INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DC UNITED

foto Louis Munteanu a aterizat în Washington și a aflat numărul pe care îl va purta pe tricou

Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited +8   FOTO
Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited

Articol de - Publicat sambata, 17 ianuarie 2026 18:06 / Actualizat sambata, 17 ianuarie 2026 18:31

Louis Munteanu (23 de ani), atacantul transferat de DC United de la CFR Cluj, a ajuns în Statele Unite ale Americii și a făcut deja cunoștință cu noul său club. Fotbalistul român a trecut vizita medicală, s-a întâlnit cu oficialii formației din Washington și a aflat numărul pe care îl va purta pe echipament.

DC United l-a achiziționat pe Munteanu pentru 7 milioane de dolari (aproximativ 6 milioane de euro), iar atacantul a semnat un contract pe 3 ani și jumătate.

Louis Munteanu, noul număr 11 al lui DC United

La scurt timp după aterizarea în capitala SUA, Louis Munteanu s-a fotografiat cu tricoul cu numărul 11, pe care îl va purta pentru prima dată în carieră. Clubul american a publicat imaginile pe rețelele sociale, alături de mesajul: „Aterizat în D.C.”.

Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited
Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited
Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited
Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited
Louis Munteanu a aterizat în Washington // FOTO: @dcunited
+3 FOTO

Postarea a generat rapid reacții entuziaste din partea fanilor:

  •  „HAAAAAIDEEEEE!!!!!”

  • „Transfer uimitor #madeinromania”

  • „Bine ai venit, marcatorule!”

  • „Made in Romania” - un comentariu la care pagina oficială a clubului a răspuns cu trei steaguri ale României.

Louis Munteanu poate debuta la noua echipă pe 22 februarie, în meciul cu Philadelphia Union, din prima etapă a MLS. În runda a treia, românul îl va înfrunta pe Lionel Messi, în DC United - Inter Miami. Formația din Washington a terminat pe ultimul loc în sezonul trecut în Conferința de Est.

Cine este D.C. United

D.C. United a avut un sezon dificil în MLS, terminând pe ultimul loc, 15, în clasamentul Conferinței de Est. Echipa speră ca odată cu noul sezon să își schimbe norocul. În precedentul sezon, D.C. United a obținut doar 5 victorii în 34 de meciuri, înregistrând și 11 egaluri și 18 înfrângeri. Formația a marcat doar 30 de goluri, cele mai puține din ambele conferințe, și a încasat 66.

În MLS, sistemul nu prevede retrogradarea echipelor. Primele șapte formații din fiecare conferință merg direct în play-off, iar locurile 8 și 9 se luptă pentru un baraj. Turneul eliminatoriu se desfășoară astfel: sferturile se joacă în sistemul cel mai bun din trei meciuri, iar semifinalele și finala se dispută într-o singură manșă. Finala se desfășoară pe terenul echipei cel mai bine clasate în sezonul regulat. Campioana actuală este Inter Miami, care a câștigat MLS Cup după o finală 3-1 cu Vancouver Whitecaps.

Am vorbit cu băieții care au mai fost prin MLS, mi-au spus numai de bine. Am văzut că joc cu Messi în a treia etapă, sper să facem un meci bun.

Cu siguranță o să fiu chemat la națională dacă o să joc bine, depinde doar de mine. Sper să ajung și cu naționala în America, să ne calificăm și să scoatem România în stradă!

- a declarat Louis Munteanu, înainte de plecarea la vizita medicală

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (2)
Doralin
Doralin  •  17 Ianuarie 2026, 19:18

Louis Munteanu daca nu se pune la punct cu pregatirea fizica,unde e deficitar, i se va da un șut in fund si il vezi in Romania,la Farul sau mai rau

Gigi98
Gigi98  •  17 Ianuarie 2026, 19:10

Si Dawa, tot la aia ?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează