INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Beșiktaș a primit interdicție să participe în sezonul viitor al Cupei Turciei » A refuzat să intre pe teren în meciul cu rivala Fenerbahce

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Pavel - Publicat duminica, 06 mai 2018 16:35

Beșiktaș Istanbul, deținătoarea Cupei Turciei, a fost eliminată la ”masa verde” din semifinalele competiției în acest sezon, după ce a refuzat să revină pe teren în penultimul act contra lui Fenerbahce. Trupa din Capitală a primit interdicție de a mai evolua în sezonul viitor al Cupei.

După ce partida tur, disputată pe terenul lui Beșiktaș, s-a încheiat cu scorul de 2-2, la retur disputa a fost întreruptă în minutul 57, la scorul de 0-0, când antrenorul oaspeților, Șenol Guneș, a fost lovit de un obiect aruncat din tribune, din zona fanilor lui Fener.

Federația de Fotbal din Turcia a decis ca semifinala să fie reluată pe 3 mai, meciul urmând a începe cu minutul 57 și de la scorul înregistrat în momentul suspendării, dar fără spectatori în tribune.

Cum ”alb-negrii” nu au fost de acord cu decizia forului, oficialii echipei luând decizia de a nu se prezenta la rejucare, pedepsele nu au întârziat să apară pentru Beșiktaș. Pe lângă înfrângerea cu 0-3 la ”masa verde” și obligația de a plăti încasările care s-au pierdut în urma refuzului de a intra pe teren, trupa din Istanbul a primit și interdicția de a participa la următoarea ediție a Cupei Turciei.

Fenerbahce și Beșiktaș sunt implicate în lupta pentru titlu în Superliga turcă, cu trei etape rămase până la finalul sezonului. Deși ocupă locurile 3 și 4, cele două formații din Istanbul se află la doar trei, respectiv patru lungimi în spatele lui Galatasaray și Bașakșehir, care se află la egalitate de puncte în fruntea clasamentului din ”Țara Semilunei”.

surse: hurriyetdailynews.com, reuters.com

Citește și:
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Campionate
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Mihai Iosif schimbă echipa după o lună » „Promovează” din Liga 3 în Liga 2
Liga 2
Mihai Iosif schimbă echipa după o lună » „Promovează” din Liga 3 în Liga 2
De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Tenis
De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Superliga
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
510481939126008
Vlad Cristian  •  07 Mai 2018, 00:26

Ankara iti spune ceva

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close