Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 27 septembrie 2023 09:29 / Actualizat joi, 28 septembrie 2023 11:15
Iancu Guda, economistul-realizator de emisiuni la Digi24, analizează noile măsuri fiscale și e convins că taxarea nu modernizează statul dacă nu e însoțită de o reformă reală a sistemului public, un aparat supradimensionat și exagerat de bine plătit. România are cu mult mai mulți bugetari decât are Polonia și o populație la jumătate.
Aici ai toate episoadele din interviul cu Iancu Guda:
- Legea insolvenței din România, DESFIINȚATĂ: „E furt legalizat. Dinamo a profitat de o lege proastă” + De ce crede că jocurile de noroc, industrie de un miliard de euro, „nu sunt bune pentru societate”
- Despre problema fotbalului românesc: „Nu există concurența loială. Dacă intră CSA în prima ligă, Armata poate să-i dea 50 de milioane!”
- E șocat de banii plătiți de Gigi Becali: „Niciun șef de bancă nu câștigă cât Chiricheș. Nici măcar Mugur Isărescu!”
Iancu Guda e un analist economic care a devenit foarte cunoscut mai ales datorită edițiilor emisiunii "Banii în mișcare", de la Digi24. Extrem de pasionat de fotbal, el e la curent cu mișcările din campionat, cu contabilitatea cluburilor și cu comportamentul pe care-l au proprietarii.
În contextul noilor măsuri fiscale pe care le adoptă Guvernul, Guda încearcă să anticipeze ceea ce se va întâmpla în fotbal și în sport, în general, și să comenteze despre un domeniu pe care îl consideră "total neproductiv", incapabil să genereze profit și nepriceput în a atrage investitori serioși, puternici.
- Domnule Guda, care va fi impactul noilor măsuri fiscale? Poate fi estimat?
- E ușor de estimat, e greu de digerat. Prima formulă a modificărilor fiscale arăta un echilibru, cu șase miliarde de tăiat din sectorul public și cu șase miliarde din sectorul privat. Aparent era un echilibru. În 2022, cheltuielile din sectorul public au fost de 520 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că șase miliarde ar fi cam 1,2 la sută. O asemenea tăiere de 1,2 la sută nu poate fi denumită o reformă structurală profundă, așa cum ne tot spun politicienii în ultima vreme.
În partea cealaltă, în sectorul privat, noua fiscalitate însemna o creștere a taxelor cu 400 la sută! Așa că nu mai arată deloc a echilibru, din moment ce sectorul public urma să plătească 1,2 la sută în plus, iar cel privat să achite 400 la sută!
- Spuneați că prima formulă arăta un echilibru. Ce s-a schimbat față de acel plan?
- Ultima versiune publicată recent și pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament este cu mult mai disproporționată. Cele șase miliarde de lei de tăiat din sectorul public s-au dus la trei miliarde. Iar cele șase miliarde din sectorul privat s-au dus la 16, spun guvernanții. După calculele mele ar fi vorba despre 25 de miliarde, de fapt! Aici e frustrarea.
La fiecare leu tăiat din sectorul public sunt tăiați opt lei din sectorul privat. Și nici măcar nu deranjează taxele în sine, cât faptul că nu vedem pentru ce le plătim. Nu primim nimic în schimb: niște investiții, un progres, nu ni se spune ce se întâmplă cu banii, nu există o transparență a cheltuirii banului public.
Iancu Guda: „La stat câștigi cu 35 la sută mai mult decât la privat”
- Sunt diferențe și ca număr de angajați?
- E o problemă structurală a României: foarte mulți angajați în sectorul public și foarte bine plătiți. Avem 1,2 milioane de angajați în sectorul public și patru milioane în privat, deci raportul este de 30 la sută la stat față de privat. În Europa, media e de 20 la sută.
Mai e relevant și să raportăm datele acestea la populație pentru a avea o concluzie despre eficiența sistemului public. Polonia, o țară cu 36 de milioane de locuitori, are 900.000 de angajați la stat. România, cu 17,5 milioane de locuitori, are 1,2 milioane de bugetari. Și când se discută despre înghețarea numărului de posturi, nu despre reducerea lui!, apar instituții care se plâng că nu au cum să funcționeze așa! De ce e nevoie de atâția oameni? Fiindcă peste tot sunt unii care doar plimbă hârtii, totul e făcut manual și digitalizarea e un dușman care le periclitează locurile de muncă foarte bine plătite. Un salariu mediu de la stat e mai mare cu 35 la sută decât la privat.
- E normal să fie mai mari salariile în sectorul public?
- Unii spun că ar fi o anomalie, dar în general se câștigă puțin mai bine în sectorul public, pentru ca oamenii să fie stimulați să nu fie coruptibili. Numai că diferența ca medie în Europa e de 7 la sută, 10 la sută în favoarea sectorului public. La noi e de 35 la sută!
Salariile din sectorul public însumează 120 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă cam 35 la sută din banii statului român! Dacă punem și pensiile, 85 la sută din banii statului se duc numai pe salarii și pensii. Din o sută de lei pe care-i are statul, 85 sunt consumați cu salarii și cu pensii. Pentru investiții, mai puțin de doi lei. Și atunci, cum să progreseze țara dacă ea nu plantează nimic? Ce vom culege în timp? Salarii și pensii care se duc în consum, un consum din care jumătate înseamnă import.
Nu taxele sunt problema, România are nevoie de o reformare a aparatului bugetar și de un plan de investiții. Țara nu se va moderniza niciodată doar plimbând banii de la privat la public și sporind inechitatea socială.
Iancu Guda: „Fotbalul înseamnă costuri certe și venituri nesigure”
- Fotbalul cum se prezintă, ca date economice?
- Sportul funcționează ca un sistem neperformant overall în România. În toate companiile din sportul românesc, pierderea anuală e de 10 la sută, iar cifra de afaceri nu evoluează cu economia. În ultimii cinci ani, cifra de afaceri a tuturor companiilor din România a crescut cu 60-70 la sută. Bugetele din sportul românesc nu au crescut cu 70 la sută. E un domeniu neperformant care nu progresează în ritm cu economia generală a țării.
An de an, sportul are venituri sub cheltuieli și are un deficit fiscal. Cluburile au pierderi. În fotbal, excepția este Farul, cu profit în șapte ani la rând. Craiova a avut cinci ani cu profit și e în pierdere de doi ani. Dacă aduni rezultatele din ultimii șapte ani, tot campionatul e pe un mare minus. Poate că e paradoxal, cele mai mari pierderi sunt la CFR și la FCSB, cluburile care s-au lăudat fie cu cele mai mari performanțe europene, fie cu vânzări de jucători.
- Dacă e atât de neperformant sportul, cum de mai apar investitori?
- Vedeți voi investitori care se înghesuie, ca să vă mirați că apar? Nu apar, deoarece cluburile nu sunt capabile să se organizeze ca niște afaceri al căror scop să fie obținerea unui profit predictibil. Sigur, un risc există în oricare afacere, dar în fotbal întâlnim costuri fixe, mai ales cu salariile, foarte mari, și venituri incerte. Încasările sunt estimate în funcție de vânzarea unor jucători și de performanțele din cupele europene.
În handbal întâlnim o altă situație, cluburile depind de administrațiile locale, iar noua fiscalitate nu le va mai permite să plătească salarii foarte mari din bani publici. Nu poate să fie viabilă o afacere în care ai cheltuieli mari fixe și încasări incerte. După ceea ce am văzut în cifre, Farul pare să fie un exemplu de echilibru.
- Care ar fi secretul Farului?
- Contează și că e vorba despre un capital privat sută la sută, omul care își pune în joc banul propriu este cu mult mai atent. Pierderile cele mai mari le înregistrează cluburile racordate la administrațiile locale și cele care depind de niște acționari cu bani mulți și cu un apetit mare pentru risc.
Am dat două exemple, FCSB și CFR, formații care au mizat pe niște perspective incerte. Acționarii au împrumutat cluburile acestea cu bani foarte mulți și ei nu au nicio certitudine că și-ar putea recupera vreodată sumele acelea. Eu înțeleg că suporterii își doresc victorii, performanțe, dar acestea trebuie să fie obținute în niște condiții viabile, să știm că echipele noastre vor mai putea câștiga și peste cinci ani. Altfel, ne bucurăm că am luat titlul, dar dacă nu intrăm în grupe europene și nu vindem jucători ajungem să avem mari probleme.
Iancu Guda: „Banii trebuie să fie condiționați de performanțe”
- Dacă proprietarul unui club v-ar cere câteva sfaturi ce i-ați spune?
- Am fost executiv foarte mulți ani într-o multinațională, Coface. Specialitatea mea este de analiză financiară și întotdeauna când privesc o societate mă uit de sus în jos, privesc întâi principalele elemente generatoare de costuri. Trebuie să-ți corelezi cheltuielile cu veniturile, adică să dai din ceva ce-ți produce jucătorul. Nu produce, nu dai.
Peste tot pe unde am lucrat în privat existau niște indicatori de performanță pe baza cărora erau acordate bonusuri care uneori reprezentau chiar o jumătate din câștigul lunar al unui angajat. Mai ales la salariile foarte mari era valabilă rețeta aceasta și cred că ea ar trebui să fie aplicată și în sport. Cheltuielile trebuie să fie dozate în funcție de performanțe, cu mai multe bonusuri și cu costuri fixe, salarii garantate, mai mici.
- Care ar fi alte măsuri bune de aplicat?
- Un club care se bazează pe achiziționarea jucătorilor nu poate să fie profitabil într-un termen lung. E nevoie de investiții în centrele de tineret. Nu cred că un copil poate să te coste mai mult de o mie de euro lunar cu cazare, cu masă, cu antrenamente. Anual înseamnă 12.000 de euro.
Dacă ai o academie cu cinci sau cu șase grupe de copii, de-a lungul a opt ani, de la zece la optsprezece ani, te duci pe la cinci, șase milioane de euro. Dar vei avea șaizeci de jucători care vor ajunge la maturitate și dacă vinzi un fotbalist, doi dintre ei poți să-ți amortizezi investiția. Și mai ai și o diversificare a riscului, pentru că tu îți creezi șaizeci de start-upuri, cum ar veni, dacă-i putem privi pe fotbaliști astfel.
Un centru de tineret dă mai lent rezultate, dar ca management al riscului e o soluție mai bună decât să cumperi încontinuu fotbaliști care nu știi dacă se vor adapta, dacă vor performa.
Iancu Guda: „Avem cea mai bolnavă țară din Europa”
- Există și venituri certe în fotbal, nu e chiar totul nesigur.
- Sunt drepturile TV și, raportat la ceea ce se petrece în regiune, nu putem spune că este subplătit fotbalul românesc. Mai poate fi ticketing, însă un club depinde de un stadion și aici cred că e responsabilitatea statului să pună la dispoziție o infrastructură modernă.
Dacă ai un stadion de 30.000 de locuri și tu nu poți să-l umpli înseamnă că nu știi să creezi o legătură cu comunitatea. Să mergi în școli, să atragi fani, să le arăți familiilor că pot veni pe stadion fără teama că vor exista incidente, înjurături.
Ca să ai încasări trebuie să-i atragi pe stadion pe oamenii cu venituri medii și peste medii, iar pentru așa ceva e nevoie să creezi o atmosferă prietenoasă. Nu ca la teatru, dar nici să mergi cu băiețelul la meci și suporterii fanatici să se ia la bătaie lângă tine!
- Vi se pare că sportul a fost susținut în România în ultimii ani?
- Bugetul MTS a fost mereu mic, an de an, ceea ce a constituit un semnal clar că sportul nu era o prioritate. La nivel declarativ, pentru statul român a fost o prioritate sănătatea populației, dar voi simțiți că în ultimii ani am progresat ca sănătate?
Uitați-vă pe stradă! Bine, e un criteriu subiectiv, că depinde pe care stradă stai. Dar indicatorii privind sănătatea, adică obezitate, rata de incidență a afecțiunilor cardiovasculare, plasează România drept cea mai bolnavă țară din Europa. Noi punem bani la durere, adică tardiv, și nu la prevenție. Iar cea mai bună prevenție e sportul.
Putem face oricâte spitale vrem, că ele tot vor fi pline cu bolnavi! Educația, sportul și cultura ar trebui să fie ministere cu bugete importante. Plus infrastructură: drumuri, agricultură, stadioane.
- Iancu Guda, analist economic
Citește și alte articole:
