Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 30 decembrie 2020 11:27 / Actualizat miercuri, 30 decembrie 2020 16:16
Mariano Siskind, profesor la Universitatea Harvard, îl descrie într-un mod cu totul special pe Diego Maradona: „Pe teren, crea ceva similar cu o experiență divină. Absolutul”.
Pentru fotbal, 2020 va rămâne anul în care l-am pierdut pe Diego Maradona, stins din viață la 60 de ani. El a fost jucătorul-zeu, unicul care a cucerit titlul mondial singur într-un sport colectiv, în 1986, cu Argentina. Și cel ce a transformat-o pe Napoli, la fel, solitar, în campioana Seriei A. Nu o dată, ci de două ori, în 1987 și 1990. Doar atunci a triumfat echipa azură în Italia. În fotbal, Argentina anilor '80 și Napoli au existat datorită lui.
Mariano Siskind: „Diego este Picasso pictând Guernica”
Într-un interviu pentru The Harvard Gazette, site-ul faimoasei universități americane, Mariano Siskind îl descrie pe El Pibe de Oro și reliefează de ce este el atât de important. Și de ce „opera” lui va fi întotdeauna deasupra exceselor sale, a dependenței de droguri, a scandalurilor și a legăturilor cu dictatorii latino-americani Fidel Castro și Hugo Chávez.
„Milioane de oameni l-au plâns pe Maradona. Eu am plâns trei zile la rând și am fost surprins de propria reacție. Toți am plâns la dispariția unei figuri publice de care eram profund îndrăgostiți, dar am plâns și pentru tinerețea noastră, pentru trecutul nostru, pentru că prezența lui Diego în viețile noastre a fost legată de clipe de fericire”, spune profesorul de limbi romanice, de literatură și literatură comparată la Harvard University.
„Pe teren, crea ceva similar cu o experiență divină, o experiență pe care Hegel o numea Absolutul. Pentru mine, Maradona este Beethoven, Picasso pictând Guernica, e Shakespeare, Cervantes, Joyce, Borges. Văzându-l, am trăit sublimul, iar sublimul depășește frumusețea. O experiență transcendentală”.
Siskind, despre Maradona: „Sportul său era o formă de artă”
Într-o comparație cu alți doi magnifici, Siskind afirmă: „Pelé și Messi? Incredibili, însă amândoi au fost înconjurați de jucători extraordinari. În 1970, când Pelé cucerea Cupa Mondială cu Brazilia, probabil cea mai bună formație din istoria Cupelor Mondiale, avea alături cinci sau șase dintre cei mai valoroși. Messi, și îl iubesc pe Messi, era susținut la Barcelona de Xavi, de Iniesta și de alții ca ei.
Maradona a câștigat singur în 1986. Mulți cred că, indiferent de echipa în care ar fi jucat, tot ar fi învins atunci. Napoli? Înainte și după el, nu a mai fost campioana Italiei. Toate acestea nu explică figura mitică a lui Diego. Mai sunt și alte elemente: carismă, calități de lider împletite cu o calitate estetică superioară tuturor. Sportul său era o formă de artă”.
„Zece secunde dincolo de puterea noastră de înțelegere”
Profesorul descrie și cele două goluri marcate la 2-1 cu Anglia, în „sferturile” CM 1986. „«Mâna lui Dumnezeu» are două interpretări care trec granițele geopolitice: moraliștii britanici și nord-americani vorbesc de o înșelătorie, în timp ce America Latină, Africa și lumea a treia au privit golul ca pe o formă de umilire a unei foste puteri coloniale și expresia maximă a șireteniei, centrală în concepția ludică a jocului.
«Golul secolului» a făcut imposibilul posibil. Toate deciziile luate în acele zece secunde au demonstrat o inteligență fotbalistică și o abilitate dincolo de puterea noastră de înțelegere. Un geniu în acțiune. Universul s-a înclinat în fața lui”.
„Cel mai imperfect zeu cu chip uman”
Intelectualul argentinian, născut în urmă cu 48 de ani la Buenos Aires, nu e de acord cu „unii oameni, a căror admirație pentru Maradona a devenit o formă condiționată de dragoste, zicând: «Da, a fost un mare fotbalist, însă era dependent de droguri» sau «E minunat, dar a sprijinit un regim politic pe care nu-l accept».
Mi se par vederi înguste. Nu alegi pe cine iubești sau pe cine plângi. Iubești pe cine iubești și, dacă nu mai iubești pe cineva din cauza imperfecțiunilor sale, nu știi nimic despre iubire”.
Pentru Siskind, „a fost tulburător să văd dragostea necondiționată pentru Maradona a celor săraci. Mulți spuneau că jocul său a fost singurul lucru care i-a făcut fericiți. În Argentina, la Napoli și în multe alte părți ale lumii, oamenii au visat datorită lui”.
Și totuși, sunt și mulți critici. „Toți aceștia au o subtilitate elitistă, moralistă. Cred că moralismul este un mod neinteresant de a privi lumea, sincer, nu prea inteligent, pentru că e foarte reductiv și ipocrit. Vederea elitistă, moralistă, stă la baza condamnărilor lui Maradona”.
Concluzia lui despre Diego? „A fost cel mai imperfect zeu cu chip uman”.
Maradona a fost un om incredibil de inteligent, iar unul dintre semnele inteligenței sale a fost capacitatea de a avea forme foarte profunde de autocritică. În același timp, a fost un foarte fin observator al relațiilor de putere din fotbal și societate
Pentru Dionysos, zeul vinului, al muzicii și al extazului, nu exista moralitate. Doar dorință și o forță creatoare distructivă. Maradona este întruchiparea perfectă a dionisiacului din noi. Libertatea fără granițe, eliberarea de structurile pe care le simțim deseori ca pe închisori asfixiante
Mariano Siskind, profesor la Universitatea Harvard
VIDEO. Anghel Iordănescu despre cum ar fi arătat Argentina în ‘94 cu Maradona în teren! „La fel de greu de oprit și de irezistibil ca Hagi”
