INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ATAC VIOLENT

VIDEO Atenție, imagini dure! » Clipe de groază, autocarul echipei atacat în trafic, 6 fotbaliști răniți! „Veți aștepta să moară cineva?”

Dudu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Fortaleza, cu capul spart din cauza ultrașilor lui Sport Club do Recife
Dudu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Fortaleza, cu capul spart din cauza ultrașilor lui Sport Club do Recife

Articol de - Publicat joi, 22 februarie 2024 22:10 / Actualizat joi, 22 februarie 2024 23:26

Un episod violent a umbrit spectacolul fotbalului din Brazilia. 6 jucători ai prim-divizionarei Fortaleza au fost răniţi de petardele și pietrele lansate spre autocarul echipei de către ultrașii rivalei, Sport Club do Recife.

În timp ce se aflau în autocarul lor, fotbaliștii de la Fortaleza au fost atacați cu petarde și pietre de către ultrașii divizionarei secunde din Brazilia, Sport Club do Recife.

VIDEO. Atenție, imagini dure! Jucătorii lui Fortaleza însângerați în autocar, după ce au fost atacați în trafic

Violențele s-au petrecut după un meci din Cupa Regională, atunci când victimele atacului părăsiseră stadionul Pernambuco. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul grupării din orașul Recife.

Din fericire, cei 6 jucători se află în afara oricărui pericol și sunt tratați în aceste momente la un spital din Recife.

În imaginile video publicate pe Instagram, din autocarul celor de la Fortaleza, se observă cum fotbaliștii speriați și plini de sânge așteaptă intervenția Poliției și ajutorul ambulanței. De asemenea, fundașul Gonzalo Escobar apare pe patul de spital, cu copci pe frunte și în dreptul maxilarului superior.

Marcelo Paz, CEO la Fortaleza, a informat că fotbaliștii afectați cel mai sever au fost fundașul Gonzalo Escobar, care a suferit un traumatism cranian și căruia i-au fost aplicate de către medici 13 copci, și portarul Joao Ricardo, care a avut nevoie de 6 copci.

Atacul a fost condamnat de un mare număr de cluburi braziliene, care şi-au arătat susţinerea pentru Fortaleza, finalistă a ultimei ediţii a Copa Sudamericana, echivalentul din America de Sud al Europa League.

La rândul ei, Confederația Braziliană de Fotbal (CBF) a condamnat incidentele.

Violența care a oripilat Brazilia

„Le doresc însănătoșire grabnică tuturor jucătorilor și profesioniștilor din stafful tehnic care au fost victimele acestei brutalități! CBF va continua fără încetare cercetările și acțiunile sale, astfel încât toate actele de violență să fie șterse din fotbalul brazilian.

Este regretabil și inacceptabil să începem încă un an atragând atenția asupra acestei probleme foarte grave a violenței în afara stadioanelor. CBF are încredere în activitatea poliției și a autorităților competente pentru a fi pedepsiți exemplar cei responsabili pentru aceste fapte”, a declarat președintele CBF, Ednaldo Rodrigues, conform cbssports.com.

Marcelo Paz a avut o reacție mult mai fermă. Potrivit presei din Brazilia, el i-a acuzat pe huligani că au lansat un atac premeditat și a reclamat pasivitatea generală a autorităților braziliene în privința cazurilor de violență de acest tip.

„Veți aștepta să moară cineva?” a fost întrebarea retorică lansată de CEO-ul grupării Fortaleza.

Fortaleza are următoarea partidă programată săptămâna viitoare împotriva lui Fluminense în Cupa Braziliei, dar este incert dacă echipa va fi pregătită pentru meci.

Paz a anunțat că doctorii vor vizita jucătorii la casele lor joi, din moment ce fotbaliștii se vor afla în ziua liberă, dar a subliniat că „Fortaleza ar trebui să joace din nou doar când jucătorii săi și-au revenit, fie și pentru a da un exemplu”.

Match Quiz CFR Cluj - Dinamo

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!

VIDEO Acuzat că s-a îngrășat, Neymar și-a arătat abdomenul și a răspuns vulgar

Citește și:

Gigi Becali, rafală sexistă la TV: „Femeia e făcută să fie stăpânită, nu să stăpânească! O iau de mână și o dau afară” » Rumoare în studio: „Doamne ferește!”
DERAPAJ
Gigi Becali, rafală sexistă la TV: „Femeia e făcută să fie stăpânită, nu să stăpânească! O iau de mână și o dau afară” » Rumoare în studio: „Doamne ferește!”
E oficial: „Am cerut ca Istvan Kovacs nu mai fie delegat la meciurile noastre”
ARBITRAJ
E oficial: „Am cerut ca Istvan Kovacs nu mai fie delegat la meciurile noastre”
Citește și:
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Superliga
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează