INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Laporta, reacție de neînțeles la două luni după plecarea lui Messi de la Barcelona: „Am sperat până în ultima clipă că va juca gratis”

Joan Laporta, președinte FC Barcelona // foto: Imago
Joan Laporta, președinte FC Barcelona // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 octombrie 2021 11:35 / Actualizat vineri, 08 octombrie 2021 12:18

Joan Laporta (58 de ani), președintele de la FC Barcelona, a comentat două dintre cele mai importante subiecte pentru fanii blaugrana: plecarea lui Lionel Messi și situația antrenorului Ronald Koeman.

Întrebat dacă este furios pe Lionel Messi, Laporta a negat:

„Nu, țin la el prea mult pentru a fi nervos. Vine un moment când vezi că un lucru nu se poate realiza și apare dezamăgirea de ambele părți. A existat dorința de a rămâne, dar exista presiune cu oferta pe care o avea. Ei (n.r. - PSG) știau că dacă nu avea să rămână la noi, urma să meargă la PSG”. 

Joan Laporta, declarație de neînțeles: „Am sperat că Messi va spune că va juca pe gratis”

Președintele Barcelonei a adăugat că și-ar fi dorit ca Messi să se declare dispus să joace gratis pentru Barcelona, lăsând de înțeles că astfel ar fi putut rămâne în Spania. 

„Messi va intra în istoria Barcelonei ca cel mai bun jucător din toate timpurile, iar eu aș vrea să mențin această idee. Toate informațiile indică spre faptul că Messi avea oferta de la PSG încă dinainte să părăsească Barcelona. Când a venit momentul să iau decizia, am considerat că fac ceea ce este mai bine pentru Barca. 

Am sperat că va exista o schimbare și că va spune că va juca pe gratis, dar nu ne putem gândi că un jucător de calibrul său ar face asta. Avem o relație foarte bună”, a spus Laporta, citat de Marca.

El a adăugat că „am primit concluziile auditului financiar, iar invesiția în Leo ar fi reprezentat un risc. Barca este deasupra lui Messi și oricărei alte persoane. Am făcut un efort, dar pentru a avea o marjă salarială ar fi trebuit să acceptăm o operațiune nerealizabilă, acordul La Liga - CVC”.

Acordul dintre La Liga și CVC, respins de Athletic Bilbao, Barcelona și Real Madrid, „a fost bomboana pe care ne-a oferit-o președintele La Liga astfel încât să credem că vom respecta fair-play-ul financiar și l-am putea semna pe Messi”, a concluzionat Laporta.

Declarațiile lui Laporta sunt însă de neînțeles. Chiar dacă ar fi dorit să joace pe gratis, Lionel Messi nu ar fi putut să o facă, din moment ce legile din Spania spun că orice contract nou trebuie să fie în valoare de cel puțin 50% din cel precedent. Înainte ca despărțirea sa de Barcelona să fie oficializată, argentinianul s-a declarat dispus ca salariul să îi fie micșorat cu 50%, astfel încât să poată semna un nou contract.

Joan Laporta: „Ronald Koeman continuă la Barcelona”

Despre antrenorul Ronald Koeman, aflat în criză de rezultate în acest început de sezon, președintele Barcelonei a spus că „va continua. Am ajuns la concluzia că trebuie să acționez așa cum am făcut-o cu Rijkaard, merită încredere. Este un culé ca toți cei de aici, iubește Barcelona și a decis să vină într-o situație de maximă dificultate, atât sportiv, cât și la nivelul instituției. Era corect să îi ofer această încredere, sunt foarte satisfăcut că am luat această decizie”.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

S-a născut un nou colos în Premier League » Clubul a fost cumpărat astăzi, iar prințul moștenitor al Arabiei Saudite are obiective mărețe

Cine e singurul fotbalist român inclus de The Guardian în TOP 60 cei mai talentați tineri din lume » În 2018 a refuzat să semneze cu FCSB!

Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan, înşelată imediat după nuntă: “Am făcut dragoste la subsol”


Comentarii (4)
fuller
fuller  •  08 Octombrie 2021, 16:02

Mi-am cam schimbat parerea despre Laporta si integritatea lui. Ar trebui sa taca decat sa arunce praf in ochi. 1. Regulile din La Liga limiteaza cat de mult se poate reduce salariul contractual al unui jucator, deci era imposibil pentru Messi sa semneze un nou contract cu salariul redus 100%.Laporta stia asta. 2. Messi deja acceptase o injumatatire a salariului, din atasament pentru club.Daca asta e dovada dragostei pentru club, ma intreb atunci de ce cei din conducerea Barecelonei , in frunte cu Laporta, nu au semnat pentru reducerea salariului lor cu 50%, ca sa ajute in vremuri dificile. Ipocrizia e mare...

gazistu
gazistu  •  08 Octombrie 2021, 15:55

Laporta trebuia sa le arate ca se poate munci si pe GRATIS la Barca, apoi poate il urma si Messi si ceilalti!!!

jgcwgwgvgebtr
jgcwgwgvgebtr  •  08 Octombrie 2021, 14:49

Credeam ca doar asa-zisii oameni de afaceri romanesti au asemenea asteptari.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează