GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  A MURIT ILIE BALACI

GSP a vorbit cu medicul primar care a ajuns cu prima ambulanță la Balaci, la 9 minute de la apelul familiei:"Am procedat ca la carte!"

Articol de - Publicat marti, 23 octombrie 2018 09:00

Ieri dimineață, la Spitalul Filantropia din Craiova, Institutul de Medicină Legală din oraș a efectuat autopsia lui Ilie Balaci. Concluzia: fostul mare internațional a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii și a unui infarct miocardic.

Chiar așa, există unele semne de întrebare. Au acționat medicii de pe ambulanță și de la SMURD conform protocoalelor? Suferea Ilie Balaci de alte afecțiuni, având în vedere că a apărut informația că ar fi fost sub tratament medicamentos pentru o alergie, la recomandarea medicului de familie?

Gazeta a discutat cu Traian Măgală, medic primar, cel care a ajuns cu prima ambulanță la Balaci, la 9 minute de la apelul familiei.

- Domnule doctor, când ați ajuns la apartamentul lui Ilie Balaci cu ambulanța?
- Noi am făcut 9 minute pe drum, de la sediul nostru la locuința mamei sale. Iar apelul s-a dat la 9:38 parcă, sau 9:39, nu-mi mai amintesc exact. Am fost cu o ambulanță tip C2, utilată cu tot ce aveam nevoie pentru un asemenea caz. Domnul Balaci era întins pe jos, pe un hol îngust, în apartament. Mama dânsului era la bucătărie. O doamnă doctor de la UPU SMURD, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, care era în vizită la niște rude, îi făcea deja, de vreo 10 minute, masaj cardiac de bază. Mi-a spus că de la început, de când venise dânsa, nu mai avea puls și nici nu-i mai bătea inima.

- Și ce ați făcut?

- Imediat i-am pus o linie venoasă și am început să-i administrăm ser fiziologic, pentru fluidizarea sângelui, dar și adrenalină. L-am conectat la un aparat mobil, Corpuls3, din dotarea Ambulanței, a SMURD-ului, care are și EKG, și defibrilator. Am pus defibrilatorul pe automat, pentru ca la comanda mea să aplice șocuri electrice. L-am intubat, ca să-i dăm oxigen. A mers un pic mai greu, nu-mi dau seama dacă de la vreo inflamație sau din cauză că așa era structura gâtului său, mai îngustă. Și am început manevrele de masaj cardiac.

- Nu i-ați aplicat șocuri cu defibrilatorul?
- Nu se face așa ceva când nu e nicio mișcare a inimii. Când inima e în asistolă, adică e linie izoelectrică, nu se aplică șocuri! Acesta este protocolul! Era în stop cardio-respirator. Îi faci masaj, îi dai adrenalină, oxigen, până când pe EKG apare un semnal specific că inima are activitate electrică. Nu s-a întâmplat asta, deci nu îi puteam administra șocuri. Am făcut masaj cardiac vreo jumătate de oră, i-am dat vreo 10 fiole de adrenalină, însă fără niciun rezultat. Atunci a apărut și echipajul de la SMURD.

- De ce a mai venit SMURD-ul?
- Nu știu, eu nu l-am solicitat. Coordonatorul din dispecerat în acel moment, doamna doctor Mirela Urziceanu, doar m-a anunțat că vine. Nu știu de ce nu l-au trimis de prima dată. Repet, eu nu aveam nevoie. Dar ei sunt mai bine echipați.

- Adică?
- Au în plus un ser special care se administrează în cazurile de infarct, de stop cardio-respirator, pentru dizolvarea cheagurilor de sânge care apar în astfel de situații. Operațiunea se numește tromboliză și numai SMURD o poate face, nu noi. Atât. Am mai făcut masaj cardiac, împreună cu ei, încă vreo 10 minute, după care, cu acordul lor, noi am plecat. Nici nu aveam loc toți acolo, pe acel hol. Au rămas ei să continue. Au mai pus o linie intravenoasă cu ser fiziologic, dar, cel puțin cât am stat eu acolo, nu au aplicat nici ei șocuri cu defibrilatorul. Din același motiv pe care vi l-am spus.

- S-a plâns familia că nu ați fost destul de prompți?
- Și eu aș fi vrut să ajungem mai repede, dar era singura ambulanță disponibilă. Din păcate, nu există salvări speciale pentru cazurile de urgență maximă. Am străbătut tot orașul, nu am putut ajunge mai repede. Cât despre proceduri, am făcut totul ca la carte, am respectat perfect protocolul. Nu știu să fi făcut cineva din familie vreo plângere. Ce să fac? Nu eram Dumnezeu, să fac inima să repornească!

- Dar Ministerul Sănătății a demarat o anchetă, veți fi audiat.
- Mi s-a comunicat de către managerul nostru. M-a întebat și dânsul ce s-a întâmplat, i-am spus. Există și fișa mea, unde am scris tot ce am făcut. Aștept comisia de la Minister. Nu îmi este teamă. Am făcut tot ce trebuia ca să îl salvăm.

- Nouă minute nu e prea mult dacă după patru minute fără oxigen creierul începe să fie afectat? Nu rămân sechele?
- Nu neapărat. În plus, să nu uităm, doamna aceea, medic de la SMURD, care s-a întâmplat să fie în zonă, știa ce face, i-a aplicat de la început masaj cardiac, a pus masa de sânge în mișcare foarte repede. Dar, pur și simplu, inima deja cedase încă de atunci. N-am mai putut să facem nimic. 

"Nu știu dacă lua medicamente pentru vreo alergie, cum am văzut că a apărut prin presă. Mama domnului Balaci nu a știut să ne spună. S-au găsit niște medicamente la Balaci în cameră, dar nu știu ce erau, că nu am avut timp de asta. Eu încercam să îl resuscitez"
Traian Măgală, medic primar Ambulanța Craiova

"Așa este, domnul doctor Măgală nu a solicitat SMURD-ul. Ne-a sunat la dispecerat doamna Luciana Rotaru, șefa SMURD Craiova, să ne întrebe dacă nu vrem să trimitem și un echipaj de-al lor, dacă ar fi nevoie să facă tromboliză. De aceea am trimis. Dar tromboliza nu se face decât dacă repornește inima"
Mirela Urziceanu, medic Ambulanța Craiova

9 ani de experiență pe ambulanțăare medicul Traian Măgală (43 de ani)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează