Exclusiv „Există un sportiv despre care Dante ar fi spus că e «trasumanar»” » Interviu cu scriitorul Radu Vancu: „Simona Halep e unul dintre poeții mei preferați”

Vancu a tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats sau John Berryman, a scris mai multe volume de poezie, traduse în aproximativ 20 de limbi, și a publicat antologii de poezie românească. E o voce activă și în spațiul public, unde abordează subiecte sensibile social și politic.

– Radu Vancu, îndrăgit poet, memorialist, profesor, prozator, om de litere. Am fost informat că ai o relație cu sportul, că ești pasionat. Ce îmi poți spune despre această dimensiune a realității – relația dumitale cu sportul? Cum și de ce?
– Am o relație, e adevărat – cam la fel cum e relația cu literatura: o iubesc și încerc cât pot eu de bine s-o scriu, dar îmi iese împiedicat. La fel a fost relația mea cu baschetul: îl iubesc din clasa a șasea, îl joc tot de pe atunci, cu infinită pasiune – dar mediocru. Mă consolez spunându-mi (ca toți scriitorii și sportivii ratați) că ce contează e iubirea, nu performanța. Contează că specia a iubit – nu neapărat că a iubit performant.

Radu Vancu: „Sportul și poezia au în comun că ele depășesc cauzalitatea”

– Spune-mi un gest poetic pe care l-ai surprins privind spre arenele sportive.
– Să cădem de acord că poetic e tot ce depășește cauzalitatea uzuală a cuvintelor. Atunci poetică e orice atingere a lui Federer: fiindcă ea depășește cauzalitatea uzuală a mecanicii. Sau a lui Messi. Sau, aproape metapoetic, acel meci dintre junele Federer și seniorul Agassi: se confruntau atunci două supra-cauzalități. În fond, sportul și poezia au în comun că ele depășesc cauzalitatea. Ba chiar mai mult: depășesc corpul în care originează.

– Ce ai învățat tu, Radu Vancu, practicând sportul și urmărindu-l? Care sunt lecțiile deprinse? Le-ai putea comprima într-un scurt poem?
– Exact asta: că sportul pleacă din corp – și îl depășește. Așa cum poezia pleacă din limbaj (deci tot din corp) – și îl depășește. Dacă nu vrei ca sportul tău să fie mai mult decât corpul tău, mai bine nu-l joci. Dacă nu vrei ca poezia ta să fie mai mult decât limbajul tău, mai bine n-o scrii.

+10 FOTO

– Ai vreo echipă preferată, la fotbal, să zicem? Pătimești pentru cineva anume – și dacă da, pentru cine și de ce?
– La fotbal n-am echipă preferată. Țin cu echipele prietenilor mei: cu Manchester United de dragul lui Marin Mălaicu și Dan Coman, cu Liverpool de dragul lui Eugen Ciurtin. De pătimit am pătimit pentru Halep – fiindcă ea mi s-a părut unul dintre sportivii exemplari în depășirea propriului corp. Aș putea zice, fără să greșesc nici măcar cu o literă, că Simona Halep e unul dintre poeții mei preferați.

– Ce alți oameni de litere mai au legături cu sportul și cum se manifestă aceste legături? Avem microbiști feroce printre poeți, avem practicanți ai skanderbeg-ului printre prozatori? Cum stăm?
– Tocmai i-am amintit pe Marin, Dan și Eugen, mai există și Radu Paraschivescu, etalonul absolut al scriitorului-fotbalolog. Și mai sunt, fără dubiu. Fiindcă noi intuim că și sportul e, ca și literatura, combinația asta de plăcere și autodistrugere: plăcerea de a secreta frumusețea – și nevoia de a-ți depăși corpul pentru asta.

– Ești în contact, prin natura meseriei, și cu tineretul dacă nu din țara noastră, măcar din Sibiu. Cum vezi tu relația dintre tineret și sport? Se practică? Se efectuează?
– Știu câțiva tineri scriitori care merg la meciuri de fotbal – Alex Văsieș, de exemplu. Cu unii joc baschet – Daniel Coman și Victor Țvetov. Da, câtă vreme vor exista corpuri și limbaje de depășit, tinerii scriitori vor face sport.

– Care sunt sportivii tăi preferați din toate timpurile și de ce?
– Am spus deja de Federer și Halep. Să spun de Michael Jordan, care a fost eroul adolescenței mele: dacă m-ai fi pus să aleg între el și T.S. Eliot, n-aș fi ezitat nici o clipă. (Mă tem că nici acum n-aș ezita.) L-aș fi ales, adică, pe Air Jordan: el era omul devenit aer, corpul sublimat și devenit lumină. Cel mai apropiat de ceea ce Dante numea „trasumanar” – adică transgresarea umanului. Toți poeții visează asta – Jordan chiar ajunsese acolo. Levitația lui miraculoasă nu era câtuși de puțin fizică.

– „Ca” cine voiai să fii când erai mic și ce s-a întâmplat? Ai ajuns să fii?
– Ca Jordan. Sau ca Hagi. Suflete mai uriașe decât corpurile lor uriaș de talentate. Evident că n-am ajuns. Am avut din plecare sufletul mult prea mic. De talent nici n-are sens să mai vorbesc. Mai voiam să fiu, prima dată când am citit Karamazovii, Alioșa, sfințișorul preadolescent, cel mai bun dintre cele mai bune suflete. Când am citit mai târziu că Dostoievski intenționa să-l facă terorist în continuarea Karamazovilor, pe care n-a mai apucat s-o scrie, am simțit mai întâi o enormă revoltă – apoi am înțeles. Excesul de suflet nu te face întotdeauna să levitezi. E o altă lecție – nu doar a lui Dostoievski, ci și a lui Jordan. (Iar Hagi și Halep chiar au levitat, din exces de suflet, peste solul românesc – ceea ce e miracolul lor, performat sub ochii noștri.)

– Povestește-mi mie și celor mai tineri verile anilor 1990, 1994, 1998. Mulțumesc.
– În 1990 toată România era mai mare decât corpurile ei – deci am trăit campionatul ăla ca și când eram cu toții Hagi. Corpurile românești strigaseră: „vom muri și vom fi liberi!” (Alături de „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, sunt cele mai cutremurătoare lucruri construite în limba română.) Corpurile românești care supraviețuiseră erau acum libere să se bucure de fotbal. Italia 1990 părea cadoul făcut de planetă României: se trăiau notti magiche inseguendo un goal, la câteva luni după ce corpurile românești trăiseră nopți magice căutând libertatea. În 1994 au fost nopțile agonice. Începute cu magie albă, sfârșite cu magia neagră scandinavă. De la 1998, ciudat, n-am amintiri. Poate pentru că tata se sinucisese la sfârșitul lui 1997 și nu mai aveam loc în suflet pentru nici un fel de magii. Poate pentru că sufletul meu nu mai credea atunci că poate să-și depășească vreodată corpul. Iar când sufletul nu mai crede că-și poate depăși corpul, s-au terminat deopotrivă și sportul, și literatura.