INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Eto'o a fost prezentat oficial la Inter

Articol de GSP - Publicat marti, 28 iulie 2009 00:00

Atacantul camerunez Samuel Eto'o al lui Internazionale Milano a efectuat marţi primul său antrenament şi a fost prezentat oficial la gruparea italiană, unde va purta tricoul cu numărul 9, informează ediţia online a Gazzetta dello Sport.

"În primul rând vreau să mulţumesc clubului Barcelona şi foştilor mei colegi pentru perioada pe care am petrecut-o acolo. Le mulţumesc că am ajuns la un asemenea nivel. Am jucat 13 ani în Spania şi a fost grozav. Barcelona a fost o familie pentru mine şi am plecat cu capul sus. Acum vreau să scriu istorie cu Inter. Balonul meu de Aur ar fi câştigarea titlului şi a altor trofee cu echipa", a spus Eto'o.

Camerunezul a adăugat că nu îşi doreşte să fie comparat cu Ibrahimovici, care a fost transferat de la Inter de Barcelona. "Eu sunt Eto'o şi nu-mi place să fiu comparat cu alţii. Îi doresc numai bine lui Ibrahimovici la Barcelona, care a fost casa mea timp de cinci ani. Niciodată nu am spus că nu vreau să joc sub conducerea lui Mourinho, ci chiar sunt mândru şi vreau să-l răsplătesc prin prestaţiile mele", a mai spus jucătorul.

"În Italia există mari campioni, Serie A este unul dintre cele mai importante campionate din lume. Este greu să spun cine este cel mai important jucător din Italia, pot să spun că Julio Cesar este unul dintre cei mai buni, la fel ca şi Andres Iniesta. Despre rasism pot să spun că există astfel de probleme peste tot, politicienii trebuie să rezolve aceste lucruri. Eu sunt mândru că sunt de culoare", a explicat noul atacant al lui Internazionale.

Întrebat de ce nu a sărutat tricoul lui Inter precum a făcut Ibrahimovici cu cel al Barcelonei, Eto'o a răspuns: "Vreau să câştig încrederea fanilor înainte de orice altceva. Motivul pentru care nu am sărutat tricoul este că vreau mai întâi să-mi arăt calităţile pe teren. Este treaba lui Ibrahimovici ce face, foarte bine pentru el că a făcut acest gest". Atacantul suedez a fost cumpărat de gruparea spaniolă şi l-a oferit în schimb pe Eto'o şi 46 de milioane de euro.

Antrenorul Jose Mourinho a comentat şi el transferul lui Eto'o: "Am jucat de şase ori în trei ani cu Barcelona când eram la Chelsea. Niciodată nu am fost îngrijorat dacă Eto'o a spus atunci că vrea sau nu să joace la echipa mea. Vreau să-i spun lui Samuel că sunt foarte fericit că l-am adus şi la fel simt şi jucătorii din lot. Am fost încântaţi când am ştiut că o să vină. El poate să intre pe teren şi acum, poate nu 90 de minute, dar s-ar putea să evolueze la Monte Carlo. Vreau să mulţumesc clubului şi pentru lotul pe care l-am construit în acest sezon".

Aproximativ 500 de suporteri ai lui Internazionale Milano au fost prezenţi la centrul de antrenament al echipei pentru a-l aplauda pe Eto'o.

sursa:NewsIn

Citește și:
A depus armele, după Farul - Dinamo, și a numit cele două favorite la titlu: „Noi nu mai avem nicio șansă”
Superliga
A depus armele, după Farul - Dinamo, și a numit cele două favorite la titlu: „Noi nu mai avem nicio șansă”
Inter - Torino 2-1 » Echipa lui Cristi Chivu, prima semifinalistă în Cupa Italiei
Campionate
Inter - Torino 2-1 » Echipa lui Cristi Chivu, prima semifinalistă în Cupa Italiei
Învins de Dinamo, Ianis Zicu a răbufnit: „Urât! Ăsta e cuvântul”
Superliga
Învins de Dinamo, Ianis Zicu a răbufnit: „Urât! Ăsta e cuvântul”
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
Superliga
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (8)
 •  29 Iulie 2009, 02:18

haihui felicitari pentru mesaj,meriti sa fi ziarist la gsptv.

 •  28 Iulie 2009, 23:50

au venit 500 de suporteri pt ca atatzi erau in america .inter este intr-un turneu din america

 •  28 Iulie 2009, 23:32

Moratti creca isi freaca mainile in momentu asta....Senzationala tranzactie a facut...45mil de euro CA$$ :D +eto'o care mie mi se pare peste ibrahimovic mai ales prin rezultate;ibra e doar mai specataculos in rest eto'o are cel putin o clasa peste el....+imprumutu lui hleb care mi se pare si el un super jucator,mai ales prin ce a realizat (cu si fara fabrgas) la arsenal:::multe faze din care au iesit goluri si faze care faceau deliciul suporterilor... Nota 10 pt comentariu "haihui"...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează