Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat miercuri, 16 noiembrie 2022 09:00 / Actualizat miercuri, 16 noiembrie 2022 17:12
Sorin Babii a primit trofeul de Legendă GSP, în ancheta Gazetei Sporturilor. Stabilit acum la Arad, orașul în care s-a născut chiar pe Strada Sportului, Sorin Babii este singurul bărbat român prezent la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice.
- Din 2019, momentul lansării demersului, distincții similare au fost acordate pentru Doina Melinte, Simona Amânar, Anghel Iordănescu, Ladislau Boloni, Cristian Gațu, Emerich Ienei, Mircea Lucescu, Ilie Năstase, Nadia Comănci, Elisabeta Lipă, Gică Hagi, Ivan Patzaichin, Rică Răducanu, Ioan Igna, Leon Rotman, Leonard Doroftei și Gabriela Szabo.
- La Gala GSP 2022 au mai primit trofeul de Legendă: Mircea Dridea, Constantina Diță, Miodrag Belodedici și Sorin Babii
Specialist în probele de pistol, el a adunat în cariera sa 20 de medalii la Europene și Mondiale, plus două medalii olimpice - bronz la Barcelona '92 și, cea mai valoroasă, cea de aur la Jocurile Olimpice de la Seul, în 1988. Babii a cucerit atunci titlul olimpic la 50 de metri pistol liber, primul din istoria tirului sportiv românesc la această probă.
Ulterior, Sorin Babii a devenit antrenor, iar elevul său, Alin Moldoveanu, i-a călcat pe urme, cucerind titlul olimpic la Londra 2012.
VIDEO Sorin Babii a primit trofeul de Legendă GSP
Tiristul Sorin Babii, campion olimpic la pistol 50 de metri, a vorbit despre cele mai frumoase momente ale carierei sale, dar și despre viața lui actuală.
Sorin Babii este una dintre figurile legendare ale sportului românesc. Ajuns la 58 de ani, arădeanul e în continuare alături de sportul care i-a adus nenumărate satisfacții. Tiristul a participat începând cu 1984 la șase ediții consecutive de Jocuri Olimpice, unde a cucerit două medalii, un aur la pistol 50 de metri în 1988 și un bronz la pistol 10m în 1992 la Barcelona.
Are și două medalii mondiale de bronz, în 1988 și 1991. După ce s-a retras în 2008, s-a dedicat antrenoratului și l-a dus pe Alin Moldoveanu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la JO 2012 în proba de pușcă 10m aer comprimat.
În zilele noastre este director sportiv și antrenor la Clubul Sportiv Omega Tehnoton din Iași, dar cel mai mult timp îl petrece acasă, la Arad, alături de familie pentru că „le este dator" după o viață trăită între concursuri și deplasări.
- Domnule Babii, ați participat la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, faceți parte dintr-o companie selectă, alături de Lia Manoliu și de Elisabeta Lipă. Vă rog să ne spuneți: care au fost secretele unei astfel longevități?
- În opinia mea, în principiu, nu că fi un secret, dar așa am perceput eu ca o condiție esențială, și anume faptul că în toată cariera mea de sportiv am făcut ceea ce mi-a plăcut. Adică mergeam la antrenament cu bucurie, cu plăcere, nu era o corvoadă, ba din contră, abia așteptam următorul antrenament ca să reiau emoțiile, să reiau senzațiile. Să le perfecționez într-un detaliu și mai profund și, sigur, a fost nevoie să am alături o echipă complexă. A fost esențial să am alături o familie care să înțeleagă ceea ce fac eu, pentru că tirul sportiv de înaltă performanță este practicat de oameni maturi.
- Adică?
- Marea performanță în tir vine undeva după 20 de ani, poate chiar 24, și la această vârstă, majoritatea dintre noi au familie, soții care stau acasă și ne țin locul, copii care cresc și ne recunosc doar din convorbiri telefonice și ne văd o dată la eu știu ce interval, între două cantonamente sau două deplasări. Dacă nu ai liniște acasă, nu poate fi vorba despre a întruni toate condițiile pentru a face marea performanță.
Amintiri cu lux de amănunte
- Este viață de sportiv trăită la cel mai înalt nivel. Până la urmă, spuneți-ne, vă rog, este cel mai frumos moment al carierei cucerirea titlului olimpic la Seul, în 1988?
- Cucerirea aurului olimpic este visul oricărui sportiv, al oricărui copil care se apucă de sport în momentul în care începe să simtă că pășește pe drumul înaltei performanțe. Că la început, orice copil face sport din joacă și foarte puțini se gândesc să dezvolte o carieră în sensul ăsta, dar în momentul în care acel copil începe să simtă că merge pe drumul înaltei performanțe, el își dorește să ajungă cât mai repede campion olimpic. Medalia mea de aur de la Seul a fost, în cazul meu, încununarea unor ani de muncă, a unor momente foarte tensionate în competițiile dinainte. Au fost câțiva ani buni, fiindcă în 1988, când am câștigat eu aurul la Seul, deja făceam tir de 11 ani și pot să spun că am adunat ceva experiență, dar interesant este că până atunci am mai avut vreo câteva momente în care am simțit satisfacții uriașe.
- Care ar fi acestea?
- Mi-aduc aminte ca și când ar fi fost ieri momentul în care m-am calificat prima dată la un Campionat European de juniori. După ce s-au terminat competițiile de calificare, care s-au desfășurat la București, îmi venea să zbor, să cânt de unul singur, o satisfacție uriașă! Sunt momente de care-mi aduc aminte așa, cu lux de amănunte. Îmi aduc aminte, de exemplu, de Seul, când s-a terminat finala olimpică, cu seria de ziariști care se înghesuiau să prindă o poză mai clară sau mai de aproape, mă umfla râsul pentru că-i vedeam cum stăteau cu aparatele pe cap.
Sorin Babii: „Emoțiile au fost uriașe”
- Mi-ați anticipat una din întrebări referitoare la amintirile pe care le mai aveți de atunci. Care era, eu știu, atmosfera, contactul României, care trăia un regim comunist, cu lumea capitalistă?
- Cum să spun eu? Nu se simțeau diferențe. Noi, sportivii, ne întâlneam la competiții cu sportivi din toate țările, ne întâlniserăm și înainte la o serie de campionate europene, mondiale sau ce competiții mai aveam noi internaționale. Noi nu discutam politică atunci. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă întrebe unii sau alții cum fac eu, cum rezolv eu un anumit moment al competiției sau unul de tensiune. Discutam aspecte pur tehnice sau care aveau legătură cu tirul de performanță. Iar treaba asta, că unul era dintr-o țară comunistă, altul din una capitalistă, practic nu era un subiect discuție pentru noi.
- A fost o presiune suplimentară în 1992, când deja erați campion olimpic și ați revenit la Jocuri Olimpice la Barcelona, unde ați cucerit medalia de bronz?
- Absolut, prima medalie și bănuiesc că nu doar prima medalie olimpică, primul titlu de campion național, da, este foarte greu de obținut. Mult mai grele sunt următoarele, când deja știi că sunt așteptări: de la antrenori, tehnicieni, familie, prieteni. Ei vor să repeți și atunci. Sigur, și eu voiam, însă atât am putut să fac în zilele respective ale Jocurilor de la Barcelona.
- Ce s-a întâmplat?
- Am fost foarte bine pregătit și acolo am intrat într-o finală la 10 metri la un punct avans față de locul 2, atunci scorul din calificări se adăuga celor 10 focuri trase în finală. Presiunea înainte de ultimul foc a fost uriașă, pentru că eu am condus acea finală din momentul în care am intrat până la focul 9, la focul 9 am ezitat. Emoțiile au fost uriașe, am lungit un picuț execuția, a ieșit nu tocmai centru și am pierdut la șase zecimi medalia de aur, și la o zecime medalia de argint.
- Cum reușeați să vă concentrați să faceți abstracție de tot ceea ce se întâmplă, având în vedere că tirul este un sport al preciziei?
- Este un sport al preciziei, al controlului mintal. Însă detaliile astea fac obiectul pregătirii noastre ca sportivi. Sigur că și eu le transmit mai departe sportivilor pe care îi antrenez în funcție de nivelul la care sunt, pentru că degeaba îi spunem unui sportiv aflat la început de drum elemente pe care n-are cum să le controleze. Da, și astea, practic, sunt secretele meseriei, cine vrea să le afle trebuie să se apuce de tir și să vină să-l antrenez.
- Ați reușit totuși să-i insuflați din tainele carierei dumneavoastră și din cunoștințele pe care le-ați acumulat lui Alin Moldoveanu, pe care l-ați pregătit. Ce ați simțit când, la Jocurile Olimpice din 2012, a ieșit campion olimpic?
- A fost ceva similar cu Seul 1988, practic eu câștigam a doua medalie de aur. Bun, ca antrenor, dar a fost o confirmare că am făcut bine ce am făcut, am muncit corect. Trebuie să vă fac o mărturisire: toată competiția lui am trăit-o și eu. Este ca și cum am tras și eu!
- Vă țineați respirația la fel...
- Astea sunt detalii, le voi spune celor care vor să ajungă la un anumit nivel, ce făceam eu cu el, dar a fost o satisfacție imensă că am reușit și ca antrenor să obțin aceleași rezultate pe care le-am avut ca sportiv.
Tirul este un sport deosebit și are această particularitate a longevității. Poate fi practicat atâta vreme cât ochiul funcționează relativ normal și nu ai nevoie de corecție foarte mare, atâta vreme cât stabilitatea emoțională și autocontrolul sunt la nivelul la care trebuie.
- Sorin Babii
Timp pentru familie
- V-ați încheiat cariera legată de Jocurile Olimpice la Atena în 2004, la 41 de ani aproape, o vârstă la care-n alte discipline sportivii sunt de mult retrași.
- Tirul este un sport deosebit și are această particularitate a longevității. Recordul de longevitate în sport este deținut de un tirist, care la 72 de ani câștigat medalia de argint la Munchen. Poate fi practicat atâta vreme cât ochiul funcționează relativ normal și nu ai nevoie de corecție foarte mare, atâta vreme cât stabilitatea emoțională și autocontrolul sunt la nivelul la care trebuie. Sigur, și o viață sportivă corectă se poate practica până la vârste înaintate.
- Ați avut și o pauză în carieră...
- Eu am întrerupt la un moment dat, la sfârșitul anului 2001, pentru că din cauza uzurii foarte mari am avut o problemă la umărul drept. Dreptaci fiind, trăgeam pe partea dreaptă, solicitările de ani de zile s-au acumulat și am avut nevoie de o intervenție chirurgicală foarte reușită, drept dovadă că în 2003 am obținut calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Atena. N-am pus pistoalele în cui după 2004 pentru că simțeam că merge și mai pot. Însă, în 2008, dacă am văzut că nu am reușit să obțin calificarea, deși am fost aproape, primul sub linie de 3 ori în acel sezon, neobținând calificarea la JO, mi-am spus că, probabil, ăsta este momentul. Ce sens are să mai particip la competiții, ca să câștig Campionate Naționale sau Balcaniada?
- Ați reușit să fiți campion național în 2008...
- Da, ultimul meu concurs, ultima participare a fost Campionatul Național de pistol liber în 2008, unde am câștigat titlul și am zis că acela e momentul, adică n-are sens s-o mai lungesc, așa că am preferat să trec în partea echipei tehnice, ca antrenor.
- Cu ce vă ocupați acum?
- Sunt antrenor și director sportiv la Clubul Sportiv Omega Tehnoton din Iași, cu care am o colaborare foarte frumoasă din 2003 mai întâi ca sportiv, iar apoi, după ce am încheiat activitatea sportivă, mi-au solicitat să rămân ca antrenor acolo. Preocuparea cea mai importantă, nu că asta de antrenor n-ar fi importanță, dar pentru că am rămas dator familiei cu atâția ani de călătorii și de absență, preocuparea cea mai importantă acum este să stau alături de soție și de cele două fete, fiindcă am nevoie de cel puțin încă o dată atât timp ca să recuperez.
O cameră cu medalii
Cupele și medaliile pe care le-a cucerit Sorin Babii în carieră stau așezate în linie în biroul pe care și l-a amenajat în casa din Arad.
„Sunt aproape de mine, pe pervazul ferestrei, trofeele pe perete. Nu am o vitrină anume, este o încăpere dedicată performanței sportive", a spus Babii.
Mi-aduc aminte ca și când ar fi fost ieri momentul în care m-am calificat prima dată la un Campionat European de juniori. După ce s-au terminat competițiile de calificare, care s-au desfășurat la București, îmi venea să zbor, să cânt de unul singur, o satisfacție uriașă!
- Sorin Babii
Citește și:
