GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  LISABONA

FOTO + VIDEO Gazeta a asistat la Sporting - Benfica, derby-ul de titlu din Portugalia » Cum arată Lisabona într-o zi de derby: baruri pline și zero incidente

Articol de , - Publicat duminica, 07 aprilie 2024 15:10 / Actualizat duminica, 07 aprilie 2024 15:20

Sporting s-a impus în derby-ul orașului Lisabona, în fața celor de la Benfica, scor 2-1, și a pus o mână pe trofeul de campioană.

Echipa GSP a luat pulsul orașului în ziua meciului. O zi cu derby în Lisabona e fix așa cum te aștepți. Totul se face cu gândul la Sporting - Benfica.

VIDEO. GSP.RO a fost în Lisabona la derby-ul Sporting - Benfica 2-1

Portughezii își iau micul dejun la restaurante, îmbinați perfect cu turiștii, dar azi îi distingi simplu: toți sunt cu tricourile favoriților. Unii au ales alb-verdele lui Sporting, alții sunt în alb-roșul lui Benfica. Se întâlnesc între ei, ba chiar stau și la aceleași mese, dar nu se deranjează reciproc.

Cultura lor fotbalistică este la vedere. De mână, bunici și nepoți își afișează pasiunea: eșarfe, tricouri, sepci. Garda veche e cu echipamentul old school, în timp ce juniorii sunt de-ai lui CR7.

Suporterii se adună în jurul stadionului cu două ore înaintea începerii meciului

Am ajuns la „Alvalade” cu două ore și jumătate înainte de startul meciului, fix când porțile stadionului urmau să se deschidă. Toate barurile din jurul stadionului sunt pline. Suporterii lui Sporting sunt peste tot. De fapt, rectificare: și la multe străzi distanță de arenă sunt adunați suporterii. Nimeni nu se grăbește spre stadion. Siesta se face la pub-uri, meciul mai are să aștepte puțin.

Fanii „leilor” și-au făcut apariția cu 3 ore înainte de fluierul de start al meciului. Fiecare pas în jurul stadionului surprinde plăcut: fanaticii cântă, dansează și sunt nerăbdători să „rupă” porțile de intrare în arenă, în timp ce restul fanilor se plimbă, stau la povești cu prietenii, nepoții își duc bunicii la stadion, vizitează în liniște magazinul oficial al echipei și admiră peisajul verde cu o bere în mână. Nici vorbă de incidente, de bătăi cu rivalii sau cu poliția.

+25 FOTO

O fană a lui Benfica, singura care s-a infiltrat în zona suporterilor lui Sporting, se plimbă liniștită alături de prietena sa prin marea de suporteri cu tricouri alb-verzi. Este adevărat și faptul că arena este împânzită dintr-un colț în altul de poliție, gata să intervină la cea mai mică problemă.

În centrul Lisabonei, microbiști din toate țările care nu au avut inspirația de a rezerva o masă în pub-urile sportive au privit meciul din afara barurilor. Un detaliu impresionant din interior: suporterii erau amestecați, cu un plus în procente pentru Benfica, însă nicio secundă nu s-au iscat conficlite. Civilizați, oamenii au putut sa sărbătorească fără rețineri golurile favoriților.

Sporting - Benfica s-a trăit la Lisabona în 3 variante: pe stadion, pe străzi, în baruri

Sporting - Benfica s-a trăit la Lisabona în 3 variante: pe stadion, pe străzi, în baruri. După fluierul de start, toate celelalte probleme au dispărut. A existat doar meciul, iar startul a fost atât de abrupt, cu gol la prima fază. Pe stadion au erupt toți fanii, în baruri, lumea era împărțită. N-a fost nevoie de mult timp să-ți dai seama de cum erau împărțite mesele. La fel și ospătarii. Orice fază periculoasă era mai presus de orice comandă.

„Țin cu Benfica, te rog să mă scuzi, dacă atacă băieții mei nu mă pot concentra. Mai zi-mi, te rog, ce ai vrut sa comanzi”. Șutul lui Di Maria s-a dus peste poartă, s-a putut din nou respira.

Ruben Amorim, favorit să preia banca lui Liverpool din sezonul viitor, a avut o scenografie dedicată în startul partidei. Suporterii lui Sporting si-au arătat dragostea fata de tehnicianul care le conduce echipa de 4 ani, împânzind stadionul cu pânze din plastic albe în care apărea chipul său.

În startul partidei, televiziunea care a transmis derby-ul a preferat să lase, până la golul extrem de rapid marcat de Geny Catamo, ambianța din stadion. Nu puteai să nu intri în atmosfera partidei. Suntem convinși ca liniștea comentatorilor ar fi durat mai mult dacă atacantul Catamo nu deschidea scorul la chiar prima fază a meciului.

Decibelii din oraș au fost simțitor mai puternici la golul egalizator înscris de Bah la ultima fază a primei reprize. Fanii Benficăi sperau din nou că pot trece de marea rivală și pot emite pretenții la titlu. Vulturii au început sa cânte, în timp ce rivalii au asistat răbdători, parcă știind că acest mic hop nu le poate strica seara.

Într-o ploaie de cornere, finalul de meci a fost intens: al treilea gol și ultimul din acest derby de poveste a venit în minutul 91, izbutit de același Geny Catamo, eroul serii, iar lupta la titlu este gata.

Modest, Ruben Amorim a declarat la finalul partidei că nu se simte campion. Însă Sporting este la 4 puncte de rivala Benfica, cu 6 etape înainte de final și cu un meci mai puțin disputat.

Meci mare, într-o atmosferă senzațională, cu niște suporteri civilizați, concentrați doar pe favoriții lor

Concluzia noastră este simplă: meci mare, într-o atmosferă senzațională, cu niște suporteri civilizați, concentrați doar pe favoriții lor. O plăcere să te plimbi prin Lisabona în timpul unui astfel de derby. Portughezii respiră fotbal.

Azi, în prima dimineață de după meci, lucrurile au luat-o de la capăt, în mod natural. Se vorbeste doar puțin pe străzi despre pasul mare facut de Sporting spre titlu. Lumea se bucură de soare, de o mâncare bună, de străduțele înguste. Dacă ești fan Benfica, probabil că te doare la fel cum turiștii nepregătiți fizic suspină la fiecare pantă urcată. Daca ții cu Sporting, sigur azi nimerești doar traseele la vale, nimic la deal.

Match Quiz FCSB - Universitatea Craiova

Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Universitatea Craiova și câștigă premiile puse în joc!

Citește și:

Un fost mare jucător al Universității Craiova nu merge să susțină echipa în meciul cu FCSB: „Nu merg pentru că oricum te înjură toți!”
FCSB - UNIVERSITATEA CRAIOVA
Un fost mare jucător al Universității Craiova nu merge să susțină echipa în meciul cu FCSB: „Nu merg pentru că oricum te înjură toți!”
Un apropiat de-ai lui Gigi Becali a făcut anunțul: „Atunci va renunța! A spus-o și el”
FCSB
Un apropiat de-ai lui Gigi Becali a făcut anunțul: „Atunci va renunța! A spus-o și el”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (9)
VardyParty
VardyParty  •  07 Aprilie 2024, 18:34
Postat de dobrin pe 07 Aprilie 2024, 18:31

Cand l-am vazut pe Sucu ieri la meci ca bea apa nonstop, m-am si gandit ca e de la parizerul cu conservanti si carne procesata.

Dacā ai ști ce suturi (si-)a luat de la doamna…

dobrin
dobrin  •  07 Aprilie 2024, 18:31
Postat de VardyParty pe 07 Aprilie 2024, 16:58

Sorry, Nea Gicule, poate erai prea satul cand ai scris si ai uitat de reclama la parizer diesel.

Cand l-am vazut pe Sucu ieri la meci ca bea apa nonstop, m-am si gandit ca e de la parizerul cu conservanti si carne procesata.

Robertutz
Robertutz  •  07 Aprilie 2024, 17:17

Nu știe presa de incidente :)))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează