INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

VIDEO Excavatoarele, în acțiune pe Camp Nou » Imagini impresionante de la demolarea celebrului stadion! Unde va juca Barcelona

Demolarea stadionului Camp Nou // Foto: Imago +16   FOTO
Demolarea stadionului Camp Nou // Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 11 iulie 2023 17:30 / Actualizat miercuri, 12 iulie 2023 12:41

Barcelona se mută pe Montjuic din sezonul viitor, pentru că legendarul Camp Nou a intrat într-un amplu proces de renovare, care va dura 3 ani și va costa clubul peste un miliard de euro. Capacitatea va crește la 105.000 de locuri.

Barcelona a decis că a venit vremea să refacă vechiul Camp Nou și să-i dea o față modernă. La puțin timp după ce trupa lui Xavi a disputat ultimul meci acasă din LaLiga, a început procesul de renovare. 

Xavi insistă pentru un transfer-surpriză! Vrea să bage în primul „11” un jucător de la Girona
BARCELONA
Xavi insistă pentru un transfer-surpriză! Vrea să bage în primul „11” un jucător de la Girona

Excavatoarele au intrat în acțiune și a început demolarea tribunelor. Proiectul noii arene prevede ca finalizarea renovării să se facă în 1.000 de zile, urmând ca Barca să poată juca din nou pe celebrul său stadion în sezonul 2024-'25, la o capacitate redusă pentru public. Imagini impresionante din procesul de demolare circulă pe rețelele sociale și în presa spaniolă în ultimele zile.

Noua arenă va avea acoperiș integral

Până atunci, formația blaugrana se va muta pe arena Montjuic din capitala Cataluniei (stadionul care a găzduit JO 1982), după modelul lui Real Madrid, care a profitat de pandemie și a făcut un upgrade stadionului „Santiago Bernabeu”, în timp ce „los blancos” au evoluat pe arena „Alfredo Di Stefano”. 

+12 FOTO

Inaugurat în 1957, și Camp Nou va avea parte de un „facelift” major. Al treilea etaj va suporta cele mai mari modificări, noul Camp Nou urmând să beneficieze de un acoperiș integral. Vor fi montate și tabele uriașe, iar capacitatea se va mări de la 99.000 la 105.000 de locuri.

Credite luate de la 20 de investitori

Lucrările la stadion și la tot complexul sportiv vor costa 1,45 miliarde de euro, banii fiind obținuți din semnarea unor contracte cu 20 de investitori, printre care Goldman Sachs și JP Morgan, împrumuturile urmând a fi plătite în rate în decursul a maximum 24 de ani.

247de milioane de euro anual ar urma să producă noua arenă Spotify Camp Nou

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Atenție, Bayern! PSG a pus pe lista priorităților în mercato un jucător cu care bavarezii negociază de o lună fără succes

UEFA extinde folosirea VAR-ului: Farul va beneficia din primele tururi

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
cristianpopes
cristianpopes  •  12 Iulie 2023, 04:13

Jocurile Olimpice in 1982 pe Montjuic !!?!?! Niciodata ! Jocurile Olimpice pe Montjuic au avut loc in 1992 ! E adevarat ca in 1982 a avut loc Cupa Mondiala la fotbal in Spania ! In fine !!! GSP ! Mai bine ramaneti la stirile cu Prodanca si Marica in prosop …

mikicseke
mikicseke  •  11 Iulie 2023, 19:07

Unde vedeti voi buldozere?Eu vad numai excavatoare de demolare cu brat lung!Nu stim ce diferenta este intre un buldozer si un excavator in acest secol?Si ce sa faca acolo acum buldozerele?Sa se plimbe?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează