INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LEICESTER

Ranieri e lider cu Leicester, are niște cifre fantastice, dar se gîndește tot la supraviețuirea în Premier: ”N-am scăpat de retrogradare!”

Articol de - Publicat luni, 21 decembrie 2015 00:00

Managerul italian, 64 de ani, susține că se va gîndi la titlu ”abia prin aprilie, cu două etape înaintea finalului de sezon. Bineînțeles, dacă vom mai fi în frunte”

Leicester City a devenit, sîmbătă, prima echipă din istoria Premier care va petrece Crăciunul pe primul loc, după ce cu exact un an în urmă era ultima în clasament! O performanță consfințită prin victoria de la Liverpool, 3-2 cu Everton, și explicată de managerul Claudio Ranieri, 64 de ani, foarte simplu: "Fotbalul este nebun!".

"Încă două blestemate de puncte"

Și dacă privești la cifrele echipei și în special la cele ale cuplului Vardy-Mahrez, toate îi dau dreptate. Însă ca unul trecut prin multe într-o carieră de 29 de ani pe bancă, tehnicianul italian nici nu concepe să se gîndească acum la titlu: "Să fii în frunte de Sărbători nu înseamnă nimic. Îmi voi pune această problemă prin aprilie, cu două etape înaintea finalului. Bineînțeles, dacă vom mai fi la vîrf".

Ranieri este mai preocupat să-și asigure salvarea de la retrogradare: "Ne mai trebuie două blestemate de puncte".

38 de punctedupă 17 etape are Leicester. Sezonul trecut, tot după 17 meciuri, avea 10!

37 de goluria înscris Leicester. Cel mai bun atac din campionat, al 4-lea din primele 5 ale Europei

28 de reuşiteau împreună Vardy (15) și Mahrez (13) în Premier. Lewandowski-Muller (Bayern) are 29, iar Neymar-Suarez (Barca), 27

CHELSEA - SUNDERLAND 3-1

  • "Șobolanii Hazard, Cesc și Costa!"

Fără Mourinho, Chelsea a făcut show cu Sunderland-ul lui Pantilimon, notat cu 5 de Mail on Sunday. Însă jucătorii, considerați responsabili de demiterea portughezului, n-au scăpat de furia fanilor. La ieșirea pe teren, ei au fost fluierați copios, iar unele bannere i-au indicat clar pe "trădători": "Cei trei șobolani: Hazard, Cesc Fabregas și Diego Costa". Sau: "30 de cenți, Iudelor!".

MAN. UNITED - NORWICH 1-2

  • "Mai sînt un manager de succes?"

Umilit acasă de Norwich și fără victorie de 6 meciuri în toate competițiile, Van Gaal a admis că poate fi demis oricînd de United: "Cînd pierzi, încrederea în manager scade. Îmi evaluez jucătorii, dar mă evaluez și pe mine. Și îmi pun problema dacă mai sînt tehnicianul de succes care eram". Ziarele britanice au scris că olandezul ar putea fi înlocuit chiar de Mourinho, care s-a declarat "disponibil".

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Campionate
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Florin Pîrvu, uimit după ce i-a negat Craiovei calificarea: „Cel mai bun din campionat! Uitați-vă la el!”
Cupa Romaniei
Florin Pîrvu, uimit după ce i-a negat Craiovei calificarea: „Cel mai bun din campionat! Uitați-vă la el!”
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Campionate
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
gerulozaurus
gerulozaurus  •  21 Decembrie 2015, 11:56

si cand te gandesti ca pentru greci si nationala lor nu a fost bun...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează