INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

De nicăieri! Demis după doar 39 de zile pe banca lui Nottingham Forest, Ange Postecoglou este așteptat la o altă echipă din Premier League

Ange Postecoglou / FOTO: Imago
Ange Postecoglou / FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 28 noiembrie 2025 08:54 / Actualizat vineri, 28 noiembrie 2025 08:55

Pe loc retrogradabil în Premier League după 12 etape, conducerea lui Leeds United se pregătește să-l înlocuiască pe tehnicianul Daniel Farke (49 de ani), artizanul revenirii echipei în primul eșalon englez. Potrivit ultimelor informații, favorit la preluarea postului este Ange Postecoglou (60 de ani), demis recent de la Nottingham Forest.

Potrivit TalkSport, oficialii clubului caută deja soluții în cazul în care vor decide să se despartă de tehnicianul neamț, al cărui post a fost în pericol și înaintea startului acestei stagiuni, deși Daniel Farke a fost cel care a reușit să o readucă pe Leeds în Premier League, după o absență de două sezoane.

Ange Postecoglou, aproape de revenirea în Premier League

Potrivit informațiilor venite din Anglia, Ange Postecoglou este principalul candidat de a o prelua pe Leeds, iar oficialii clubului se gândesc și la fostul antrenor de la Celtic, Leicester și Liverpool, Brendan Rodgers.

Evoluțiile sunt așteptate să se accelereze în funcție de rezultatul meciului viitor de sâmbătă. Leeds va înfrunta în deplasare pe Manchester City într-o confruntare extrem de dificilă, iar un rezultat negativ ar putea pecetlui soarta lui Farke.

După duelul cu echipa lui Pep Guardiola, urmează alte 5 meciuri de foc pentru Leeds United în luna decembrie, pe teren propriu cu Chelsea și Liverpool, în deplasare cu Brentford, acasă cu Crystal Palace, iar anul se termină cu deplasarea la Sunderland.

Ange Postecoglou a fost demis de către Tottenham la finalul sezonului precedent, deși managerul australian a reușit să câștige trofeul Europa League, însă echipa a terminat pe prima poziție deasupra „liniei roșii” din Premier League.

Adus la Nottingham Forest ca înlocuitor pentru Nuno Espirito Santo, care a ajuns între timp la West Ham, Postecoglou a rezistat doar 39 de zile pe banca „pădurarilor”, fiind demis chiar la stadion la scurt timp după eșecul cu Chelsea, scor 0-3.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Reghecampf face și ultima schimbare
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Reghecampf face și ultima schimbare
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
„Bîrligea, ca un demon!” » Ce scriu italienii, după reușitele la foc automat ale românului
Stranieri
„Bîrligea, ca un demon!” » Ce scriu italienii, după reușitele la foc automat ale românului
Florin Pîrvu, uimit după ce i-a negat Craiovei calificarea: „Cel mai bun din campionat! Uitați-vă la el!”
Cupa Romaniei
Florin Pîrvu, uimit după ce i-a negat Craiovei calificarea: „Cel mai bun din campionat! Uitați-vă la el!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează