INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOTTENHAM

BREAKING NEWS Jose Mourinho, demis de la Tottenham! Anunțul oficial al clubului

Jose Mourinho a fost demis de la Tottenham. FOTO: Guliver/Getty Images
Jose Mourinho a fost demis de la Tottenham. FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat luni, 19 aprilie 2021 12:37 / Actualizat luni, 19 aprilie 2021 13:24

Jose Mourinho (58 de ani) nu mai este antrenorul lui Tottenham! Reputatul tehnician portughez a fost concediat astăzi, din cauza rezultatelor modeste din ultima perioadă.

Remiza cu Everton, 2-2, a fost picătura care a umplut paharul pentru șefii lui Spurs. Fără victorie în Premier League de pe 21 martie, Tottenham s-a „scufundat” în clasament până pe locul 7, iar clubul a luat decizia de a-l demite pe cel poreclit „The Special One”, anunță portalul The Spurs Web. 

Despărțirea a fost confirmată oficial și de club. „Tottenham anunță că Jose Mourinho și staff-ul său, format din Joao Sacramento, Nuno Santos, Carlos Lalin și Giovanni Cerra, au fost eliberați din funcțiile pe care le ocupau”.

Jose Mourinho nu mai e antrenorul lui Tottenham

Jose Mourinho a preluat-o pe Tottenham în 2019. În primul sezon sub comanda lusitanului, Spurs a terminat pe locul 6 și nu a reușit să câștige nici măcar un trofeu. Anul acesta, situația dificilă din clasament s-a repetat, totul culminând și cu eliminarea neverosimilă suferită în „16-imile” Europa League, unde Tottenham a pierdut în fața lui Dinamo Zagreb (2-3 la general, după 2-0 în manșa tur).

Mourinho poate primi despăgubiri-record

Mourinho a fost demis de Tottenham, cu doar șase zile înaintea finalei Cupei Ligii cu City. Managerul portughez poate primi însă 35 de milioane de euro despăgubiri.

Succesorul lui Pochettino n-a adus deloc saltul calitativ așteptat de fosta finalistă a Ligii din 2018-2019, ba din contră. Locul 7 din acest campionat, criticile aduse jocului demodat și defensiv al echipei cu Mourinho plus atacurile deschise lansate de mai multe ori de tehnicianul de 58 de ani la adresa elevilor săi au făcut să explodeze bomba cu ceas din vestiar.

516 zilea rezistat Mourinho la Tottenham. În ultimele două decenii ca antrenor, doar la Leiria a stat portughezul mai puțin, între aprilie 2001 și ianuarie 2002

1,77puncte pe meci este media lui Mou la Spurs (în 86 de partide). Este cea mai proastă din cariera de manager! A reușit numai 45 de victorii cu londonezii

Vine Nagelsmann la Tottenham? 

Până la urmă, n-a mai contat clauza de reziliere din contractul scadent în iunie 2023. Spurs riscă să-i plătească daune de 35 de milioane de euro! Favorit să-i urmeze, probabil însă din vară, este neamțul Julian Nagelsmann, 33 de ani. Antrenorul lui RB Leipzig care e dorit și de Bayern în locul lui Flick.

Ryan Mason, managerul de la U19, va fi interimar până la finele stagiunii.

„Primul manager din Super Liga Europei care își pierde locul de muncă”

Marele Gary Lineker a comentat cu amuzament situația, făcând referire și la subiectul momentului din fotbalul internațional: „Mourinho e concediat. E primul manager din Super Liga Europei care-și pierde locul de muncă.”

Jose Mourinho, probleme în vestiarul lui Tottenham 

În ultima perioadă, tabloidele au scris frecvent despre investigațiile făcute de Jose Mourinho, după ce jucătorii s-au plâns de metodele sale de pregătire. - Detalii, AICI!

 Jose Mourinho a reînceput să fie obsedat că are dușmani în propria echipă. Managerul lui Spurs a început „vânătoarea de turnători”, cum dezvăluia Daily Mail în martie, convins că informațiile publicate în presă ar proveni din vestiar.

VIDEO Jose Mourinho, omul care a încercat s-o revoluționeze pe Tottenham

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

E oficial » Super Liga Europei a fost lansată: Florentino Perez e președinte! Nu mai depind de campionatele interne, lipsesc Bayern și PSG

Lucescu, atac extrem de dur împotriva Super Ligii: „Egoism feroce. Vor distruge fotbalul”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (10)
adrian_hora
adrian_hora  •  19 Aprilie 2021, 16:49

cat timp poate sa mai pacaleasca fotbalul, translatorul asta?

gazistu
gazistu  •  19 Aprilie 2021, 13:55

O CASTIGAT acu 17 ani cu Porto, Ch L importiva lui Monaco..cu noroc, si de atunci ssa facut MARE antrenor

sorinache
sorinache  •  19 Aprilie 2021, 13:31

La ce l-au dat afară? Tocmai s-au calificat în Superliga pentru următorii 50 de ani.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează