare mai scăzută a sportului. Dacă se vrea și dacă Primarul General este implicat, prin strucrutile din subordine, Primăria Capitalei poate să fie un bun administrator pentru Arena Națională. Dar totul pornește de la «a vrea». Dacă vrei, o să și poți”.

5. „Dacă se protejază suprafața de joc și nu se anulează alte meciuri de fotbal pentru anumite evenimente culturale și muzicale, gen concerte, festivaluri, de ce nu. Peste tot în lume, marile stadioane găzduiesc astfel de evenimente. Organizarea de concerte și festivaluri este o modalitate de a atrage un public mai larg și de a diversifica sursele de venit ale Arenei Naționale”.

6.Cu siguranță Legea Sportului are nevoie de o actualizare pentru a răspunde provocărilor și schimbărilor de azi din lumea sportului. Există multe aspecte care au generat controverse și trebuie reanalizate, inclusiv situația CSA Steaua.

Nu putem accepta o lege care împiedică o echipă cu o istorie și o tradiție bogată să participe la competițiile sportive, doar din cauza statutului său juridic. Trebuie găsită o soluție legală care să permită CSA Steaua să evolueze în Liga 1, dar care să respecte și principiile concurenței loiale și transparenței. Voi convoca la Palatul Cotroveni toți cei implicați în sportul românesc, dar și decidenții politici pentru o amplă consultare pentru a identifica problemele din Legea Sportului și a propune soluții viabile. care să evite ambiguitățile și să promoveze dezvoltarea sănătoasă a sportului românesc”.

7. „Cred că sunt singurul candidat la prezidențiale care de ani de zile face foarte mult pentru sprotul de masă din România. Prin intermediul Asociației Tenis Premium, în calitate de Președinte al RTP, de ani de zile organizăm turnee de tenis de câmp pentru amatori, susținând în acest fel tenisul de câmp din România. Mai mult de atât, sunt sigurul candidat la prezidențiale care în programul electoral propune înființarea unei noi competiții sportive în România, intitulată ”Jocurile Președintelui”, care să se desfășoare anual sub înaltul patronaj al Președintelui României.

Scopul acestei competiții sportive multidisciplinare este acela de a susține concret sportul de masă din România. Sportul este o investiție în sănătatea, educația și viitorul României, iar eu ca și viitor Președinte, vreau să susțin în mod concret sportul, nu cu declarații publice fără finalitate în realitate”.

John Ion Banu Muscel: „Să existe mai multe baze sportive pentru publicul larg, sunt pentru sportul de masă!”

6 candidați mai puțin auziți au primit 7 întrebări despre sport din partea GSP: „În prima lună de mandat, arenele pleacă de la BNR, vă promit!”
John Ion Banu Muscel a promis o petrecere de 3 zile în cazul în care ar ieși președintele României / Sursă foto: Imago Images

1. „Nu! Dar în facultati să activeze echipe de studenți”.

2. „Să existe mai multe baze sportive pentru publicul larg, tinerii să își petreacă timpul liber prin activități sportive”.

3. „Desigur. Ea trebuie să fie folosită” . (n.r. Arenele BNR)

4. „Să rămână sub tutela Primăriei pentru autofinanțare”.

5. „Pentru orice activitate contra cost” (n.r. folosința Arenei Naționale)

6. „E de dorit un nivel mai ridicat al competițiilor”.

7. „Sunt pentru sportul de masă, pentru un tineret sănătos și cu preocupări sociale”.

Cei 11 candidați la alegerile prezidențiale din 2025*

  • George Simion
  • Crin Antonescu
  • Elena Lasconi
  • Cristian Terheș
  • Lavinia Șandru
  • Victor Ponta
  • Sebastian Popescu
  • Silviu Predoiu
  • John-Ion Banu
  • Daniel Funeriu
  • Nicușor Dan
    *în ordinea poziției pe buletinul de vot
Citește și:
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Noutati auto
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Superliga
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Louis Munteanu, rafală de reproșuri la interviu: „Când faci egal cu o echipă ca Metaloglobus...” + Și-a declarat admirația pentru rivală
Cupa Romaniei
Louis Munteanu, rafală de reproșuri la interviu: „Când faci egal cu o echipă ca Metaloglobus...” + Și-a declarat admirația pentru rivală
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (1)
arhiducele
arhiducele  •  02 Mai 2025, 14:38

1. Bani privați 100%, dar schimbată legea sponsorizării pentru ca ea să fie atractivă firmelor, companiilor, etc. 2. Trebuie făcute, dar în urma unor analize economice. Nu fac o sală cum sunt multe, ca o plată pentru activitatea politică făcută de primarul respectiv la alegeri. 3. Date Agenției pentru Sport și imediat sunat domnul Țiriac să le preia și să investească banii LUI pentru a aduce un turneu de anvergura Bucureștiului 4. Toate stadioanele trebuie date unor firme private să le administreze, că nu e normal ca pierderile să fie suportate de primării. Văzut cum e afară si aplicat. 5. PRO – să mai scadă pierderile. Că de aia nu au primăriile bani că trebuie să astupe găurile. 6. Ar trebui modificată doar legat de sponsorizări. Echipele departamentale trebuie desființate ca profesioniste și să joace maxim în liga III-a, fotbal. Azi mâine vom avea numai echipe ministeriale în Superligă și nu cred că e domeniul lor de activitate. STOP finanțării de la buget a sportului profesionist. 7. Sportul a devenit afacere. Pe nimeni nu interesează, mai ales la sporturile de echipă, cele individuale nu sunt susținute că nu aduc voturi, să facă calitate. Uitați câte școli de fotbal sunt, ar fi faină o statistică, număr de școli x număr de practicanți = câți jucători au ieșit de la aceste școli prin divizii, și veți vedea că totul se rezumă la bani. 200 copii x 250 lei taxa lunară – 20.000 lei cheltuieli = 30.000 lei salar. Eu zic că e bine fără să produci nimic. Și mai am o rugămi

Vezi toate comentariile (1)
Comentează