INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Scrisoarea de adio a lui Victor Valdes » Cum mulţumeşte portarul echipei la care a jucat 12 ani

FOTO: fcbarcelona.com
FOTO: fcbarcelona.com

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 mai 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 14 mai 2014 19:01

Victor Valdes se va despărţi în vară de Barcelona, după 12 ani petrecuţi în tricoul catalanilor în prima divizie spaniolă. Portarul de 32 de ani, format de clubul ”blaugrana”, şi-a anunţat plecarea în urmă cu un an şi jumătate, refuzînd să-şi prelungească înţelegerea scadentă la finalul acestui sezon.

Goalkeeperul catalan a ales să se despartă de clubul ”blaugrana” prin intermediul unei scrisori emoţionate, în care mulţumeşte celor care i-au marcat cariera.

”A sosit momentul în care trebuie să spun «adio», să mă despart de voi toţi. Din păcate, nu m-am putut despărţi jucînd fotbal, aşa cum mi-ar fi plăcut, dar aşa este viaţa uneori şi acest an a fost unul foarte dur pentru mine. Am avut timp să-mi reamintesc de unde vin şi în ce m-am transformat. În gîndurile mele apare doar nostalgia faţă de persoanele care m-au ajutat să ajung pînă aici. Lor vreau să le dedic această scrisoare.

Lui Oriol Tort, José Antonio Pozanco, Juan Manuel Asensi, Ursicinio López, Albert Benaiges, Antonio Olmo, Juan Carlos Pérez Rojo, Pep Segura, Quique Costas, Joan Vilà, Jordi Castel... Maeştrii care au făcut din mine sportivul care visam să fiu. Persoanele care au reuşit să formeze un copil de 10 ani, transformîndu-l în portarul care zece ani mai tîrziu apăra pe Camp Nou. Mulţumesc tuturor!

Ţin să îi mulţumesc şi lui Louis Van Gaal, care a demonstrat că are valoarea necesară pentru a paria pe talentul pe care doar ochii lui ştiu să-l observe. Începutul construcţiei unei echipe istorice a Barcelonei, din care am avut privilegiul să fac parte. Mulţumesc din suflet.

Mulţumesc şi lui Frank Rijkaard pentru încrederea pe care mi-a dat-o şi care mi-a permis să obţin gloria, atingînd trofeul Ligii cu propriile mîini la Paris. Oriunde ai fi, repet, îţi voi fi întotdeauna dator, Mister.

Mulţumesc Pep pentru că mi-ai deschis uşa pentru a juca un joc pe care nu-l cunoşteam, pentru că ai fost ghidul meu pe parcursul drumului pe care un sportiv este nevoie să-l urmeze în căutarea succesului şi pe care l-am găsit împreună, nu-i aşa? Întotdeauna ne va rămîne acest lucru, crede-mă, va fi etern!

Mulţumesc Tito! Acolo unde eşti, îţi mulţumesc că ne-ai arătat nu doar drumul spre victorie ca o echipă, ci şi forţa şi caracterul care sînt necesare pentru a înfrunta viaţa.

Mulţumesc tuturor colegilor alături de care am avut plăcerea să împart munca de care e nevoie pentru a purta pe piept această stemă zi după zi, pentru că m-au făcut să mă simt important în interiorul acestui grup pe care l-am format de-a lungul acestor ani. Pentru că totul se reduce la asta, sîntem noi, aici şi acum. Mulţumesc domnilor!

Şi aşa cum e normal, nu vreau să uit de persoanele cele mai importante pentru mine, care în aceşti 12 ani în care am îmbrăcat acest tricou m-au susţinut, mă refer la fani. Acele persoane care orice ar fi, sînt aici pentru a-mi oferi sprijinul de care un luptător are nevoie mereu, aţi fost întotdeauna mîndri să mă vedeţi la fiecare triumf, să mă susţineţi în fiecare partidă, trimiţînd acea energie pozitivă, pe care niciodată nu am încetat să o apreciez şi care mi-a dat aripi în tot acest timp, pentru că fără acest lucru nu aş fi fost capabil să reuşesc.

Mulţumesc, mulţumesc, de o mie de ori mulţumesc! Şi vă rog să nu încetaţi să mă susţineţi.

Întotdeauna, FORÇA BARÇA!”

Víctor Valdés Arribas

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
ion_ciobanu
ion_ciobanu  •  14 Mai 2014, 22:31
Postat de gametable08 pe 14 Mai 2014, 19:42

Multumesc Negoita multumesc Turcu multumesc Borcea pt ca dinamo a ajuns in insolventa multumesc tuturor actionarilor si oamenilor care au dus rusinea Romaniei in insolventa multumesc de o mie de ori multumesc!

Nu fi prost!

borat101
borat101  •  14 Mai 2014, 20:31
Postat de gametable08 pe 14 Mai 2014, 19:42

Multumesc Negoita multumesc Turcu multumesc Borcea pt ca dinamo a ajuns in insolventa multumesc tuturor actionarilor si oamenilor care au dus rusinea Romaniei in insolventa multumesc de o mie de ori multumesc!

Multumim FRF, LPF si restul de mafioti cu casele de pariuri pentru ca tineti in viata din puscarie un club infect.

solomon_i
solomon_i  •  14 Mai 2014, 19:45
Postat de gametable08 pe 14 Mai 2014, 19:42

Multumesc Negoita multumesc Turcu multumesc Borcea pt ca dinamo a ajuns in insolventa multumesc tuturor actionarilor si oamenilor care au dus rusinea Romaniei in insolventa multumesc de o mie de ori multumesc!

Ai grija ca-i boala molipsitoare !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează