Ieri a încetat din viață actorul Sebastian Papaiani, 80 de ani. Era simpatizant al Stelei, chiar dacă era prieten cu Dinu și cu Lucescu: "Dobrin mi-a fost copil de mingi"

Cel devenit celebru după rolurile din " Păcală", "Astă-seară dansăm în familie" sau din seria "Brigăzii Diverse" a trecut la cele veșnice după ce în urmă cu câteva luni suferise un accident vascular. Astăzi, Gazeta vă oferă cele mai bune pasaje dintr-un interviu cu Papaiani realizat de Radu Oprișan în 2010.

- Domnule Papaiani, involuntar facem o asemănare între generaţia actorilor din marile comedii şi cea a lui Hagi.
- Da, remarcam şi eu că în teatru nu mai există vedete. Nimeni nu se preocupă să le crească, deşi lumea pentru vedetă vine la spectacole. La fel şi la fotbal, ţi-e drag un jucător mare şi datorită lui iubeşti toată echipa.

- Spre deosebire de stadioane, care se golesc treptat, sălile de teatru sunt pline.
- Oamenii vin să ne vadă, dar nu uit că a existat şi o perioadă după 1990 care m-a bulversat. Am intrat la Odeon să văd o piesă nouă atunci, "Au pus cătuşe florilor". Un spectacol cu actori tineri, la un moment dat unul dintre ei avea nu ştiu ce trăiri şi a început să se masturbeze. Am făcut stânga-mprejur şi am plecat. Aşa şi cu fotbalul, când mimezi prost lumea te citeşte şi îţi întoarce spatele.

"Păcală avea haz"

- Aţi jucat şi fotbal, nu?
- Sigur, la Flacăra Piteşti, la CFR Piteşti. Păi, Dobrin era un copil când fugea să ne aducă mingile!

- Cum aşa?
- "Doi ochi albaştri", cum îi mai spuneam, a crescut uitându-se la noi. Eu ştiu de atunci ce înseamnă fotbal adevărat, nu ce văd la băieţii ăştia de azi. Pierd şi pleacă la discotecă. Păi, eu plângeam de ciudă în drum către casă şi nu jucam decât pe o friptură. Nu pe bani grei ca acum. Aveam un antrenor, Breto, care mi-a insuflat o aşa de mare pasiune că nu puteam să văd un meci fără să dau din picior ca şi cum aş şuta eu.

- Găsiţi vreun Păcală în fotbalul românesc?
- Ce Păcală, domnule? Păcală avea haz, avea har. Ăştia de azi nu ştiu decât "boule-cretinule". Şi toată asta o fac la televizor, în loc să meargă într-un parc, feriţi de ochii lumii.

- Gigi Becali nu vă sugerează nimic? Sunteţi aromân, ca el.
- Da, numele meu înseamnă tata lui Ion... Papa Iani. Nu am chef, nu am timp să mă cert cu aceşti oameni în schimburi de replici pe care le adoră ei, aşa că nu vorbesc despre ei. Becali e doar un idealist: «Bag 10 milioane de euro şi fac echipă». Păi, nu aşa se face echipă, echipa trebuie unită, că altfel nu iese nimic!

- Mitică Dragomir? Şi el e teatral.
- Mitică e malefic. Nu l-ai văzut? Face cu ochiul ziaristului, camerei de luat vederi, aparatului foto. E şmecher, e trecut prin ciur şi prin dârmon.

- Pe Cornel Dinu cum l-aţi cunoscut?
- La restaurantul Berlin, la o inegalabilă "Radeberger". Eu abia venisem în Bucureşti, iar Dinu era în perioada în care învăţa carte şi îşi exprima vocal ştiinţa. M-a fascinat prin felul în care voia să te citească. Te privea şi încerca să te cunoască, te forţa în discuţie să pui întrebări din care să-şi dea seama ce om eşti.

Îi e drag Ienei, îl detestă pe Boloni

- Ce jucători vă mai sunt dragi?
- Emeric Ienei, din două motive. Primul, că a fost căsătorit cu o colegă, Vasilica Tastaman, aşa l-am şi cunoscut. Apoi, că este un mare domn. Bineînţeles, Dobrin îmi era drag mai cu seamă pentru meciul în care a făcut-o campioană pe FC Argeş chiar la Dinamo acasă. I-am cunoscut ca oameni deosebiţi pe Ilie Dumitrescu şi pe Gică Popescu.

- Dar antipatii?
- Auzi-o pe nevastă-mea, să zic de Boloni. "Doi de O cu patru puncte", cum îi spune ea. De el nu ne place, i-a denigrat pe români. Şi m-am mai amuzat atunci, în anii '90, cu Răducioiu, care s-a întors din Italia şi întreba: "Come si dice?"

- Să înţelegem că ţineaţi cu Dinamo?
- În ciuda prieteniei cu Dinu şi Lucescu, ţineam şi ţin cu Steaua. După finala de la Sevilla îmi amintesc cum am mers cu soţia mea și cu fiul meu la aeroport să aşteptăm echipa. Toată lumea striga după Duckadam, doar Marcela avea treabă să-l cunoască pe Belodedici.

- Acum vă mai uitaţi la fobal?
- Ştii ceva? Fotbalul a devenit pentru mine ca o gagică cu care am fost căsătorit, dar am iertat-o de prea multe ori de preacurvie.