INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INEDIT

A jucat la o Academie din Anglia, s-a lăsat de fotbal la 24 de ani să crească vaci și capre lângă România! "Nici nu mă gândesc să mă reapuc"

Nazar Kmit (stânga), într-o emisiune în care și-a prezentat ferma de capre
Nazar Kmit (stânga), într-o emisiune în care și-a prezentat ferma de capre

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 august 2017 17:58

Nazar Kmit, considerat unul dintre cei mai promițători juniori din Ucraina în urmă cu 7 ani, s-a retras din fotbal la doar 24 de ani pentru a-și deschide o fermă de bovine și caprine în localitatea natală

Kmit a jucat, între 2007 și 2009, la academia lui Bolton Wanderers, una care a produs de la fondare, în 1998, fotbaliști precum Kevin Nolan, fostul căpitan al lui West Ham, sau, mai recent, Rob Holding, stoperul lui Arsenal.

Acesta a revenit în țară și a jucat, timp de 7 ani, la Skala Strei, echipă din liga secundă ucraineană. În ultimul sezon, a marcat un gol în 21 de partide. Unul dintre colegii săi, fundașul Valeri Bondarenko, a evoluat împotriva Astrei în Europa League, în dubla pierdută de români cu Oleksandria (0-0, 0-1).

Cu toate acestea, deși avea oferte din prima ligă, una sărăcită de plecarea în masă a fotbaliștilor străini și de dispariția echipelor cu nume, precum Metalist sau Dnepr, Nazar Kmit a luat decizia să se lase de fotbal și să își deschidă o fermă în localitatea natală, Morșîn, la doar 160 de kilometri de granița cu România!

75.000 €era valoarea lui Nazar Kmit pe transfermarkt.de

CAPRA BUCLUCAȘĂ

Kmit a povestit, într-o emisiune dedicată fermierilor ucraineni, "Lia selo", pașii pe care i-a urmat până la deschiderea afacerii. Acesta produce, pe lângă lapte, și produse lactate, precum brânză ori cașcaval.

"Mulți mi-au spus că nu o să reușesc. Că trebuie să aduc unele capre de la 2.000 de kilometri, că nu o să aducem niciodată capre din Franța până în Ucraina. Am făcut un transport special și în două zile erau aici", își amintește Nazar.

Spune că "nici nu mă gândesc să mă reapuc de fotbal" și râde: "la un moment dat, o capră a deschis cu coarnele una dintre portițe. Ne-am trezit cu toate caprele alergând, libere. Iar noi stăteam relaxați și ne uitam cum ne aleargă toate cornutele!".

10
hectare de pământ are ferma lui Nazar Kmit

Citește și:
Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”
Superliga
Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”
Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea
Superliga
Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea
Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș
Superliga
Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș
Marius Croitoru, întrebat de ce și-a înjurat jucătorii la meciul cu Voluntari: „Nu suntem la...”
Superliga
Marius Croitoru, întrebat de ce și-a înjurat jucătorii la meciul cu Voluntari: „Nu suntem la...”
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (3)
126429157982793
Adi Roman  •  21 August 2017, 08:07

Păi de ai fi vrut să se apuce un fotbalist?! De transplant de ficat, sau ce? Mai bine cioban decât un astfel de jurnalist!

capca1
capca1  •  20 August 2017, 20:04

Nu e rudă cu finanțatorul ?! Că au aceeași meserie... Acuma, pe bune, era un celebru fotbalist, in liga a doua, ucraineană?! Valoare de piață 75.000 de euro...Buei, mă leși, ăsta-i articol ?!

americanu197
americanu197  •  20 August 2017, 19:04

parca joaca intr-un prono

Vezi toate comentariile (3)
Comentează