Health Talks, episodul 49 De ce se feresc bărbații de psihoterapie: „În România, nu am avut modele sănătoase de masculinitate”

- Bine ai venit, George. Ca să intrăm direct în subiect, aș vrea să te întreb cam care este proporția între bărbați și femei în rândul clienților tăi.
- În rândul clienților mei, există, într-adevăr, un apetit și o deschidere mai mare a persoanelor de sex feminin să apeleze la terapie. Aici intrăm într-un subiect destul de complex, pentru că există un specific psihocultural la care trebuie să ne uităm. Nu putem analiza în vid; lucrurile trebuie mereu puse într-un context. Relația bărbaților cu psihoterapia se află la confluența dintre moștenirea culturală, presiunile sociale și o schimbare lentă, dar vizibilă, care începe să apară acum în societate, la noile generații – la millennials, din care fac și eu parte, și la generația Z. Această fortăreață, acest zid, începe ușor-ușor să se topească într-un sens pozitiv. Aici este un bun prilej să demontăm niște mituri despre ce înseamnă terapia și despre cum se raportează masculinitatea românească, în tradiția ei, la această formă de dezvoltare și de ajutor psihologic și social.

- Care ar fi aceste mituri?
- Primul mit este cel al masculinității specifice, în care bărbatul are atribute de forță. Bărbatul nu manifestă emoții – pentru că emoțiile ce sunt? Sunt o vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea este percepută ca slăbiciune. Acea zicală pe care o știm cu toții, „bărbații nu plâng”, este de fapt un manual condensat de suprimare emoțională. Și atunci avem o masculinitate înțeleasă într-un mod nesănătos, care vine psihocultural dintr-un istoric nu foarte bun al țării noastre. Din fericire, el începe să se schimbe ușor-ușor, odată cu noile generații.

- Foarte multă lume privește vulnerabilitatea ca pe o slăbiciune, așa cum ai văzut și tu. Ai putea să ne explici ce înseamnă vulnerabilitatea și de ce nu este o slăbiciune?
- Sigur că da. De ce este privită vulnerabilitatea ca o slăbiciune? Dacă eu am crescut într-un mediu în care bărbatul trebuie să dețină controlul, bărbatul are puterea, atunci vulnerabilitatea reprezintă o încălcare a acestui cod nescris. Și această încălcare este percepută ca o slăbiciune. Cele două par incompatibile. Dacă am fost crescut într-un mediu în care „eu am controlul și eu decid ce înseamnă să fii bărbat” – capul familiei, cel care rezolvă problemele, cel care nu are probleme – atunci vulnerabilitatea nu este ceva acceptabil pentru mine.

Health Talks

Totul despre o viață sexuală sănătoasă: care sunt cele mai frecvente tulburări sexuale, ce efecte nocive au pastilele-minune pentru potență și ce rol joacă pornografia + Cât durează un act intim normal

George Bozgă: „Singura emoție acceptată social pentru bărbați este furia”

- Ce se întâmplă în acest context?
- Ajung la un conflict intern: nu-mi accept emoțiile, nu le înțeleg, iar singura emoție acceptată social pentru bărbați este furia. Furia, o emoție care ar trebui înțeleasă și gestionată, este acceptată în manifestarea ei violentă. Și dacă ne uităm în anul 2025 la câte cazuri de violență avem asupra persoanelor mai vulnerabile, în special asupra femeilor, vedem cum se reflectă neînțelegerea vulnerabilității și a controlului. Dacă eu nu mai am controlul asupra relației sau asupra vieții mele, prima mea reacție va fi una agresivă, pentru că este presiune și nu am alt instrument. Nu e cazul să îi blamăm pur și simplu pe acești bărbați: ei nu au avut modele sănătoase. În România, nu am avut modele sănătoase de masculinitate. Așadar, a interveni doar prin forță și pedeapsă nu este soluția cea mai bună, pentru că acel om nu a avut acces la o alternativă mai sănătoasă. Singurul lui instrument rămâne manifestarea furiei, în forme violente – lucru extrem de nesănătos, care produce consecințe grave atât pentru propria persoană, cât și pentru cei din jur.

- Ce putem face noi, ca bărbați, cu vulnerabilitatea?
- Să o înțelegem ca pe un instrument. Metaforic, vulnerabilitatea este un instrument din trusa noastră. Trebuie să învăț să îl folosesc. Ce este vulnerabilitatea? Este capacitatea ca, într-o relație, să-mi permit să fiu neputincios, să manifest o gamă largă de emoții – tristețe, dezamăgire, bucurie. Eu le trăiesc oricum pe toate, dar dacă nu le manifest, creez o presiune internă pe care nu o pot gestiona. Dacă mă simt în siguranță într-o relație, îmi permit să fiu vulnerabil. Partea frumoasă a vulnerabilității, pe care noi, bărbații, trebuie să o înțelegem, este că ea permite o relație autentică. Relațiile autentice, relațiile sincere nu pot exista fără vulnerabilitate, pentru că altfel port permanent o mască. Acea mască e ca un scut greu, impermeabil, care consumă enorm de multe resurse interne.

- Am citit cartea lui Brené Brown, „Curajul de a fi vulnerabil”. Ea vorbește exact despre acest subiect – vulnerabilitatea la bărbați – și menționează un aspect foarte interesant: foarte multe femei spun, la nivel teoretic, că își doresc bărbați vulnerabili, dar în momentul în care un bărbat devine vulnerabil, pentru că și ele au fost crescute cu aceleași principii – că bărbatul trebuie să fie puternic – ajung să-l respingă, să nu-l mai accepte. Cum ar trebui, așadar, și femeile, și bărbații să își antreneze această vulnerabilitate și să treacă peste ceea ce au învățat în copilărie?
- Foarte frumoasă întrebarea. În primul rând, cu toții, deopotrivă bărbați și femei, trebuie să înțelegem ce înseamnă vulnerabilitatea. Vulnerabilitatea nu este polul opus al puterii. Pot să fiu o persoană puternică – eu mă consider un bărbat puternic – și totuși să fiu vulnerabil, să am momente de vulnerabilitate pe care să le exprim într-un cadru sigur. Asta este, de fapt: vulnerabilitatea este o formă de curaj, în relațiile în care mă simt securizat, în care pot să primesc ajutor. Este în regulă să fiu vulnerabil, este în regulă să fiu trist, este în regulă să spun că nu am încredere că un anumit lucru va reuși. Este absolut ok, pentru că în felul acesta dau voie unei persoane de încredere să mă sprijine, să fie lângă mine. Astfel, creez o relație și mai strânsă. Deci, vulnerabilitatea și puterea nu sunt doi poli opuși. Ele merg împreună și se potențează una pe cealaltă. O persoană care își permite să fie vulnerabilă este o persoană care crește în propria siguranță de sine și în propriul succes.

- Cu ce ne poate ajuta vulnerabilitatea în relații?
- Atât femeile, cât și bărbații trebuie să înțeleagă momentele de vulnerabilitate: ele înseamnă momente de sinceritate și deschidere, momente în care poți primi ajutor. Dacă port mereu armura pe mine, chiar dacă ajutorul vine spre mine, eu nu sunt deschis să-l primesc. Momentul de vulnerabilitate mă face, în primul rând, uman și îmi permite să am conexiuni apropiate și să primesc sprijin. Există o legătură foarte strânsă între vulnerabilitate și refuzul bărbaților de a accepta ajutorul, în general.

George Bozgă: „Noi nu suntem educați ce înseamnă o masculinitate sănătoasă”

- Mie mi se pare chiar că a fi vulnerabil arată că ești un om puternic, pentru că îți poți exprima emoțiile exact așa cum sunt ele și ai nevoie de curaj să faci asta. Mai ales acum, când vedem atât de multe imagini false despre masculinitate. În momentul în care îți permiți să fii tu însuți în fața cuiva, cred că e nevoie de foarte mult curaj.
- Sigur că da. Noi nu suntem educați ce înseamnă o masculinitate sănătoasă și ajungem să preluăm niște percepte nesănătoase, transmise prin canalele de influenceri, prin social media și așa mai departe. Acestea nu sunt altceva decât alte tipuri de scuturi, alte tipuri de măști, care ne consumă multe resurse și aduc multă nefericire internă. M-am uitat la persoanele care proclamă o masculinitate foarte rigidă, „puternică”, dar nesănătoasă. N-am văzut să fie persoane fericite. De fapt, acolo este o mască, o armură grea pe care o purtăm. Dacă înțelegem ce înseamnă masculinitatea sănătoasă – care include vulnerabilitatea, exprimarea unei game largi de emoții și înțelegerea lor – atunci putem integra aceste aspecte. Emoțiile sunt un mecanism motivațional pentru noi. Și astfel, puterea noastră ca persoane crește. Nu doar a bărbatului, ci a oricărei persoane care își integrează emoțiile și trăiește în consonanță cu sine.

- Am citit la un moment dat o definiție foarte frumoasă a masculinității și mi s-a părut extrem de potrivită: adevărata masculinitate apare atunci când îți folosești forța pentru a proteja, nu pentru a controla. Pentru tine, ce înseamnă masculinitatea sănătoasă?
- Dacă ne uităm la diferența dintre masculinitatea toxică și cea sănătoasă, masculinitatea sănătoasă presupune protecția. Dar nu doar protecția fizică, ci și protecția emoțională a familiei și a celor din jur. Ea presupune integritate și valori morale după care te ghidezi. Masculinitatea toxică, în schimb, înseamnă inaccesibilitatea către emoții, folosirea furiei sub formă de agresivitate pentru a masca propriile nesiguranțe. Orice bărbat are nesiguranțe și momente de vulnerabilitate. Dacă le pot împărtăși cu cineva, devin mult mai puternic și mai sănătos. Ne uităm prea puțin la sănătatea psihologică a bărbaților. Suferința internă și manifestările necontrolate apar tocmai din presiunea uriașă pe care o resimțim. Și cu cât „sare capacul” mai des, cu atât înseamnă că presiunea de dedesubt este mai mare.

- De ce e atât de mare presiunea?
- Pentru că nu știm să gestionăm emoțiile. Și de ce nu știm? Pentru că nu am fost învățați. Am fost educați să le suprimăm. Avem, practic, un manual românesc al suprimării emoțiilor. Eu lucrez inclusiv cu băiatul meu pe tema asta – cum să gestionăm furia, cum să gestionăm tristețea, cum să le recunoaștem și să le exprimăm în funcție de context. Noi nu am avut parte de o astfel de educație pozitivă. Și atunci ajungem să blamăm persoanele care manifestă emoțiile, dar, de fapt, acele persoane sunt oameni în suferință.

George Bozgă: „Terapia e văzută de către bărbați ca o formă de optimizare”

- Am citit un studiu care arăta că mai mulți bărbați se sinucid decât femei. Și probabil că unul dintre motive, poate chiar principalul, este exact acesta: nu ne permitem să ne exprimăm emoțiile și le ținem în noi, iar când presiunea devine prea mare, apare riscul să ajungem la acest gest extrem.
- În primul rând, există un mecanism psihologic valabil pentru toată lumea: atunci când ne reprimăm emoțiile, riscăm să dezvoltăm tulburări psihologice. Depresia este candidatul principal. Anxietatea și depresia ocupă, de altfel, un spațiu foarte mare în statistici, la nivel mondial. Dar trebuie să privim și contextul social. Trăim într-o societate foarte diferită de cea în care au crescut părinții noștri. Mai ales pentru bărbații din mediul urban, presiunea este enormă.

84,7% din cazuri de suiciddin România, în perioada 2017–2021, au fost în rândul bărbaților, conform Institutului Național de Sănătate Publică. Mai exact, 7.754 de cazuri de suicid, dintr-un total de 9.155, au fost înregistrate în rândul bărbaților.

- De ce?
- Lucrez cu bărbați din zona corporate, IT, inovație sau antreprenoriat, unde presiunea este foarte mare. Eșecul este perceput ca un dezastru personal. Într-o stare de ideație depresivă, cum îi spunem noi, pot apărea inclusiv idei suicidare. Avem aici o vulnerabilitate structurală, uneori cu componentă genetică. Dar presiunea pe care o resimt bărbații care vor să performeze și să aibă succes în plan profesional este uriașă. Aceasta duce la burnout, la depresie și, în situații extreme, la suicid. Iar dacă pe parcurs nu există nimeni care să intervină sau să observe, riscul crește. Am menționat că lucrez cu mulți bărbați aflați în această zonă de presiune socială și profesională. Aici văd o schimbare de percepție: terapia nu mai este văzută doar ca „reparație”, ci ca o formă de optimizare, ca un avantaj competitiv, fie profesional, fie personal. Vin și îmi spun: „Am 60 de oameni în subordine, nu mai știu ce să fac mai întâi, presiunea e uriașă”, și atunci apelează la psihologie și psihoterapie pentru optimizare.

- Ce se întâmplă pe parcurs terapiei?
- Descoperă că există disfuncții emoționale, începuturi de tulburări – tulburări de somn, tulburări anxioase – pe care nu le conștientizaseră și le puneau doar pe seama presiunii. Terapia devine astfel o poartă de intrare. Și din ce în ce mai mulți bărbați, mai ales din mediul urban, cu educație medie și peste medie, așa cum arată și statisticile, accesează aceste servicii. Problema e că, dacă ieșim din centrele universitare mari, lucrurile stau foarte precar. Acolo educația psihologică lipsește, iar tradiționalismul și masculinitatea toxică sunt încă dominante. Nu e întâmplător că acolo vedem foarte multă violență.

George Bozgă: „Prima componentă a procesului terapeutic este psihoeducația”

- Cum reacționează bărbații când văd beneficiile terapiei?
- Cu suspiciune, prima dată. Bărbatul român are acel pragmatism specific: „Am venit să rezolv o problemă” – și îi este foarte greu să înțeleagă cum îl poate ajuta un psiholog dacă nu există un rezultat imediat și palpabil, așa cum suntem obișnuiți în alte domenii. De aceea, primul lucru pe care îl fac împreună cu clienții mei bărbați este să setăm așteptările într-un mod realist. Odată ce procesul terapeutic începe, prima componentă este psihoeducația. Atunci își dau seama că există foarte multe aspecte pe care nu le-au băgat în seamă sau cărora nu le-au dat atenție, pentru că nu au avut un model sau un motiv să o facă. Într-adevăr, devin mult mai deschiși spre a se optimiza: încep să citească, să urmărească podcasturi. Eu încurajez toate persoanele, nu doar procesul terapeutic, ci și autoeducarea și căutarea de informații de calitate. Acest lucru ne ajută enorm să înțelegem dinamica emoțională.

- Ce putem face în acest caz?
- Trebuie să ieșim din logica reprimării și să intrăm într-o logică în care ne exprimăm emoțiile adecvat contextului, le înțelegem și le acceptăm. Și tristețea trebuie acceptată, și furia trebuie acceptată, și întreg registrul de emoții considerate „negative” – de fapt, ele nu sunt negative, ci doar inconfortabile. Ele sunt semnale, ca niște beculețe roșii la mașină: când toate se aprind pe bord, nu mai poți să ignori și nu te mai poți preface că nu există nimic.

- Eu am foarte mulți amici psihologi și îmi spuneau un lucru observat pe social media: atunci când se uită la algoritmii din spatele postărilor, văd că interesul este destul de mare și în rândul bărbaților. Adică, atunci când sunt „în spate” și nu reacționează vizibil – să se ducă la terapie, să dea like sau să comenteze – ei sunt totuși foarte interesați, dar nu vor să fie văzuți. Ai observat și tu acest lucru?
- Are foarte mult sens ce spui. Ce se întâmplă? Se feresc de expunere. Dacă eu nu am fost învățat să-mi exprim emoțiile și să mă manifest, desigur că o să stau deoparte, o să mă feresc de expunere. Asta nu înseamnă că curiozitatea mea intelectuală nu există. Dacă înțeleg ceea ce citesc și are sens pentru mine, încep să experimentez – dar nu în spațiul public, ci în relațiile mele apropiate, în medii securizante. Dacă observ o îmbunătățire, comportamentul începe să se generalizeze. Dar, în primă fază, desigur, există această teamă de expunere. Însă interesul este acolo. Este foarte bine că există. Totuși, social media nu este locul din care să ne luăm informațiile.

George Bozgă: „AI-ul nu va putea niciodată să înlocuiască un terapeut”

- Măcar e un început, să stârnești interesul. Eu le spun tuturor aici, în emisiune, că nici măcar pentru fitness sau nutriție nu ar trebui să ne luăm informația din social media. Dar îmi spunea cineva: „Da, poate nu e cea mai bună cale, dar pentru unii poate fi prima cale de a alege...”
- Este cea mai facilă cale de acces și sunt de acord cu asta. Motivul pentru care am văzut ceva interesant este că iau informația de pe social media, de pe TikTok, și apoi merg să o verific mai departe. Nu rămân doar la acel nivel superficial din 10 secunde. Văd dacă acea propoziție, acel concept are fundament. Acum avem AI-ul, care în mare parte ne poate ajuta să lămurim informațiile. Dacă este ceva folositor, pot merge mai departe, să caut autorii, specialiștii, ce se scrie în România etc. Dacă există un interes manifest, într-adevăr, e o cale bună de acces.

- Dacă tot ai vorbit de AI, ce părere ai despre influența pe care o va avea AI-ul asupra vieții noastre? Aș vrea să te întreb specific despre terapie și psihologie, pentru că am citit și am văzut că mulți oameni tratează ChatGPT ca pe un psiholog – nu se mai duc la psiholog și vorbesc cu ChatGPT.
- Sigur că trebuie să privim inteligența artificială, așa cum este astăzi – în evoluție, încă la un nivel incipient – ca pe un instrument de psihoeducație. Eu le spun clienților mei: „Uite, poți folosi nu doar ChatGPT. Există AI-uri mai eficiente, care îți oferă documente de cercetare științifică etc.” Poți obține informații de calitate – articole, cărți de la autori serioși – și astfel ai acces ușor la multe informații relevante. În sens psihoeducațional, dacă lucrez ceva terapeutic și vreau să îmi extind cunoștințele, AI-ul este un instrument foarte bun. Dar nu va putea niciodată să înlocuiască un terapeut.

- De ce?
- Pentru că este nevoie de un agent uman care înțelege dinamica, emoțiile, procesele. Terapia înseamnă prezență umană empatică. Indiferent cât de capabil ar fi un AI, nu poate manifesta empatie reală și nu poate construi o relație terapeutică. Or, cel mai important predictor al succesului terapeutic este relația terapeutică. Cum poate AI-ul să facă asta? Avem mereu această tendință, când apare ceva nou, să supralicităm capacitățile unui instrument. Mi-aduc aminte, acum 15-20 de ani, toată lumea îmi cerea: „George, faci hipnoză?” Sunt hipnoterapeut, dar hipnoza este un instrument. Folosit adecvat și pentru afecțiuni specifice are foarte mult succes, dar este doar un instrument. Acum avem trendul cu „trauma”. Supralicităm conceptul și îl întindem în toate direcțiile. Trendurile trec după câțiva ani. Ce rămâne, rămâne ceea ce spune știința: terapiile validate științific și procesele terapeutice eficiente.

- Cum putem folosi însă AI-ul?
- AI-ul nu va înlocui procesul terapeutic uman. Eu înțeleg teama de necunoscut – este firească –, dar AI-ul trebuie folosit etic, pentru informare corectă. Nu înseamnă să nu mai citim cărți. AI-ul îmi spune ce articole sau cărți există, eu le cumpăr și apoi le discut. Procesul este mult mai amplu. Înțeleg că sunt persoane care au conversații permanente cu ChatGPT – am avut și clienți care mi-au spus asta – dar să nu uităm că AI-ul încă dă multe erori, poate spune lucruri false sau chiar periculoase.

- Și care să te manipuleze, să te ducă într-o direcție greșită, cum ar veni.
- Exact. AI-ul este un algoritm. Dacă este ceva ce nu poate fi algoritmizat, AI-ul nu mai poate fi competent. Iar multe lucruri nu pot fi algoritmizate.

George Bozgă: „Teama de a cere ajutorul e de multe ori mai mare decât beneficiul pe care l-aș avea”

- Hai să trecem la al doilea mit despre terapie.
- Al doilea mit este stigmatizarea psihoterapiei. Am auzit foarte des, mai ales în mediile mici urbane și rurale: „Ce să-mi spună mie psihologul? Eu sunt propriul meu psiholog”.

- Am auzit replica asta chiar și în sport.
- Dar psihologul este un instrument extraordinar de important pentru cei care înțeleg. Dacă vă uitați la echipele sportive din străinătate, orice sport are cel puțin un psiholog în echipă, specializat pe performanță și anxietatea de performanță. Revenind: autosuficiența aceasta – „n-am nevoie de nimic” – este tot o formă de protecție. Mi-e teamă să mă expun, să fiu vulnerabil, iar dacă sunt vulnerabil, pierd controlul. Încalc acel cod nescris al masculinității românești. Și prefer să nu cer ajutorul și să rezolv cu instrumentele pe care le am, chiar dacă nu reușesc. Teama de a cere ajutorul și de a mă vulnerabiliza e de multe ori mai mare decât beneficiul pe care l-aș avea. A trebuit să demitizăm stigmatizarea psihoterapiei, pentru că ea era asociată doar cu tulburările psihice.

- Cum ar trebui privită terapia?
- Psihoterapia nu este doar pentru scop curativ. Există optimizare, dezvoltare personală. Sunt oameni care au o viață dificilă, fără tulburări psihologice, dar cu probleme de viață care trebuie rezolvate. Nu putem gestiona singuri toată complexitatea vieții, mai ales acum, în contextul dezvoltării rapide a tehnologiei. Vin frici noi: „O să-mi ia AI jobul” etc. În primă fază, ele sunt legitime, dar pot deveni blocante. Dacă pot solicita ajutorul și nu mă mai tem că vulnerabilizarea mă face să par slab sau să fiu judecat – „Ce zice lumea că mă duc la psiholog?” – pot evolua. Ce contează ce spune lumea, dacă eu cer ajutorul și evoluez? Dacă am o problemă cu mașina, nu zic „sunt propriul meu mecanic”. O duc la mecanic. Dacă am o problemă de sănătate, mă duc la medic. La fel e și cu psihicul.

George Bozgă: „Când nu ai grijă de tine, apar probleme în relații”

- Această stigmatizare e pe undeva de înțeles, având în vedere că înainte de 1990 psihologia era interzisă. Cum ai observat tu evoluția imaginii psihologiei în rândul bărbaților?
- Imaginea psihologiei… Putem să ne uităm încă de la facultățile de profil, unde din ce în ce mai mulți bărbați încep să acceseze această profesie. De ce? Pentru că începe să fie înțeleasă și să capete relevanță socială. E foarte greu să utilizezi ceva ce nu înțelegi. Odată ce rolul psihologului este înțeles, și profesia devine mai acceptată. Deschiderea, mai ales în mediul urban, în rândul generațiilor millennials și Z, este mult mai mare. Ei dau primul val de schimbare care va influența și generațiile următoare. Eu sunt optimist: chiar dacă relația bărbatului român cu psihoterapia este încă una de tranziție, această tranziție merge într-un sens pozitiv.

- De ce ești optimist?
- Suntem un fel de „anii ’90 ai psihologiei”, încă nu știm încotro să ne îndreptăm ca societate. Așa sunt bărbații acum, când vine vorba de terapie. Dar schimbarea se produce. Într-adevăr, pentru baby boomers, părinții noștri, e foarte greu să înțeleagă conceptele și utilitatea lor. Au trăit într-o altă societate, cu altă mentalitate. De aceea, nici nu insist foarte mult acolo. Singurele persoane mai în vârstă cu care am lucrat – bărbați – erau cei care se confruntau cu boli. Atunci, asistența psihologică era acceptată, dar limitat, ca sprijin asociat problemelor fizice. Altfel, apare rezistența: „Eu sunt bărbat. Dacă merg la psiholog, înseamnă că sunt slab.” Când, de fapt, dacă eu am grijă de sănătatea mea psihologică, am grijă și de mediul meu. Când nu ai grijă de tine, apar probleme în relații: prietenii te evită pentru că ești irascibil, tot timpul negativist. Toate acestea sunt semne clare că ar trebui să cauți ajutor – pentru că ceva nu mai este sub control.

George Bozgă: „Atunci ar trebui să mergi la psiholog”

- Când știm că trebuie să merg la psiholog?
- Am făcut o analogie pentru bărbați: ca la mașină, când pe bord se aprind beculețe roșii. Dacă se aprinde unul, mai poți să-l ignori. Dar când încep să se aprindă mai multe, nu mai poți. Primul semn e atunci când devii foarte irascibil, tresari sau ai reacții violente disproporționate față de situație. În trafic explodezi imediat. Acasă, dacă copilul lasă o jucărie, faci un scandal. Dacă reacțiile tale sunt disproporționate, înseamnă că există o presiune foarte mare.

- Care ar fi al doilea semn?
- Relațiile. Când relațiile mele încep să sufere, am certuri repetate cu partenera, cu cei din jur, sunt etichetat ca „negativist”. Oamenii mă evită. Prietenii mă evită. Asta e o dovadă clară că e nevoie să îmi înțeleg emoțiile și să le gestionez. Semnalele vin adesea din exterior, mai ales de la persoane apropiate – și abia atunci, uneori, bărbații caută ajutor.

- Mai e vreun alt semn?
- Un al treilea semn apare când apelăm la „anestezice”. Când un pahar de vin nu mai e o plăcere, ci o modalitate de a liniști gândurile care nu se opresc. Când am nevoie constant de alcool sau alte substanțe ca să mă amorțesc, să adorm pe canapea, să uit. Asta e o fugă de emoții, de tristețe, de dezamăgire. Și atunci e clară nevoia de ajutor: pentru că nu mai simt bucurie, intru într-un cerc vicios foarte nesănătos.

George Bozgă: „Nu poți să ai o viață mai bună luptându-te cu tine însuți”

- Ce ar trebui să știe un bărbat înainte să înceapă terapia, pentru a nu avea așteptări nerealiste și pentru a înțelege mai bine procesul terapeutic?
- Așteptările se stabilesc împreună, în procesul terapeutic. Dar e util ca fiecare bărbat să înțeleagă: a merge la psiholog sau a începe o formă de psihoterapie validată științific înseamnă să îți îmbunătățești calitatea vieții. Nu poți să ai o viață mai bună luptându-te cu tine însuți. Dacă ai familie, ai o responsabilitate pentru soția și copiii tăi. Ești un model. Și dacă ești un model furios, trist, permanent irascibil, nu cred că cineva își dorește conștient să transmită asta mai departe. Dar, de multe ori, nu știe ce să facă.

- Așa e.
- De aceea, terapia poate fi privită ca un fel de coaching mental. Te ajută să te descurci mai bine, să ai mai multe instrumente decât cele cu care vii de acasă. Noi, psihologii, avem o „trusă” mai mare, iar în terapie înveți cum să o folosești. Beneficiile se văd în plan emoțional, educațional, comportamental. Iar inevitabil apar și schimbări pozitive la serviciu, în viața socială și în familie. Am persoane care primesc întrebarea: „Ce ți-a făcut psihologul, te-a schimbat?” Nu, nu sunt magician. Persoana a înțeles ce durere provoca și a ales să se schimbe. Motivația este esențială. Și nu doar motivația negativă – „nu mai pot așa, sunt pe marginea prăpastiei” –, ci și motivația pozitivă: „vreau să-mi fie mai bine mie și familiei mele.” Noi trăim încă în logica sacrificiului: „Ne sacrificăm pentru copii.” Dar sacrificiul real se face o singură dată și este suprem. Dacă te „sacrifici” 20 de ani, nu mai e sacrificiu, are alt nume. E mai sănătos să gândim: „Vreau să fie mai bine.”

George Bozgă: „Când cred că doar mie mi se întâmplă, e pentru că mă izolez”

- Cam care sunt cele mai dese probleme cu care vin bărbații în terapie? Te întreb asta pentru că ar fi mult mai bine să normalizăm aceste dificultăți. De multe ori avem impresia că doar noi ne confruntăm cu ele, mai ales când îi vedem pe ceilalți bărbați afișând o mască de putere.
- Când cred că doar mie mi se întâmplă, e pentru că mă izolez. Dacă aș intra în contact cu alții și le-aș spune prin ce trec, aș descoperi că și ei au trecut prin etape similare, chiar dacă diferit ca intensitate. Dar izolarea creează senzația asta de „sunt singur” și, uneori, chiar postura de victimizare. Majoritatea bărbaților cu care lucrez se confruntă cu o gamă largă de dificultăți. Probleme în relații. Presiunea profesională și burnout-ul, mai ales în domeniile de înaltă performanță. Anxietatea – care este aproape un produs cultural în România. Foarte mulți dintre noi am preluat o doză de anxietate din familia de origine. Apoi, societatea aflată în continuă schimbare a amplificat acest bagaj, iar lipsa noastră de instrumente pentru gestionare l-a agravat.

- Ce se întâmplă pe acest fond al anxietății?
- Se instalează frecvent tulburări episodice sau cronice: tulburări de somn, diverse forme de anxietate, depresii, manifestări variate. Și asta nu e ceva rar, se întâmplă des. Aș spune că nu e vorba doar de „normalizare” – pe care nu vreau să o confundăm cu resemnarea –, ci de înțelegerea faptului că e o realitate comună. Aproape oricine care are o viață activă și trece prin dificultățile firești ale existenței se poate confrunta cu anxietate, insomnii sau depresie. Diferența se face atunci când nu cerem ajutor, când ne retragem social, ne închidem sau apelăm la mecanisme de coping precum alcoolul ori substanțele. Mulți urmează modelul tatălui sau al altor figuri masculine, care „rezolvau” astfel. Dar asta nu face decât să adâncească cercul vicios.

George Bozgă: „Recomand cartea Creierul ideologic”

- Ai putea să ne recomanzi o carte sau o resursă de unde să începem acest proces, poate chiar înainte să ajungem la terapie? De exemplu, eu mi-am dat seama că am nevoie de terapie citind cartea „Măștile masculinității”.
- Este o carte foarte bună, a lui Lewis Howes.

- Da, explică fiecare mască pe care și-o pun bărbații. Și mi-am dat seama că purtam și eu unele, fără să conștientizez.
- Exact. Un alt exemplu ar fi „Creierul ideologic”, scrisă de Leor Zmigrod. Explică foarte clar mecanismele psihoculturale și cum funcționează manipularea în societatea de azi. Sunt multe cărți și resurse pe care le putem accesa. Eu chiar le recomand clienților mei: dacă tot folosim AI, putem cere o listă cu top 10 cărți pe tema masculinității sau sănătății emoționale. Dacă reușim să citim două dintre ele, deja avem o bază solidă și am făcut primul pas înainte de terapie. Important e să căutăm resursele care răspund intereselor noastre. De exemplu: „Ce înseamnă o masculinitate sănătoasă versus una toxică?” – există foarte multe materiale accesibile. Dacă îți place să citești, e minunat. Dacă nu, poate fi mai utilă o discuție, un podcast sau un alt tip de conținut.

Emisiunea integrală cu George Bozgă

- În încheiere, aș vrea să transmiți un mesaj bărbaților care se gândesc să urmeze un proces terapeutic, dar încă ezită.
- Să se întrebe sincer: „De ce ezit?” Și să observe că, de fapt, prin amânare fac un autosabotaj. Am o soluție la îndemână, dar nu o accesez. E nevoie de un pic de curaj să treci granița asta. Să mergi dincolo de teamă și să vezi, cu curiozitate, ce se întâmplă. O atitudine sănătoasă în terapie este curiozitatea și deschiderea. Și, odată ce intri în proces, vei observa destul de repede și beneficiile.