INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COLȚUL DE FOTBAL EUROPEAN

Andrei Niculescu, despre succesul lui Inter în fața lui Juventus, seceta de goluri a lui Liverpool și nervii lui Messi

Antonio Conte
foto: Imago
Antonio Conte foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 18 ianuarie 2021 14:56 / Actualizat luni, 18 ianuarie 2021 15:10

Antonio Conte nu-i un tip prea simpatic. Nici măcar printre fanii Inter-ului nu strânge o unanimitate de sentimente pozitive, căci sunt destui cei care-l critică, unii chiar nu-l suportă. 

Are el ceva în felul de a fi, de a se comporta, mereu plângându-se de ceva, mereu având nevoie de ceva, mereu cu o grimasă ce te îndeamnă să crezi că are o problemă cu ficatul sau cu fierea.

Duminică seara l-am văzut pentru prima dată zâmbind cu toată fața, ca un emoticon din acela uriaș pe care-l mai folosim pe whats-app, cât o să mai folosim whats-app-ul ăsta, căci senzația e că mai mult ne folosește el pe noi. Avea motivele sale Conte să-și expună, într-un fel de premieră cred, această latură umană. În sfârșit câștigase cu Juventus, în sfârșit "Bătrâna Doamnă" se desprinsese din sufletul său și devenise o amintire a unor vremuri trecute.

"Derby d Italia" de duminică ne-a oferit un spectacol agreabil, așa cum sunt multe din confruntările din Serie A, unde nu se mai joacă demult "a la italiana". Ne-a oferit și o certitudine: astăzi, Conte e mult mai bun antrenor decât Pirlo. Astăzi. Ce-o fi mâine, vom vedea, dar azi asta-i realitatea. Și ne-a mai oferit sentimentul că vom avea o palpitantă luptă pentru "scudetto", ceva ce părea uitat în atâția ani de dictatură a "Bătrânei Doamne". Unii sunt de părere că Juventus e exclusă din această luptă, eu aș evita un asemenea verdict.

Pesemne însă că la Torino lumea se întreabă din nou dacă instalarea lui Pirlo a fost cea mai bună soluție. Lipsa lui de experiență, discutată și comentată în aceste luni, s-a văzut și contra Inter-ului. Conte nu e Guardiola sau Klopp, el are un plan de joc destul de evident, dar Pirlo ori nu l-a înțeles ori mai degrabă a mers pe principiul "nu ne interesează ce fac ei, important e ce facem noi". E de neînțeles totuși libertatea pe care i-a oferit-o lui Brozovic, element cheie în tactica lui Conte, nederanjat practic în acest meci. Și e greu de explicat cum se poate lua un gol precum cel de 2-0 imediat după pauză, pe o derulare pe care o poți înțelege în ultimele secunde, eventual în prelungiri, în niciun caz în minutul 52. Să nu trecem însă cu vederea pasa excepțională a lui Bastoni, un nume inventat de Conte, care așa acru cum e găsește iată metode să le spună contestatarilor că e totuși antrenor.

Liverpool și relația complicată cu golul

Liverpool se îndrepta spre meciul cu Manchester United cu 2 remize și un eșec în ultimele trei partide de Premier League. Și cu mai multe puncte pierdute în acest sezon decât în ultimele două la un loc. Iar în vizită pe "Anfield" venea marele rival din poziția de lider, ceva ce nu se mai întâmplase de pe vremea lui Sir Alex. S-a terminat 0-0, un rezultat ce convine de minune la Manchester, inclusiv în zona City, dar care sporește migrena unui Klopp care și-a pierdut din aura simpatică pe care o avea ca stăpân detașat al campionatului.

Paradoxal, eroul a fost Alisson, căci fără el "cormoranii" puteau pierde și nu puțini și-au adus aminte de acel meci cu Barcelona în care meritele portarului brazilian parcă n-au fost apreciate ca atare. Spun paradoxal, căci Liverpool a dominat și ne-a arătat un Thiago mult peste ceea ce se vede-n Anglia. Dar, iată: Liverpool are peste 350 de minute fără gol marcat (în campionat), timp în care a tras doar 9 șuturi pe spațiul porților adverse. Acolo e cred problema, relația complicată pe care o are cu golul. Generează situații, dar nu le transformă în ocazii, iar pe acestea în goluri. S-a complicat sportul ăsta, dar un adevăr e cât se poate de simplu, dacă nu prinzi poarta, n-ai cum să dai gol.

Supercupa lui Marcelino și nervii lui Messi

În luna decembrie, Marcelino Garcia Torral stătea acasă, în Asturia natală (și stătea de mai bine de un an) gândindu-se cum a ajuns, din cel care readusese în prim-plan pe Valencia, câștigând Cupa Spaniei și ducând echipa iar în circuitul Champions League, să fie dat afară după 3 etape în sezonul imediat următor de un magnat din Singapore, care știe fotbal cam cât știu majoritatea oamenilor de pe planetă despre istoria statului singaporez. Acum e în culmea fericirii, după această Supercupă a Spaniei câștigată nu doar în fața Barcelonei, ci și în fața lui Real Madrid, căci acest aspect nu trebuie uitat, Bilbao a învins în 3 zile ambii coloși ai fotbalului spaniol.

În două săptămâni, un antrenor abia apucă să-și cunoască lotul, abia poate să facă 10 antrenamente. E nevoie de un discurs cât se poate de clar pentru ca vestiarul să asimileze imediat noile principii și să le aplice în teren aproape fără greșeală. Marcelino a reușit asta și e normal acum să-și primească laudele. I-a dejucat toate planurile lui Koeman, pe care i le-a înțeles în meciul din campionat și și-a folosit extrem de eficient armele din dotare. Începând cu disciplina, terminând cu faulturile și fragmentarea jocului.

Barcelona a revenit la criza pe care se presupunea că a depășit-o după seria de succese departe de "Camp Nou" și e de văzut acum cum va fi afectată starea de spirit a vestiarului. Era momentul ideal pentru un succes, în perspectiva a ceea ce va urma, mai ales că marcase și Griezmann și încă de două ori. Koeman și-a arătat iar limitele în ceea ce înseamnă intervenția într-un meci care nu curge conform planului, iar schimbările făcute au fost din nou de neînțeles. Va trebui s-o ia acum de la capăt, deși senzația e că Barcelona e ca o bicicletă cu care pedalează mai mult în gol, căci i se rupe constant lanțul, tocmai atunci când părea în sfârșit reparat. Altfel, vorba unor glume de pe twitter, noul președinte al catalanilor ar trebui să instituie o regulă cât se poate de clară: nicio finală la Sevilla!

Cât despre Messi, eu n-aș face prea mult caz pentru eliminare. Se întâmplă, li s-a întâmplat și altora. Mai degrabă aș vedea partea bună a lucrurilor: a fost un gest de frustrare, nervos, dar dacă ești frustrat înseamnă că-ți pasă. 

Citește și alte articole semnate de Andrei Niculescu:

Cu Messi, fără Messi » Andrei Niculescu, despre revirimentul Barcelonei și criza de la Real Madrid

Editorial Andrei Niculescu: „O demitere și «Alles Gute»”

Playtech: ȘOC! Scene interzise minorilor la Vorbește Lumea. Cum a putut să apară o vedetă în fața Adelei Popescu FOTO


Comentarii (1)
scandautor
scandautor  •  18 Ianuarie 2021, 18:08

Ce mi se pare paradoxal la Liverpool e că nu apărarea are probleme în ultimele (tot mai multe) meciuri, ci atacul. După accidentările în cascadă printre titularii (plus primii ca variante de înlocuitori) din centrul apărării, ne-am fi așteptat să revină problemele de-acum două-trei sezoane, când faptul că se primeau multe goluri era, totuși, contracarat de și mai multele marcate. Ei bine, cumva, Klopp a reușit să improvizeze cu succes în apărare: de la accidentarea lui Van Dijk sunt 20 de meciuri în Premier & Champions League (am exclus partida de Cupă cu Villa, în care oricum ar fi fost altă formulă de echipă). Din acestea, 9 au fost fără gol primit, iar din celelalte 11 doar cu Everton și Atalanta s-au încasat două. Deci nu chiar așa rău cum ne-am fi așteptat. Totuși, în atac treburile nu mai stau ca în sezoanele anterioare, chiar dacă „sfânta treime” Salah-Firmino-Mane e în continuare acolo. În ultimele etape par ieșiți din formă/obosiți/neinspirați/încăpățânați în a ține și-a tooot ține de minge până când de prea multe ori o pierd - de unde și numărul mic de ocazii finalizate cu șut pe/la poartă. Fundașii adverși s-au cam învățat și cu viteza specială a lui Mane, și cu driblingurile repetate ale lui Salah, iar Firmino pare într-o scădere drastică de formă de la începutul sezonului. Nu-i vorbă, ei sunt prezenți în meci, vor, se-agită, se zbat... dar degeaba îi dai 7 lui Palace dacă-n următoarele 4 meciuri de Premier „reușești performanța” de-a înscrie doar un gol...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează