Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video), George Nistor - Publicat marti, 17 februarie 2026 23:23 / Actualizat marti, 17 februarie 2026 23:23
Stadionul Nicolae Rainea, fostul Dunărea, din Galați, locul unde Oțelul o învingea pe Juventus Torino în urmă cu 37 de ani, a ajuns într-un stadiu avansat de deteriorare. Gazeta Sporturilor a vizitat arena de 24.000 de locuri, rămasă în ultimul deceniu fără cele 8.000 de scaune, dispărute fără grație și fără explicații oficiale. Altfel spus, o ruină scufundată într-un cenușiu apăsător, pentru care autoritățile locale au găsit doar soluția lacătului.
În secolul trecut, un obiectiv important al urbei, astăzi, colosul în formă de potcoavă, desenat cândva pentru a bucura mulțimile, nu este mai mult decât un spațiu uitat, deși bine păzit. Pe terenul vânat de piața imobiliară de la malul Dunării puține lucruri mai mișcă, în fundalul betonului rece, cu muchii tocite de ani și de vânt bătând dinspre fluviu.
Accesul e blocat cu garduri bej, înalte și lanțuri groase, ruginite. Nu mai există ideea de „intrare la meci”. Totul e despre delimitare, în timp ce interiorul și exteriorul nu mai comunică.
Ce s-a ales de Stadionul Dunărea Galați
În februarie, Galațiul nu e nici rece, nici cald. E umed și suspendat. O ceață joasă se lipește de blocuri și le face să pară mai înalte decât sunt, iar străzile sună înfundat, ca și cum orașul și-ar vedea de drum, într-un mod silențios.
La adăpostul a trei dintre cele mai înalte clădiri din zonă, Stadionul Dunărea, botezat „Nicolae Rainea” în 2011, stă retras, închis în propriul contur trist.
Văzut de sus, e o potcoavă imperfectă. De jos, e mult orizont. Amfiteatrul nu mai are scaune deloc, ci doar trepte late, roase de timp, pe care nu mai urcă nimeni, nici măcar răzleții atleți urbani, aflați în căutarea unor gânduri mai potolite decât cele pe care le au.
Două camere de supraveghere fixează intrarea fără expresie, conectate la o firmă de pază care își face corect treaba: păzește un stadion părăsit. Paradoxul e simplu, liniștea, din totdeauna, a costat bani.
Imediat lângă, două fast-food-uri funcționează fără pauză. Lumină bună, uși care se deschid des, miros care te cheamă, nu în engleza americană, nici cu accent moldovenesc. Într-o zi obișnuită, probabil încasează mai mult decât a produs stadionul din vânzarea biletelor, de la inaugurare și până în prezent. Contrastul nu e metaforic, e contabil. Prezentul vinde meniuri combo, trecutul e o pungă de hârtie goală.
Pe marginea drumului, am găsit tiruri parcate haotic, remorci uitate, cauciucuri aruncate. Nimic nu pare temporar, dar nici stabil. Zona nu e abandonată complet, e folosită utilitar. E exact tipul de spațiu pe care orașele îl pregătesc, fără să spună, pentru altceva.
1962este anul inaugurării Stadionului Dunărea din Galați. De-a lungul timpului, a fost gazdă pentru formațiile Dunărea (1970-2014), Metalosport (2015-2018), Oțelul (2004-2005, 2016) și CSU Galați (2018-2019)
Pista de zgură e acum o suprafață prăfuită, fără urme de pași, doar câțiva câini o traversează dintr-o parte în alta, liniștiți, ca într-un spațiu rămas fără stăpân.
La intrare, firma veche cu litere în relief a rămas în comunism. Nu e luminată, nu e renovată, ci se mulțumește că există. În jurul ei, au apărut intervenții mici, tipic autohtone. Dă-i românului un perete găurit și ți-l umple de termopane.
Dacă întorci capul, la câteva zeci de metri, un incendiu mocnește brusc. Una dintre mașinile care trec nebunește, profitând de culoar, a luat foc din mers. Nu plânge nimeni, chiar dacă dauna e totală. În același spectru își duc zilele și băncile de rezerve, aproape descompuse. Tot ce este lemn e umflat de umezeală, vopseaua e căzută, iar șuruburile sunt ieșite de multă vreme de la locul lor. Aici s-au mai jucat, în ultimii ani, doar câteva meciuri din ligile inferioare. Nu știm dacă s-a sărit gardul, dar cu siguranță e genul de activitate care nu salvează un stadion, ci doar îi amână finalul.
Stadionul Dunărea este o construcție aparte în peisajul arenelor din țară, fiind realizat prin modelarea terenului, nu prin ridicarea clasică a unei structuri. Edificiul este singurul din România „sculptat” integral, folosind relieful existent, nivelat pentru a forma tribunele.
Și totuși, locul nu e gol de tot. Pentru că memoria mare nu dispare odată cu prezentul mic, există încă povestea spusă în oraș, transmisă simplu, fără detalii. Aici, Juventus a fost îngenuncheată. Pentru o clipă, locul acesta a fost pe harta mare a fotbalului. Azi nu mai e nici măcar pe harta orașului.
De fapt, Stadionul Dunărea a trăit mereu între statuturi. Niciodată suficient de nou, niciodată suficient de important, niciodată suficient de util pe termen lung. A fost mereu variantă de rezervă, soluție temporară, idee care urma să fie înlocuită de ceva mai bun. Noul stadion promis a rămas promisiune. Vechiul a rămas realitate.
Între timp, orașul s-a schimbat în jurul lui. Fluxurile economice s-au mutat, mulți oameni au plecat și prioritățile și-au găsit noi ajustări. Un stadion mare, fără evenimente mari, devine rapid o problemă. Costă, ocupă spațiu, nu produce. Exact tipul de infrastructură pe care piața imobiliară îl privește cu răbdare.
Terenul pe care stă e valoros nu pentru ce este, ci pentru ce ar putea deveni: blocuri, parcări, spații comerciale, orice generează flux constant. În logica orașului contemporan, restul nu are argumente, se poate îneca în amintiri.
L-am întrebat pe Dorinel Munteanu cam câte locuri ar trebui să aibă stadionul, mi-a spus că undeva la 10% din totalul populației orașului. Ținând cont că avem între 250.000 și 300.000 de locuitori, credem că e o decizie corectă (n.r. - ca stadionul să aibă 25.000 de locuri). Despre Dorinel, pot spune că e parte tehnică a acestui proiect, pentru că e un antrenor de talie și a dus o viață pe stadion. Noul stadion al Oțelului va fi pe Dunărea. E un proiect care cel mai probabil va avea nevoie de cel puțin șase luni de zile pentru a avea un studiu de fezabilitate, din calculele noastre e un proiect care se va ridica undeva la 100 de milioane de euro.
- Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, aprilie 2024
Construit într-o epocă în care dimensiunea era sinonimă cu ambiția, stadionul a fost gândit pentru zeci de mii de oameni. Orașele industriale aveau nevoie de simboluri mari, iar sportul era unul dintre ele. Tribunele pline validau nu doar echipe, ci și sistemul care le ridicase. Astăzi, aceeași dimensiune devine handicap. E prea mult pentru cât a rămas.
Nu e abandonat oficial, dar nici activ în mod real. Starea intermediară e cea mai lungă, asta și pentru că demolarea costă, iar reconstrucția de câteva ori mai mult. Așa că rămâne suficient de prezent cât să nu fie uitat complet și suficient de inutil cât să nu fie salvat.
În jur, viața continuă pragmatic. Oamenii ies din fast-food cu pungi calde, curierii livrează, mașinile trec. Stadionul e departe de a fi punct de întâlnire, e fundal urban și își duce nimicul între două calcule: costul trecutului și valoarea terenului.
Nu mai e despre fotbal. Prea puțini și nu cei care conduc își vor da seama că un oraș nu pierde doar un stadion atunci când îl lasă să moară, ci și o parte din felul în care urbea știa să fie împreună.
Iar când lacătele vor fi, într-o zi, tăiate, întrebarea nu va fi ce se construiește în loc, ci dacă mai rămâne ceva de adunat din ceea ce a fost.
În decembrie 2011, Consiliul Local al municipiului Galați a decis, fără dezbatere publică sau documentație prealabilă, să schimbe numele stadionului „Dunărea” în „Nicolae Rainea”, după numele arbitrului internațional.
Decizia a stârnit controverse și nemulțumiri în rândul oamenilor de fotbal ai locului, unii considerând gestul inoportun, mai ales în condițiile în care stadionul era și atunci într-o stare precară de întreținere.
Nici lui Nicolae Rainea, în viață la acel moment, nu i s-a părut cea mai bună idee, în contextul în care nu exista un proiect care să revitalizeze arena, dar s-a arătat recunoscător.
Oțelul - Juventus 1-0, meciul aproape uitat
Pe 7 septembrie 1988, Oțelul Galați disputa, probabil, cea mai importantă partidă din istoria clubului. În față stătea Juventus Torino, antrenată atunci de legendarul Dino Zoff și alcătuită din jucători de prim-plan ai Europei, printre care Michael Laudrup, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști danezi din toate timpurile, Rui Barros sau Nicolo Napoli, ce avea să antreneze în România.
Aproximativ 30.000 de spectatori au umplut stadionul „Dunărea” pentru a-i vedea pe Altobelli, Laudrup, Tacconi și restul starurilor venite la Galați. Într-o seară care avea să rămână în memoria orașului, Oțelul, pregătită de Cornel Dinu și Ioan Sdrobiș, s-a impus cu 1-0. Unicul gol a fost marcat în minutul 59 de Ion Profir, din penalty-ul obținut de Drăgoi.
Oțelul Galați: Călugăru - G. Popescu, Anghelinei, Agiu, Borali (72’ Ad. Oprea) - Burcea, M. Stan, Profir, Oct. Popescu - Ralea (56’ Drăgoi), Antohi
Antrenor: Cornel Dinu
Juventus: Tacconi - Nicolo Napoli, Bruno, Brio, De Agostini - Carbini (c), Marocchi, Rui Barros, M. Laudrup - Mauro, Altobelli
Antrenor: Dino Zoff
Returul de la Torino a înclinat clar balanța în favoarea italienilor, 5-0 pentru Juventus, dar victoria de la Galați a rămas un reper istoric. Și astăzi, Oțelul este singura echipă din România care a reușit să-i învingă pe bianconeri într-un meci oficial.
Pe 24 aprilie 2021, un copil de 10 ani a murit pe stadionul Dunărea din Galați, în timpul unei competiții amicale de fotbal pentru juniori. Neexistând toalete în apropiere, copiii au fost îndrumați spre o zonă din spatele arenei, unde au trecut printr-o deschizătură a gardului. Două plăci grele de beton s-au prăbușit peste băiat, provocându-i răni fatale.
Antrenorul a relatat că mai mulți adulți nu au reușit să ridice bucățile de beton pentru a-l salva. Echipajul medical a încercat resuscitarea, însă copilul a murit. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar tragedia a șocat comunitatea locală.
Tabăra pentru refugiați, ultimul mare... eveniment
În urmă cu doi ani, Stadionul Dunărea din Galați a fost transformat temporar într-o tabără mobilă de refugiați, la solicitarea Agenției ONU.
Gazonul aflat deja în stare de degradare a fost acoperit de o imensă tabără de corturi, parte dintr-un exercițiu organizat în colaborare cu ISU Galați pentru a testa capacitatea orașului de a răspunde unei situații ipotetice de primire a unui număr semnificativ de persoane evacuate.
Reacțiile locale au fost mixte. Mai mulți sportivi și antrenori din Galați, obișnuiți să se antreneze pe pista de atletism, și-au exprimat nemulțumirea, relatând că montarea taberei a creat deranj și că echipajele ISU ar fi deteriorat pista, singura parte funcțională a arenei.
Acțiunea nu a fost unică. În februarie 2022, la începutul conflictului din Ucraina, aceeași zonă fusese folosită pentru amplasarea de corturi, deși nu au fost folosite efectiv.
Campionul României a semnat cu Asia Express! GSP are toate detaliile
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
