INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PISA - INTER

Cristi Chivu, replică hilară la declanșarea unei alarme de incendiu: „Cineva fumează...”

Cristi Chivu // foto: Imago
Cristi Chivu // foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 01 decembrie 2025 08:39 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 08:41

Inter, echipa pregătită de Cristi Chivu, a întrerupt o serie neagră printr-un 2-0 cu Pisa, în deplasare.

Nerazzurrii au revenit la Pisa pe strada victoriei, 2-0, iar zâmbetul a reapărut și el pe fața antrenorului Cristi Chivu. Ziarele italiene relatează că la un moment dat, în finalul conferinței de presă ce a urmat după meci, în sală s-a declanșat alarma de incendiu.

Alarma a înterupt răspunsul lui Chivu la o ultimă întrebare, despre temerile sale de a pierde partida, dar pe tehnicianul român nu l-a deranjat absolut deloc și a răspuns cu umor: „Cineva fumează și acela nu sunt eu. Chiar nu-mi pare rău”. Apoi s-a ridicat și a părăsit încăperea, satisfăcut că a scăpat astfel de tirul jurnaliștilor.

Cristi Chivu: „Îl îmbrățișez pe Lautaro în fiecare dimineață”

În prealabil, el comentase evoluția echipei și presupusul său conflict cu căpitanul echipei, Lautaro Martinez. „M-a impresionat dorința echipei de a reacționa, conștientizarea faptului că astăzi nu este un meci ușor împotriva unei Pisa care nu pierduse de câteva meciuri.

Lautaro? Zvonurile îl pun sub semnul întrebării, nu noi. Schimbările trebuie, evident, să te ajute, trebuie să schimbe lucrurile și să aducă un plus. Antrenorul trebuie uneori să se confrunte cu o mulțime de zvonuri. Îl îmbrățișez pe Lauti în fiecare dimineață. Atacanții trăiesc prin goluri, iar el vrea să fie decisiv. Mă bucur pentru el și pentru echipă.

Știu cine sunt și știu ce pot oferi. Pot oferi ceva acestui club. Sunt aici de mulți ani și sunt flatat de oportunitatea pe care mi-a oferit-o acest club”, a spus Cristi Chivu, conform tuttomercatoweb.it.

Inter este pe locul 3 în Serie A

După victoria de la Pisa, conturată prin „dubla” lui Lautaro Martinez, Inter se clasează pe locul 3 în Serie A, cu 27 de puncte. AC Milan e lider, cu un punct mai mult.

Luptăm de ani buni pentru toate competițiile. Oamenii din afară pot vorbi cât vor, dar noi trebuie să ne concentrăm la munca noastră, de a o menține pe Inter cât mai sus posibil
Lautaro Martinez, după Pisa - Inter

Citește și:
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Superliga
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Superliga
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează