INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Au revenit să i-l fure pe Calhanoglu lui Chivu! Cât cere Inter + Primul transfer al anului, finalizat

Hakan Calhanoglu va părăsi terenul, accidentat, în finalul meciului Inter - Napoli 2-2 / Foto: Imago
Hakan Calhanoglu va părăsi terenul, accidentat, în finalul meciului Inter - Napoli 2-2 / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 16 ianuarie 2026 07:38 / Actualizat vineri, 16 ianuarie 2026 09:50

Galatasaray l-a mai vrut și în vară pe Hakan Calhanoglu (31 de ani), însă la vremea respectivă nu s-a ajuns la un acord.

Accidentat în acest moment, Hakan Calhanoglu ar putea ajunge totuși la Galatasaray. Potrivit jurnaliștilor turci Yagiz Sabuncuoglu și Ertan Susgun, specialiști în mercato, campioana Turciei ar fi pus pe masă 15 milioane de euro pentru internaționalul în vârstă de 31 de ani.

Inter vrea în schimbul lui Hakan Calhanoglu cel puțin 20 de milioane de euro

Galata vrea să forțeze transferul lui în această iarnă, însă deocamdată nu întrunește pretențiile clubului italian - susțin reporterii amintiți. Cluburile au avut o primă discuție, în cadrul căreia Inter a avertizat că nu ia în considerare oferte mai mici de 20-25 de milioane de euro.

Astfel că Galatasaray fie va trebui să pluseze, fie să-și caute altă țintă. Expertul italian în transferuri, Rudy Galetti, susține că Calhanoglu și-ar fi exprimat la rându-i dorința de pleca de la Inter, e favorabil unui transfer în Turcia, dar la vară.

Hakan Calhanoglu, indisponibil 20 de zile

Titular la Inter, Calhanoglu a jucat în 22 de meciuri, a înscris 8 goluri și a dat 4 pase decisive. În acest moment este accidentat la mușchiul soleu stâng, iar potrivit presei italiene, viitorul adversar al naționalei României din semifinala play-off-ului pentru Campionatul Mondial 2026 va fi indisponibil minimum 20 de zile.

Nerazzurrii vor trebui să se descurce fără purtătorul tricoului cu numărul 20 contra celor de la Udinese, Arsenal, Pisa, Borussia Dortmund și Cremonese, după ce a lipsit deja cu Lecce..

Fundașul Branimir Mlacic, de la Hajduk Split, vine la Inter

În altă ordine de idei, Inter tocmai a finalizat transferul lui Branimir Mlacic, de la Hajduk Split. Jucătorul va semna un contract pe 5 sezoane, astăzi sau mâine, dar, potrivit specialistului în transferuri Gianluca Di Marzio, fundașul va rămâne în Croația până la vară.

Hajduk a acceptat joi seară o ofertă de 5 milioane de euro plus bonusuri. Iar Corriere dello Sport dezvăluie că „Inter a învins concurența din partea cluburilor Marseille și, mai ales, Barcelona. Cele două au solicitat informații într-o fază incipientă, dar mișcarea lui Inter, susținută de un acord cu agentul jucătorului, a făcut diferența”.

Citește și:
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Tenis
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
Superliga
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
„Tancul” chinezesc care atacă piața SUV-urilor din România s-a lansat oficial la București
Noutati auto
„Tancul” chinezesc care atacă piața SUV-urilor din România s-a lansat oficial la București
MM Stoica PLEACĂ de la FCSB dacă Becali numește unul dintre acești antrenori: „Nu vreau să lucrez cu ei!”
Superliga
MM Stoica PLEACĂ de la FCSB dacă Becali numește unul dintre acești antrenori: „Nu vreau să lucrez cu ei!”
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Profit.ro
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

„Am făcut foame mare, împărțeam un cartof toată ziua!” » Ion Țiriac, amintiri la „Prietenii lui Ovidiu”: „Nu e nicio rușine”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”