INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Leo Messi nu va mai juca deloc la PSG! Atacat agresiv: „A venit doar pentru bani, și-a bătut joc!” + Amendă COLOSALĂ

Leo Messi nu va mai juca deloc la PSG. Foto: Imago Images
Leo Messi nu va mai juca deloc la PSG. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 03 mai 2023 12:08 / Actualizat miercuri, 03 mai 2023 12:12

Suspendat două săptămâni și amendat cu 1,5 milioane de euro după ce a plecat în Arabia Saudită fără acordul clubului, Leo Messi nu ar mai vrea să poarte deloc tricoul lui PSG. Contractul i se încheie pe 30 iunie, clubul nu vrea să-l prelungească, dar ar putea fi reziliat mai devreme. Barcelona, principala țintă a argentinianului.

Cei mai mari jucători ai planetei în ultimii 20 de ani, două dintre legendele istoriei acestui sport, implicate în scandaluri uriașe spre sfârșitul carierei.

După ce Cristiano Ronaldo (38 de ani) a refuzat să intre pe teren la Manchester United, în octombrie 2022, atacând apoi agresiv propriul club într-un interviu acordat lui Piers Morgan, interviu ce a declanșat rezilierea contractului pe Old Trafford, Leo Messi (35 de ani) a plecat la Riad împreună cu familia pentru a promova turismul din Arabia Saudită fără a avea acordul lui PSG, ignorând antrenamentele programate și provocând un conflict care a făcut înconjurul lumii.

Gigi Becali a dezvăluit cine e afaceristul care vrea să cumpere FCSB: „Are 3.000 de angajați, dă banii pe loc. A zis: «Dacă nu vinzi, îți dau 10 milioane, intru și eu cu 20-25%»”
FCSB
Gigi Becali a dezvăluit cine e afaceristul care vrea să cumpere FCSB: „Are 3.000 de angajați, dă banii pe loc. A zis: «Dacă nu vinzi, îți dau 10 milioane, intru și eu cu 20-25%»”

Leo Messi, anunțat încă de luni seară că a fost exclus din lotul lui PSG

Directorul sportiv al lui PSG, Luis Campos, nu a mai așteptat ca argentinianul să se întoarcă la Paris pentru a-i anunța pedeapsa. Potrivit France Bleu, oficialul l-a sunat pe campionul mondial încă de luni seară. 

I-a spus că a fost suspendat două săptămâni, timp în care nu va putea juca meciurile cu Troyes și Ajaccio, nu va avea voie să se antreneze și nici nu va fi plătit în această perioadă. 

Ceea ce înseamnă 1,5 milioane de euro la salariul său de 41 de milioane, cea mai mare amendă din fotbal. Peste cea primită de Ronaldo la Manchester, 1,1 milioane!

31 de goluria marcat Leo Messi la PSG în două sezoane

Ce a făcut Leo Messi la Riad de 30 de milioane de euro

Încă o postare a ministrului saudit al turismului a pus și mai mult gaz pe foc. De-abia se anunțase excluderea sud-americanului când Ahmed Al-Khateeb a dezvăluit pe Twitter că, marți, Messi a fost la cumpărături pe Via Riyadh și s-a relaxat într-un parc de distracții pe Riyadh City Boulevard, cu jocuri și experiențe de realitate virtuală împreună cu soția și cu doi dintre cei trei băieți ai lor, Thiago (10 ani) și Mateo (7). 

Messi e răsplătit cu 30 de milioane de euro anual ca ambasador al turismului saudit.

34 de pase decisivea oferit argentinianul la echipa franceză

Pericolul ultras! Meciul cu Lorient, ultimul al lui Leo Messi la PSG?!

La Paris, L'Equipe și RMC Sport au revelat că Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, a luat a doua hotărâre radicală. Clubul nu va activa opțiunea de prelungire a acordului pentru încă un sezon. Pe 30 iunie, pactul se va încheia oficial. Dar este posibil ca despărțirea să aibă loc mai devreme, chiar printr-o reziliere a contractului.

Ultrașii roș-albaștri se pregătesc să iasă în stradă. Un protest împotriva lui PSG, după un an foarte rău, din nou fără trofeu în Champions League și neavând nici titlul în Ligue 1 asigurat. Dar, în același timp, și un protest împotriva lui Messi, pe care l-au fluierat de mai multe ori în 2023. Fanii îl consideră unul dintre principalii vinovați pentru acest sezon slab.

Și din cauza pericolului ultras, apropiații argentinianului ar vrea ca el să nu mai joace deloc la Paris. Iar înfrângerea cu Lorient (1-3) să fi fost ultimul meci la PSG.

71 de meciuria jucat mijlocașul în doi ani în toate competițiile

Jerome Rothen: „Leo Messi e într-o agonie și mai mare. Fiasco total”

Jerome Rothen, fost mijlocaș al parizienilor, actual analist sportiv și prezentator la RMC Sport, l-a atacat agresiv pe Messi. „Ceea ce s-a întâmplat mă enervează și mai mult gândindu-mă la anii lui Leo Messi la PSG. De ce a venit Messi la PSG? Doar pentru bani! Era singurul club capabil să-i ofere ceea ce voia. Unicul. Dar acum, gata! Ciao! Au revoir! Bye bye! Ajunge!", a tunat acesta.

A adăugat: „E dramatic. Tu, Messi, îți bați joc de tot ce reprezintă PSG. Nu pun la îndoială cariera sa fantastică, nici talentul lui, însă transferul la PSG a fost un fiasco total. Și nu a avut nici conștiința profesională de a zice «OK, ar fi nepotrivit ca imagine să mă duc acolo după ce am fost un zero absolut cu Lorient, toți am fost niște loseri de la un capăt la celălalt al meciului». Nici vorbă. Când echipa e în agonie, Messi e într-o agonie și mai mare”.

Leo Messi vrea să joace pentru Barcelona. Dar e dificil

Unde va ajunge Messi după despărțirea de PSG? Există trei variante.

  1. Barcelona - Cea mai probabilă, dar și cea mai dificilă. Întoarcerea în Catalunya după doi ani e principala țintă a lui Leo, care speră să continue în elita fotbalului. Dar depinde de reducerile pe care e obligată să le facă gruparea blaugrana. Micșorare a masei salariale, vânzări de jucători. Conducătorii Barcelona sunt optimiști, cred că vor putea rezolva toate problemele financiare, dar trebuie să obțină 200-300 de milioane de euro în această vară pentru a-l putea readuce pe Messi.
  2. Al-Hilal - Clubul saudit insistă să-l convingă pe starul sud-american să joace la Riad. Ar fi o lovitură de imagine și mai puternică decât cea reușită de Al-Nassr în ianuarie, când l-a transferat pe Cristiano Ronaldo. Tocmai de aceea, Al-Hilal i-a oferit lui Messi nu mai puțin de 400 de milioane de euro anual, dublu față de salariul lui Ronaldo.
  3. Inter Miami - Este și MLS o posibilitate. Messi ar vrea să evolueze în campionatul nord-american, iar clubul deținut de David Beckham îl curtează de multă vreme.

Nu ar fi exclusă nici cea de-a patra variantă. Newell's Old Boys. O revenire acasă, la clubul copilăriei. Pe 24 iunie, Leo Messi va împlini 36 de ani.â

Suspendarea de două săptămâni, fără două meciuri și cu salariul tăiat, sună mult prea dur, pentru că Leo Messi este cel mai bun jucător al lumii, cu o conduită exemplară în cariera sa, și la echipa națională, și la Barcelona, și la PSG. 

- Ole, cotidian argentinian

45 de milioane de euroeste cota lui Messi (transfermarkt.de)

Citește și:

Messi. Omul anului 2022 e dezamăgirea anului 2023
EDITORIAL
Messi. Omul anului 2022 e dezamăgirea anului 2023
„Fierbe” Parisul! Ultrașii lui PSG vin astăzi la sediul clubului: „E timpul ca lucrurile să se miște”
PSG
„Fierbe” Parisul! Ultrașii lui PSG vin astăzi la sediul clubului: „E timpul ca lucrurile să se miște”

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (5)
Nicolas
Nicolas  •  03 Mai 2023, 18:36

Messi 15 pase de gol catre Mbappé Mbappé 0 ( zero) pase de gol catre Messi PENALTY executate doar de Mbappé si Neymar. Atunci de ce vorbim, omul a incercat sa isi faca treaba dar a fost exclus , jucatorii argentinieni de la PSG au fost inlaturati . La PSG Mbappé comanda

Nicolas
Nicolas  •  03 Mai 2023, 18:29

Adevarul este ca daca era african sau arab era primit cu bratele deschise. Messi 15 pase de gol catre Mbappé. Mbappé catre Messi ZERO PASE DE GOL. PENALTY EXECUTATE DOAR DE MBAPPÉ SI NEYMAR

Cst65
Cst65  •  03 Mai 2023, 15:44

Noroc ca prostia nu doare. Ba, *** Qatarezi, daca vroiati prelungirea contractului nu l amendati. Dar cum nu semneaza l ati pedepsit. Rusine. Ba *** de comentator sezonul destratuos nu e din vina lui Messi ci a lui Neymar si a altor vedete. Ce usor d a-ți vina pe el sa scapati de management ul dezastruos. Hai *** PSG ca m ai pierdut ca fan.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează