Lost in Translation 3 » La 29 de ani, Takayuki Seto a schimbat din nou țara pentru a-și urma pasiunea vieții sale: fotbalul

La 18 ani, a plecat din Japonia pentru a învăța fotbalul în singura țară din lume care se poate mîndri cu 5 titluri mondiale, Brazilia. La 21 de ani, a mai făcut o alegere surprinzătoare, alegînd să vină în România și să joace în Liga a 3-a, la Astra. A crescut odată cu echipa lui Ioan Niculae, a refuzat o ofertă din Qatar de un milion și două sute de mii de dolari doar pentru a juca în cupele europene și a decis să părăsească echipa giurgiuveană exact în cel mai bun sezon din istoria clubului.

Acum a ajuns în Turcia, la Osmanlispor, fiind coleg cu foștii rivali din Liga 1, Torje, Rusescu și Szukala. E povestea lui Takayuki Seto, un japonez care a renunțat la o viață liniștită în țara sa doar pentru a juca fotbal.

- Taka, Turcia e a treia țară în care joci, ai luat-o iar de la zero cu limba, obiceiurile și oamenii. Așa mult îți place fotbalul sau îți place viața de expat?
- Aproape tot ce am făcut în viața a fost legat de pasiunea mea pentru fotbal. Am venit în Turcia pentru a progresa. Osmanlispor este un pas înainte în cariera mea. Dacă aș compara nivelul campionatului din Turcia cu cel din România, aș spune că am făcut pasul corect. Am ocazia să joc împotriva unor fotbaliști mari ca Eto'o, Van Persie sau Mario Gomez.

- Cum e fotbalul din Turcia comparativ cu cel din România?
- E foarte diferit. Deși sînt mulți jucători de valoare, se pune accent foarte mult pe pregătirea fizică, e mult mai dur ca în România.

- Cît de greu ți-a fost să faci această schimbare în viața ta?
- Știam că va fi foarte dificil cu limba, cu un nou stil de viață, dar asta am vrut să fac. La Astra nu aveam nici un stres, dar m-am gîndit că dacă vreau să cresc ca fotbalist trebuia să fac o schimbare.

"Nu înțeleg aceste conflicte"

- Limba română ai învățat-o destul de repede, iar acum vorbești și scrii foarte bine. În cît timp crezi că o să înveți turca?
- Studiez acasă în fiecare zi, singur, fără profesor. Îmi place să învăț o limbă nouă. Sper ca peste 6 luni să pot comunica mai ușor cu cei din jur. E o limbă mult mai grea ca româna. Cînd am venit nu înțegeam nimic, acum știu să zic "Ce faci?", "Bună", "Mulțumesc", cuvinte uzuale. Un prieten mi-a zis că limba turcă face parte din aceeași familie cu limba japoneză, dar sincer nu prea îl cred, că nu văd nici o asemănare între cele două (rîde).

- Te-ai născut în orașul Nagoya, care înseamnă pașnic. Cum e să ajungi într-o țară cu atîtea conflicte? Te-ai simțit vreodată în nesiguranță?
- Nu. Am primit foarte multe mesaje de la prietenii din Japonia, îmi spuneau să am grijă, dar nu am avut probleme pînă acum. Evit să mă duc în zonele aglomerate. A venit un amic din Japonia și se mira că e așa liniște aici, credea că Turcia e o țară periculoasă. Multă lume trage concluzii greșite și din cauza exagerărilor apărute la TV.

- Nici după atentatul terorist din octombrie nu te-ai speriat?
- Eram în cantonament în Antalya atunci, m-am temut pentru familia mea. Dar după ce am vorbit cu soția, m-am liniștit. Cînd vezi imaginile, te cutremură, dar încerc să nu mă gîndesc la aceste lucruri. Nu înțeleg de ce trebuie să se întîmple atîtea tragedii. În Japonia, asemenea evenimente sînt de neînțeles.

"Mi-e rușine să mai merg cu bicicleta"

- Te-ai obișnuit cu mîncarea?
- La început a fost mai greu, că am stat o lună singur. Mîncam des la club, acolo se mai gătea orez cu legume sau cu carne. Apoi a venit soția și acum e ok. Am încercat și baclavalele, nu prea îmi plac pentru că sînt foarte dulci.

- Îți place orașul?
- E un oraş frumos. Am fost un pic prin centrul vechi, dar avînd doi copii mici nu am ieșit des în oraș. Copiii mi-au schimbat viața, aproape tot timpul liber îl petrec alături de ei și de soție. Facem cumpărături, ne uităm la canalele TV din Japonia. Sînt multe emisiuni de comedie care îmi plac mult.

- Mai folosești bicicleta și în Ankara?
- Nu! În primul rînd, cred că ar fi imposibil, sînt distanțe foarte mari. În al doilea rînd, mi-ar fi rușine să mai merg cu bicicleta. Multă lume a rîs de mine în România din acest motiv. Puțini știu că am mers cîteva luni cu bicicleta, dar se făceau glume pe seama mea și după 4-5 ani. Am avut trei mașini în România, un Nissan micuț, un Golf și un Audi A6, dar nu a mai scris nimeni de asta, toată lumea a rămas cu ideea că merg doar cu bicicleta (rîde).

- Cu Torje, Rusescu, Latovlevici cum te înțelegi?
- La început ne vedeam mai des, mergeam la restaurant. Acum sîntem toți cu familia, e mai greu să ne întîlnim. Cu Raul mă văd mai des pentru că stăm în același bloc, ne mai șicanăm în glumă pe meciurile din Liga 1.

"Mulți oameni m-au dezamăgit în România"

- Sao Paulo, București, Ankara. Ce oraș preferi din cele 3 în care ai locuit pînă acum?
- Cel mai mult mi-a plăcut în România, am stat și cel mai mult, 8 ani. În București a fost cel mai bine, în special pentru familia mea. Aveam grădiniță japoneză pentru copil, aveam parcuri, mall, toate erau aproape.

- Cînd ai venit în România, spuneai că e nevoie de 10 ani ca România să ajungă la nivelul Japoniei. Ai stat 8 ani, ți se pare că România s-a apropiat de țara ta vreun pic?
- Stai că mai sînt doi ani, poate trageți tare acum, pe final. (rîde) Adevărul e că nu s-au schimbat așa multe lucruri în bine în România. Dar poate și pentru că am locuit acolo am impresia asta, poate nu am observat eu modificările.

- Fatai, De Amorim au fost propuși naționalei României. Pe tine te-ar tenta să iei cetățenia română?
- Mi s-a propus acest lucru, dar japonezii nu au voie să aibă dublă cetățenie. Ar fi trebuit să renunț la cea japoneză și nu am vrut.

- Ce ți-a plăcut în România și ce nu ți-a plăcut?
- Aveam o viață liniștită, fără stres. Asta mi-a plăcut. În schimb, mulți oameni m-au dezamăgit. Una ți se spune în față, iar pe la spate se vorbește altceva. Se promite mult, dar puțini oameni se țin de cuvînt. M-au șocat primii 2-3 de ani în România, dar m-am obișnuit.

- Te-ai obișnuit și cu întîrzierile salariale? În Liga 1, a devenit o practică să nu îți mai plătești jucătorii.
- Chiar și cu întîrzierile salariale te obișnuiești. La început mi se părea de neconceput, dar te obișnuiești, mai ales că la Astra au fost întotdeauna problemele astea. Cînd o să mă întorc în Japonia, probabil o să mă mire faptul că voi fi plătit la zi (rîde).

"Dacă eram foarte bun, jucam mai mult la Osmanlispor"

- În Turcia sînt asemenea probleme?
- Să știi că și aici sînt întîrzieri, dar nu atîtea luni.

- Nu ai jucat foarte mult la Osmanlispor? De ce?
- Dacă eram foarte, foarte bun, sigur jucam. Probabil sînt alți jucători mai buni ca mine. În România, toată lumea știa cine e Seto, ce joacă, ce caracter are, aici nu e așa, sînt abia la început. Nici nu înțeleg tot timpul ce zice antrenorul, dar ușor-ușor sper să se rezolve aceste lucruri.

- Te-ai întoarce la Astra?
- Acum nu. Vreau să trag tare aici și să-mi ajut echipa. Vara asta au venit mulți jucători de valoare, dar încă nu formăm o echipă. Am 3 ani contract și vreau să mai joc în cupele europene. Dar dacă aș reveni în România, aș juca doar la Astra. E formația care m-a făcut fotbalist și nu o s-o trădez niciodată. Nici pentru Steaua sau altă echipă.

- Poate cîștiga Astra campionatul?
- E foarte greu la ce probleme sînt acolo. E greu să rămîi motivat cînd nu ești plătit atîtea luni. Depinde dacă rămîne și domnul Șumudică.

- Cu el cum te-ai înțeles?
- Am avut o relație foarte bună, l-am prins de 3 ori antrenor la Astra. Știe să-și motiveze jucătorii, să scoată maximum de la ei. Dar eu m-am înțeles bine cu toți, deși nici nu îi mai țin minte pe toți, pentru că patronul a schimbat vreo 20-25 de antrenori. (rîde)

"Mai am de luat bani de la Astra"

- Ai fost unul dintre puținii jucători care nu au fost criticați de patronul Ioan Niculae de-a lungul timpului. Nu erau invidioși colegii tăi pe tine din acest motiv?
- Să știi că mă simțeam și eu vizat cîteodată, cînd pierdeam și se spuneau atîtea lucruri urîte. Normal ar fi ca patronul să nu critice jucătorii, doar să dea bani. În Turcia, președintele încearcă să ne motiveze, nu ne vorbește de rău.

- Mai ai de primit bani de la Astra?
- Da, și prime, și salarii. Dar mi-am luat gîndul de la acești bani, deși am muncit pentru ei.

- Ți-ai sfătui foștii colegi să vină în Turcia?
- Da, clar. Să știi că oamenii din club au urmărit mulți jucători ai Astrei, îl știu pe Budescu. Dar nu cred că i se potrivește campionatul, aici se aleargă mult, nu e stilul lui. Și Alibec la fel. Sînt jucători foarte, foarte buni, dar care ar avea nevoie de un antrenor gen Șumudică. Unul care să-i cunoască și să nu-i pună să alerge ca nebunii.

- Ce vrei să faci după ce îți închei cariera?
- Vreau să deschid o școală de fotbal în Japonia, să lucrez cu copii. Dar asta peste mulți ani. Întîi vreau să îmi iau licența de antrenor, chiar voiam să mă apuc în România vara trecută de școală. Dar am plecat și a picat totul. Vreau să iau licența de antrenor în Europa pentru că e mai valoroasă decît obținută în Japonia. Poate voi reveni la Astra ca antrenor secund, vreau să o iau de jos, nu vreau să fiu "principal" imediat.

"Cînd m-am apucat de fotbal, nu mă gîndeam niciodată că o să ajung să joc în cupele europene, că o să cîștig trofee. Am început totul din pasiune"

"Tata a fost de acord să plec în Brazilia, dar mama cred că voia să fac o facultate, să rămîn în Japonia. Își face griji pentru mine. Cînd am venit în Turcia, am vorbit abia după două săptămîni cu ea. Mi-a și zis în glumă că a crezut că am murit"

"M-au contactat cei de la federație să-mi spună că sînt pe lista lărgită pentru preliminariile mondiale. Dar dacă nu joc aici, e imposibil să mă cheme la națională"

9 meciuria jucat Takayuki pentru Osmanlispor, 7 în campionat şi două în Cupa Turciei

1.300.000 €este cota lui Takayuki pe transfermarkt.de, cu două sute de mii mai puţin ca în vară, cînd a plecat de la Astra